News Flash:

Politehnica a uitat doua puncte la Targu Jiu

11 Mai 2009
952 Vizualizari | 0 Comentarii
Andrei Cristea ar putea intra in Cartea Recordurilor
• Pandurii Targu Jiu - Politehnica Iasi 1-1 (0-1), intr-un joc din etapa cu numarul 30 a Ligii I • Iesenii au reusit cel mai rapid gol al campionatului, prin Andrei Cristea, in secunda 10, in timp ce gorjenii au egalat dupa pauza, prin Stanga • Sfarlea a trimis balonul in bara, dar Poli a plecat doar cu un punct de la Targu Jiu • Etapa viitoare, iesenii vor primi vizita formatiei Gaz Metan Medias, intr-un derby al supravietuirii

Pandurii Targu Jiu - Poli Iasi 1-1 (0-1)
Marcatori: Stanga (`57) / Cristea (`1)
Vreme: frumoasa
Stadion: Tudor Vladimirescu
Spectatori: 2.000 (30 de la Iasi)
Gazon: bun
Formatii:
Pandurii Targu Jiu: Stanca - Ghindeanu, Chibulcutean, Martinovici (Vancea `60), Grecu - Pacurar (Andelkovici `48), Florin Stanga, Murgan, Vasilache - Tremonti, Alex Piturca (Arrieta `46). Antrenor: Sorin Cartu.
Poli Iasi: Branet - Buta, Onut, Straton, Pecnik - Petar Jovanovici (Diarrassouba `60), Gavatorta, Montiel, Miclea (Sfarlea `72) - Andrei Cristea, Cristian Bratu (Milea `69). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cartonase galbene: Grecu `37, `71 / Andrei Cristea `38, Milea `71, Straton `83.
Cartonas rosu: Grecu `71.
Arbitri: Augustus Constantin - 7, Adrian Vidan - 7, Catalin Savu - 7.
Observatori: Cornel Sorescu, Viorel Boit.



Poli Iasi a mai facut un pas pentru evitarea retrogradarii. Dupa succesul euforic cu FC Arges, scor 4-0, fotbalistii ieseni au reusit sa scoata un punct pe terenul echipei Pandurii Targu Jiu, o formatie care a invins pe teren propriu echipe mari ca Steaua, CFR Cluj sau Universitatea Craiova. Iesenii ar fi putut chiar sa castige acest joc, in care au fost clar mai buni decat trupa lui Sorin Cartu. Motivati de victoria cu pitestenii, jucatorii lui Cristiano Bergodi au inceput in forta partida de la Targu Jiu si au reusit cel mai rapid gol al campionatului (nu este exclus chiar ca acesta sa fie cel mai rapid gol inscris in acest sezon in Europa) prin Andrei Cristea. La doar 10 secunde de la reluare, atacantul iesean a speculat o gafa a lui Grecu si a tras cu sete din marginea careului, inscriind cu toata opozitia portarului Stanca. Gorjenii, care etapa trecuta s-au odihnit dupa ce antrenorul Sorin Cartu a decis sa trimita la Vaslui o echipa alcatuita mai mult din rezerve, au resimtit din plin socul primirii golului, astfel ca in primele 45 de minute pe teren a existat o singura echipa, Poli Iasi. Baietii lui Bergodi au facut un joc tactic perfect, au combinat mult si au inchis toate spatiile spre poarta lui Cristi Branet. In aceste conditii, gazdele au terminat prima repriza fara sa-si treaca in cont vreo ocazie cat de cat periculoasa. In minutul 49, arbitrul Augustus Constantin a intrerupt partida pentru cateva momente, dupa ce un parapantist a fost la un pas de a ateriza pe suprafata de joc, insa acesta a facut doar cateva acrobatii in aer, aproape de centrul terenului, dupa care si-a continuat drumul.



