News Flash:

Politehnica anunta un buget de 80 miliarde lei

12 Iunie 2006
722 Vizualizari | 0 Comentarii
• Presedintele Politehnicii Iasi, Sorin Boca, a anuntat ca pentru sezonul viitor gruparea din Copou va avea un buget de aproximativ 2,3 milioane Euro, adica 80 miliarde lei (8 milioane RON) • In campionatul care tocmai s-a incheiat, iesenii au cheltuit aproximativ 1,7 milioane dolari • Fundasul Valeriu Bordeanu va semna in aceasta saptamana prelungirea contractului cu Poli, in timp ce Daniel Rednic va da un raspuns pana cel tarziu miercuri • De asemenea, in aceasta saptamana va fi decisa si soarta echipei a doua din dealul Copoului, Poli II Unirea • Fotbalistii ieseni nu si-au incasat inca restantele, dar presedintele Boca spera sa vireze banii in contul jucatorilor pana la sfarsitul saptamanii



Vacanta activa pentru conducatorii echipei de fotbal Politehnica Iasi. In asteptarea banilor de la Consiliul Local, presedintele Sorin Boca a anuntat ca gruparea din dealul Copoului va avea un buget de aproximativ 2,3 milioane Euro, adica 80 miliarde lei (8 milioane RON). Interesant este ca in campionatul care tocmai s-a incheiat iesenii au cheltuit aproximativ 1,7 milioane dolari, reusind o clasare onorabila pe locul 11, dar cu un singur punct mai putin decat formatia Politehnica Timisoara, care a terminat sezonul pe pozitia a opta si care a avut un buget de aproximativ 6 milioane Euro in editia trecuta. "Pentru sezonul care tocmai s-au incheiat am avut un buget prognozat de 2 milioane dolari, dar nu am reusit sa-l realizam in totalitate. Astfel, am cheltuit in total aproximativ 1,7 milioane dolari, reusind o clasare buna in aceste conditii. Pentru sezonul viitor ne propunem un buget mai mare, in jur de 2,3 milioane Euro, pentru ca ne asteapta un campionat mai lung si mai greu", a spus presedintele Sorin Boca. Cel mai mare contribuabil la bugetul Politehnicii va fi si sezonul viitor Consiliul Local, care ar urma sa vireze in conturile gruparii din Copou suma de aproximativ 900 mii Euro. O alta suma importanta, de aproximativ 400 mii Euro, va veni din drepturile de televizare, astfel ca restul de un milion Euro pana la bugetul prognozat va veni din sponsorizari si din vanzarea biletelor si a abonamentelor.



Bordeanu ramane la Iasi

Pana la debutul sezonului viitor, conducerea clubului negociaza in aceste zile prelungirea contractelor jucatorilor, a caror intelegere cu Politehnica a expirat o data cu finalul meciului din Cotroceni. Astfel, imediat dupa finalul campionatului, nu mai putin de sase jucatori si-au incheiat contractele la Poli. Este vorba despre Bernard, Dianu, Mitruc, Rednic, Bordeanu si Arhire. Dintre cei sase, Arhire si-a manifestat deja dorinta sa plece de la Iasi, fiind invoit sa dea probe la o echipa din Ucraina, iar la Danut Mitruc a renuntat conducerea tehnica. In schimb, Bernard si Dianu vor semna cu siguranta prelungirea contractelor, conducerea clubului demarand deja negocierile cu cei doi jucatori, iar fundasul stanga Valeriu Bordeanu a anuntat si el ca este de acord sa continue la Iasi. In aceste conditii, conducerea Politehnicii mai asteapta in aceste zile doar raspunsul lui Rednic, care a anuntat ca va raspunde ofertei iesenilor pana cel tarziu miercuri. "Dintre jucatorii care au ajuns la finalul contractului, Bernard, Dianu si Bordeanu au anuntat deja ca vor ramane la Poli, Arhire vrea sa plece, iar cu Mitruc am cazut de acord ca e mai bine sa-si inceteze activitatea la club. In aceste zile astept si raspunsul lui Rednic pentru a sti exact pe ce jucatori contam la startul pregatirilor pentru sezonul viitor", a declarat Sorin Boca.



Soarta echipei a doua

De asemenea, in aceasta saptamana va fi decisa si soarta echipei a doua din dealul Copoului, Poli II Unirea, care la sfarsitul sezonului trecut a reusit performanta rara de a promova in Divizia B, cu un lot foarte tanar, pregatit de antrenorul Adrian Kereszy. Cum mentinerea unei formatii in Divizia B ar insemna cheltuieli de cel putin 20 miliarde lei (2 milioane RON), nu este exclus ca sefii gruparii din Copou sa decida vanzarea locului sau macar o fuziune cu o alta formatie. Desi au fost discutii cu mai multe echipe, printre care UTA Arad, Apulum Alba Iulia, Laminorul Roman sau cu municipalitatea din Bacau, presedintele Sorin Boca a declarat ca abia in aceasta saptamana va fi luata o decizie in privinta echipei secunde. "Sigur ca am fost contactati de mai multe formatii pentru diferite colaborari, dar vom pune totul cap la cap in aceasta saptamana si vom decide ce este mai bine pentru Poli II si pentru noi", a mai spus Sorin Boca. In schimb, fotbalistii ieseni nu si-au incasat inca restantele, avand de luat de la Poli aproximativ 6 miliarde lei (600 mii RON). Chiar si asa, presedintele Boca spera sa vireze banii in contul jucatorilor pana la sfarsitul saptamanii. "Am promisiuni de la Consiliul Local ca vom primi banii pana la sfarsitul saptamanii ca sa ne putem achita si noi datoriile catre baieti", a conchis Sorin Boca. In prezent, Onut si compania sunt in vacanta, urmand sa revina la antrenamente pe data de 22 iunie, cand este programata reunirea lotului.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1442 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026219 (s)