News Flash:

Politia a destructurat o retea de traficanti de persoane in Spania

14 August 2009
564 Vizualizari | 0 Comentarii
Politia a destructurat o retea de traficanti de persoane in Spania
Politia Bacau a destructurat o grupare ai carei membri sunt acuzati ca au racolat 12 persoane pe care le-au trimis la munca in Spania, unde le-au lasat insa fara bani si le-au cazat intr-un grajd, oferindu-le mancare de la cantina saracilor. Reteaua de trafic de persoane a fost anihilata de politistii bacauani dupa ce un barbat care a fost exploatat in Spania a facut plangere in acest sens. Potrivit subcomisarului Ioan Munteanu de la Agentia impotriva Traficului de Persoane Bacau, Ioan Ivascu si Vasile Spiridon sunt cele doua persoane care ii duceau la munca pe cei 12 in diverse zone din Spania, dupa ce i-au racolat din localitatea bacauana Gioseni. Barbatul care a depus plangerea, Constantin P., in varsta de 42 de ani, spune ca a fost pacalit, impreuna cu alti 11 consateni din comuna Gioseni, sa plece la munca in Spania. "S-au facut liste in sat, ni s-au promis 45 euro pe ziua de munca, masa si cazare. Dar nu am primit banii promisi, am mancat de la cantina saracilor si ne-au cazat intr-un grajd. Dormeam pe jos, pe pamant si ne spalam intr-un canal sau lac colector, plin de mizerie", a declarat barbatul, in aceeasi conferinta de presa, sustinuta la Politia Bacau. El si consatenii au fost dusi in Spania in septembrie 2008, cu un microbuz. Acestia au muncit cu ziua, in agricultura, acolo unde ii duceau patronii. "Daca faceam norma, primeam orez fiert, adus de la cantina saracilor. Daca nu o faceam, mancam ardei de pe camp, ca sa nu murim de foame. Nici paine nu aveam intotdeauna, in primele luni de munca. Apoi, cand ne-au dus pe alt camp, la alt patron, ne dadeau cam 10 euro pe saptamana si ne duceau cu microbuzul la supermarket, ca sa ne cumparam mancare de banii astia", a mai spus Constantin P. Barbatul racolat a povestit ca a reusit sa se intoarca in tara datorita ajutorului sotiei, care i-a trimis bani de acasa si i-a comunicat prin telefon datele personale de pe cartea de identitate. "Nu mi-am mai recuperat cartea de identitate, m-am intors fara un ban dupa luni de munca. Am apelat la ambasada si am reusit sa obtin un document legal cu datele de identitate, transmise de catre sotie. Biletul de autocar l-am cumparat cu bani imprumutati", a adaugat barbatul. Celelalte 11 persoane au mai ramas cateva saptamani in Spania, apoi, dupa ce si-au recuperat documentele, s-au intors in Romania. Constantin P. Spune ca unii dintre consatenii sai au fost nevoiti sa cerseasca si ca ii va da in judecata pe cei doi barbati care l-au dus in Spania. El va solicita despagubiri de circa 2.000 euro, suma calculata pentru zilele de munca neplatite. Barbatul, tata a patru copii, a mai declarat ca in Spania a avut si probleme de sanatate, insa nu a beneficiat de vreun tratament medical sau de alte drepturi.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.7666 (s) | 22 queries | Mysql time :0.647461 (s)