News Flash:

Politehnica a ingropat miliarde de lei in Gradinari

19 Septembrie 2002
1211 Vizualizari | 0 Comentarii
•Universitatea Tehnica urmeaza sa intenteze proces proprietarilor care au construit case pe spatiile sale din Gradinari, care i-au fost date spre administrare in 1990 •Proiectul de ridicare a unui complex sportiv pe cele cinci hectare dateaza de mai bine de zece ani, dar, din cauza lipsei banilor, a fost abandonat •Intre timp, conform legii 18/1991, mai multi proprietari au revendicat patru dintre cele cinci hectare, iar Primaria i-a repus in drepturi •Problema este cu atat mai incurcata, cu cat toti cei improprietariti au vandut terenurile la alte persoane fizice si juridice, iar Universitatea nu stie deocamdata pe cine va actiona in instanta

Conducerea Universitatii Tehnice "Gh. Asachi" din Iasi (UTI) intentioneaza sa-i actioneze in instanta pe proprietarii celor patru hectare din Gradinari, care si-au construit case pe terenul ce i-a fost atribuit inca din 1990.
Pe un teren de aproximativ 5 hectare din Bulevardul Chimiei si pana in cartierul Gradinari, mai exact pe strada Mihai-Voda, UTI a inceput inca de acum 11 ani constructia unei baze sportive complexe, cu bazin de inot acoperit si teren de sport acoperit, precum si un teren de sport in aer liber. Proiectul dateaza inca din anul 1989, iar conform deciziei 504/1990 a Prefecturii, institutia de invatamant superior a primit in administrare cinci hectare de teren pe care sa poata pune in aplicare grandiosul proiect.
Imediat, a fost stabilita si firma constructoare, SC Conest SA, care a primit bani pentru inceperea lucrarii. In 1990, a fost sapata fundatia si a fost turnat balast.

Legea 18 a modificat situatia

Totul parea a decurge bine, Universitatea a primit din partea ministerului de resort patru milioane lei in 1990, bani suficienti pentru inceperea lucrarilor. Bazinul de inot acoperit prindea viata pe zi ce trece. Dar legea 18/1991 a schimbat radical problema. Toti cei care detineau acte menite sa faca dovada ca au dreptul asupra unor parti din suprafata respectiva s-au prezentat la Primarie si au cerut sa fie repusi in posesie. Familiile Gherasim, Dascalu, Cazacu, Morosanu si Stoleru au obtinut titluri de proprietate pentru patru din cele cinci hectare. Nu s-a mai tinut cont de decizia 504/1990, iar oamenii au dispus de terenurile respective dupa bunul plac. Case, depozite si alte constructii au rasarit ca din pamant.

Miliarde aruncate in vant

Intre timp, institutia de invatamant superior nu a mai primit bani de la buget pentru continuarea lucrarilor si totul a ramas in aer. Nu poate fi evaluata exact suma de bani care a fost investita pana acum, dar este vorba de zeci de miliarde. In urma cu patru ani, toate lucrarile au fost sistate din cauza lipsei banilor. Tabloul este dezolant. Un buldozer ruginit zace sub niste coloane de beton, din care numai cineva cu imaginatie foarte bogata si-ar putea inchipui cum se ridica un bazin de inot acoperit, care sa asigure antenamentul unor sportivi de talie olimpica. De jur-imprejur, doar materiale de construtie aruncate alandala si un depozit de caramizi, toate adapostite de vederea trecatorilor de pe strada de gardurile inalte ale firmei constructoare, SC Conest SA. "In 1992, a fost turnata fundatia si s-a adus balast. Pana in 1997, au mai mai miscat lucrurile. De atunci, totul zace si se surpa", a povestit Petru Dasca, dulgher la SC Conest SA.

Unsprezece adrese la Primarie

Sesizand situatia, conducerea institutiei de invatamant superior a trimis nu mai putin de unsprezece adrese Primariei, prin care solicita clarificarea acestei situatii fara iesire. In sfarsit, in luna aprilie a acestui an, institutia de invatamant superior a primit un raspuns din partea autoritatilor locale, prin adresa nr.17921, in care este specificat ca "emiterea titlurilor de proprietate in favoarea unor persoane pe terenul atribuit in baza deciziei 504/1990 s-a facut in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile".
Pusa in fata faptului implinit, UTI nu mai are decat un singur lucru de facut, sa intenteze proces celor care au construit case pe terenurile ce i-au fost atribuite. Totul pare clar, dar este o mare problema, deoarece toti cei care au fost improprietariti in 1991 in perimetrul din Gradinari au vandut terenurile. La ora actuala, Universitatea nici macar nu stie cine sunt noii proprietari, pe care sa-i cheme in fata instantei. Mai mult, daca printr-o minune, casele si depozitele ridicate in Gradinari ar fi demolate, nu ar exista bani pentru continuarea ambitiosului proiect, pentru ca, la capitolul "Investitii", au fost alocati foarte putini bani pentru acest an univeristar.
Alina ZAHARIUC
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1263 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017972 (s)

loading...