News Flash:

Politia ancheteaza dezmatul pe bani publici de la DAC Pascani

3 August 2009
1576 Vizualizari | 2 Comentarii
Ioan Prisecaru Viorel Toma
• In urma dezvaluirilor cotidianului BUNA ZIUA IASI cu privire la modul cum a fost cheltuit banul public in ultimii ani la Directia Apa Canal (DAC), reprezentantii Politiei Pascani s-au autosesizat si au inceput o ancheta • "Am inceput o ancheta la Directia Apa Canal. Facem niste verificari referitor la cateva aspecte financiare", a declarat comisarul Tiberiu Dogaru, adjunctul sefului de Politie din Pascani • Chiar si asa, cuplul de aur Ioan Prisecaru - Viorel Toma este sprijinit pentru a reveni la conducerea DAC Fosta conducere a Directiei Apa Canal Pascani a intrat din nou sub lupa Politiei Municipale. In urma dezvaluirilor publicate de cotidianul BUNA ZIUA IASI, politistii pascaneni s-au autosesizat si au inceput o ancheta pentru a stabili cum au fost cheltuiti in ultimii ani banii la Directia Apa Canal. In vizorul politistilor sunt fostul inginer sef Viorel Toma si directorul Ioan Prisecaru. "Intr-adevar, am inceput o ancheta la Directia Apa Canal. Facem niste verificari referitor la cateva aspecte financiare. Deocamdata suntem la inceputul anchetei si nu putem sa va dam mai multe detalii", a recunoscut comisarul Tiberiu Dogaru, adjunctul sefului de Politie din Pascani. Se pare ca nu este strain de acest control nici actualul director Nina Agache. "Am auzit si eu ceva de un control care va fi facut la Directia Apa Canal, dar prea multe nu stiu sa va spun. Ceea ce stiu este faptul ca eu pot dormi linistita noaptea pentru ca nu ma poate acuza nimeni de nimic. Cat am fost aici la conducere totul s-a facut legal. Mie nu are nimeni ce sa-mi reproseze", a spus Nina Agache, actualul director interimar al DAC Pascani. Reamintim ca in ultimii ani, fosta conducere a DAC Pascani a facut o adevarata risipa de combustibil. Sub comanda fostului director Ioan Prisecaru, autoturismele DAC consumau anual in jur de 115 mii de litri motorina si 25 de mii litri benzina. Numai autoturismul IS-99-DAK condus de Ioan Prisecaru consuma anual peste 6500 de litri de benzina. Ca si o comparatie, odata cu venirea la conducerea DAC a Ninei Agache, robinetul din bani publici a fost inchis, consumul de combustibil fiind aproape injumatatit. De aici rezulta ca fostii sefi au profitat de autoturismele Directiei dupa bunul plac, astfel ca le-au folosit la intensitate maxima. De altfel, cheltuirea banului public a fost una din principalele activitati a fostei conduceri. Pe langa conducta sparta de combustibil, reprezentantii DAC profitau de orice eveniment pentru a sparge sume de bani. Distractie pe spatele pascanenilor Dupa ce incasau salarii de zeci de milioane lei vechi, reprezentantii Directiei Apa Canal se si distrau pe spatele miilor de pascaneni. Un exemplu ar fi luna decembrie a anului 2007. Conform unor facturi fiscale, Directia Apa Canal Pascani a achizitionat in ultimele trei zile ale anului 2007 sucuri si vin in valoare de aproximativ 6 mii lei, 60 milioane lei vechi. Astfel, in data de 28 decembrie 2007, reprezentantii DAC au achizitionat apa minerala, sucuri, cafea si vin in valoare de 1327,32 lei. Considerand a fi o cheltuiala prea mica pentru bugetul Directiei, a doua zi au mai fost achizitionate aceleasi produse, numai ca valoarea a fost de 1442, 92 lei. Cireasa de pe tort a fost ultima factura din data de 31 decembrie 2008, cand maharii din conducere au cumparat vin Murfatlar si alte soiuri alese in valoare totala de 2491,14 lei. Cu alte cuvinte, angajatii de la DAC s-au distrat pe banii pascanenilor, care abia pot sa isi achite facturile la apa rece. De altfel, fosta conducere a DAC Pascani s-a mai aflat in vizorul Politiei Pascani si pentru alte ilegalitati. Unul dintre scandalurile in care au fost implicata este cel legat de disparitia unor tuburi de ciment. In perioada inundatiilor din anul 2005, DAC a ramas fara mai multe tuburi provenite de la canalizare, valoarea fiind de aproximativ 30 de mii lei. Carti facute pentru fosta conducere Chiar daca vor fi anchetati de Politie, Ioan Prisecaru si Viorel Toma sunt sprijiniti pentru a reveni la conducerea DAC. La ultima sedinta a Consiliului Local s-a batut in cuie si data in care vor avea loc concursurile pentru sefia la Directia Apa Canal (DAC) si Regia Autonoma de Gospodarie Comunala si Locativa (RAGCL) Pascani. Astfel, dupa discutii aprinse, s-a hotarat ca in data de 14 august 2009 sa aiba loc concursul pentru postul de director general la DAC, iar in data de 20 august 2009 sa aiba loc concursul pentru sefia RAGCL. In pofida faptului ca se va organiza concurs, deja se stiu castigatorii. Asta deoarece cartile au fost facute de catre liderii aliantei PD-L-PSD. Daca la sefia RAGCL va ramane in continuare Georgeta Sandu din PD-L, la DAC lucrurile sunt putin mai complicate, asta datorita faptului ca atat Ioan Prisecaru, cat si Viorel Toma s-au aratat interesati de preluarea sefiei. Mai mult decat atat, PSD ii sustine pe ambii, in pofida faptului ca cei doi au fost implicati in mai multe scandaluri care au avut loc de-a lungul anilor la Directia Apa Canal. Pentru ca alti candidati sa nu aiba prea multe sanse la concurs, conditiile de participare au fost croite parca special pentru cei doi fosti sefi ai DAC. Acest lucru a dus la nemultumirea mai multor persoane interesate, printre acestea numarandu-se si Nina Agache. "La conditii de participare se cere sa ai experienta in domeniu de 5 ani. In lege scrie clar ca trebuie sa ai experienta in domeniul studiilor absolvite. Se pare ca a fost lasat special in coada de peste, doar ca sa ne intimideze si sa nu putem candida. Eu una nu m-am hotarat daca voi participa sau nu, dar ar trebui sa incerc pentru ca sa vada ca nu sunt o lasa. E greu sa participi la un concurs cand intervine politicul. Ce sansa ai cand stii cine este castigatorul?", a precizat Nina Agache, actualul director interimar al DAC Pascani.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

DAC  | #76053
Daca tu il crezi pe dogaru sau pe cineva de ;a Politie ca face ancheta inseamna ca esti simplu cetatean si nu ziarist mai Petrica. Ti-a spus asa ca sa taci si sa mai ai ce scrie. Nu sunteti ziaristi adevarati. Faceti sapaturi si vedeti exact ce se intampla. O sa ramai surprins cand ai sa constati ca se intampla "NIMIC".
gelu  | #76054
Nu va mai raciti gura in zadar Toma este aparat de cel mai bogat avocat din Pascani ,sotia ,chiar daca a furat la greu ,Romania este tara hotiei si a jafului rechinii politici nu mai pot fi invinsi
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1497 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024688 (s)