News Flash:

Politia ancheteaza misterul disparitiei dosarului de la Biroul Unic

7 Iunie 2002
867 Vizualizari | 0 Comentarii
•Politistii cerceteaza disparitia unui dosar depus la Biroul Unic din cadrul Camerei de Comert •La mijlocul lunii mai, un agent economic a depus un dosar pentru acreditare la institutia amintita •La o saptamana dupa depunerea documentelor, dosarul a fost gasit pe peronul garii din Tecuci

Dosar in lucru

Politistii din cadrul biroului pentru combaterea criminalitatii economico-finaciare din cadrul Politiei Municipiului au preluat ancheta privind disparitia misterioasa a unui dosar care fusese inregistrat la Biroul Unic din cadrul Camerei de Comert si Industrie Iasi. "Ancheta in acest dosar se afla in plina desfasurare. Tinand cont de modul in care a disparut, se prefigureaza doua acuzatii, si anume cea de neglijenta in serviciu sau abuz in serviciu", a declarat locotenent colonel Ioan Bodia, purtatorul de cuvant al IPJ, care a adagat ca si aceste doua posibile incadrari juridice pot fi schimbate odata cu inaintarea cercetarilor.

Incalcare flagranta a legii

Pe data de 13 mai a.c., J.A., administrator la o firma, a depus la Biroul Unic din cadrul Camerei de Comert si Industrie Iasi un dosar pentru obtinerea unei autorizatii pentru firma pe care o administreaza. Conform obiectului de activitate al firmei, administratorul in cauza avea nevoie de autorizatii din partea mai multor institutii care sunt acreditate la Biroul Unic. Actele in original raman la arhiva Biroului Unic, in timp ce reprezentantii Directiei de Sanatate Publica, Directiei Sanitar Veterinare, Pompieri si ai Inspectoratului Teritorial de Munca isi procura copii dupa originale, pe baza carora elibereaza autorizatiile pentru functionarea societatii. J.A. a avut insa neplacuta surpriza ca, in timp ce asteapta un raspuns de la Biroul Unic, sa primeasca un telefon de la o societate din Tecuci, cu care administratorul in cauza avea relatii de colaborare, sa afle ca documentele sale au fost gasite de politistii de la Transporturi Feroviare Tecuci. In acelasi dosar au mai fost gasite cateva documente care apartineau unei Asociatii Crestin Umanitare - "Viata", documente care fusesera inmanate unui asistat al asociatiei. Dosarul gasit de politisti era tocmai cel ce fusese intocmit pentru Directia Sanitar Veterinara, motiv pentru care suspiciunile s-au indreptat catre medicul veterinar Ermil Dimitriu, delegatul DSV pe langa Biroul Unic. Acest fapt a dus, implicit, la anchetarea medicului veterinar in cadrul Comisiei de Disciplina a unitatii pe care o reprezinta. In acest caz, destul de incurcat, singurii abilitati sa faca lumina raman politistii.
Angela MAFTEI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1270 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013052 (s)