Defensiva adormita

Dupa pauza insa, angrenajul iesenilor a dat rateuri, astfel ca Pandurii au pus stapanire treptat pe joc. Astfel, la 12 minute de la reluare, Florin Stanga a restabilit egalitatea, inscriind cu o frumoasa lovitura de cap, dupa un corner, faza la care defensiva ieseana a fost adormita de-a binelea. Gorjenii au mai incercat apoi cateva actiuni ofensive, fara prea mare pericol la poarta lui Branet, pana in minutul 71, cand Grecu a fost eliminat pentru cumul de cartonase galbene, desi putea sa primeasca direct rosu dupa o intrare criminala la Buta. Din acest moment, pe teren a fost din nou o singura echipa. Imediat, Cristiano Bergodi l-a introdus in teren pe Sfarlea in locul lui Miclea, sters pana atunci, si jocul Politehnicii a capatat consistenta. Iesenii au dominat copios pana la finalul partidei, dar aflati sub presiunea evitarii retrogradarii nu au mai avut clar-viziune in fata portii adverse. Chiar si asa, Montiel a reusit cateva suturi bune, unul dintre ele scos greu in corner de Stanca. De asemenea, in minutul 78, Sfarlea a expediat balonul in transversala portii lui Stanca, in urma unei actiuni individuale, marca Petar Jovanovici. Pana la final insa, Poli nu a reusit sa mai inscrie un gol, care ar fi fost sinonim cu trei puncte de aur in zestrea gruparii din Copou. Dupa ce Gaz Metan Medias a pierdut acasa cu Vasluiul, scor 1-2, trupa lui Bergodi are doua puncte in fata sibienilor, inaintea meciului direct dintre cele doua echipe, programat pe stadionul Emil Alexandrescu, sambata, 16 mai, de la ora 17.00. Dupa meci, antrenorul Cristiano Bergodi si-a felicitat jucatorii pentru joc si pentru punctul obtinut, fiind constient de presiunea uriasa care atarna pe umerii fotbalistilor sai. "Sunt multumit de ceea ce au facut baietii si de acest rezultat. Am jucat si am creat ceva si sunt multumit de modul cum mingea s-a plimbat pe teren. Sunt increzator in ceea ce priveste meciul de sambata cu Gaz Metan, care cred ca va fi meciul care va salva un intreg sezon pentru noi. Am zis ca aici ne-ar multumi si un egal si pentru ca am facut un joc bun, accept si o remiza. Am venit aici sa castigam chiar daca Pandurii au o echipa care joaca bine acasa, am vrut o victorie. Dar sunt multumit cu toate ca puteam face patru puncte azi in fata celor de la Medias. Faptul ca am remizat ii tine in priza pentru meciul urmator, mai concentrati pentru sambata. Se poate spune ca vom juca salvarea de la retrogradare sambata. Pandurii mai au sanse de a se salva si la meciul urmator de la Bistrita", a punctat tehnicianul italian.



Cartu il lauda pe Bergodi

Bergodi considera ca daca echipa sa ar fi tratat mai serios fazele fixe, Poli Iasi ar fi obtinut toate cele trei puncte din acest meci. "Noi stiam ca Pandurii cand evolueaza impotriva unei echipe care se deschide si joaca cu prea multi fotbalisti pe atac, pleaca pe contraatac si e greu de oprit. Am dat imediat gol si de aceea am reusit acest rezultat. Dar Pandurii au schimbat imediat tactica. Pacat de aceasta lejeritate cu care am tratat fazele fixe. Spun ca am pierdut doua puncte, nu e o rusine sa spun asta. Eliminarea lui Grecu a fost un moment cheie, dupa aceea am avut jocul in mana si am fi putut face ceva. Am fost mai periculosi atunci, dar nu am dat gol", a adaugat Bergodi. La randul sau, Andrei Cristea spera sa intre in cartea recordurilor dupa ce a marcat in doar 10 secunde: "Sper sa fi intrat in Cartea Recordurilor! Dedic golul tuturor iesenilor care cred in noi si in evitarea retrogradarii. Mai e mult pana acolo insa. Trebuie sa ramanem concentrati in continuare, punctele pe care le avem acum nu sunt de ajuns". De partea cealalta, Sorin Cartu a recunoscut ca Pandurii a facut un joc prost in prima repriza si l-a laudat pe Cristiano Bergodi. "Am facut o prima repriza groaznica, cred ca cea mai proasta de cand sunt eu la echipa. Stiam ca Bergodi are o organizare a jocului foarte buna. Pentru mine, dintre toti strainii din Romaniei el are un plus pentru ca eu am simtit in el ca este un meserias si se vede ca echipa exprima pe teren ideile si gandirea lui. Stiam ca e o partida grea, am incercat sa ii atentionez si pe jucatori asupra acestui meci", a declarat Sorin Cartu, inventatorul apararii numite "autobaza" in fotbalul romanesc.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

defensiva adormita
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1236 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014256 (s)