Actualitate

Poliţia Capitalei are prima reacţie oficială în legătură cu tragedia de la Spitalul Victor Babeș unde au murit trei pacienţi

Publicat: 13 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Poliţia Capitalei are prima reacţie oficială în legătură cu tragedia de la Spitalul Victor Babeș unde au murit trei pacienţi
Poliția Capitalei a trimis la locul tragediei de la Victor Babeș o echipă formată din criminaliști, medic legist și polițiști de la Serviciul Omoruri

În această zi, Poliţia Capitalei a emis prima reacţie oficială în contextul în care la Spitalul Victor Babeș din București s-a produs o tragedie în urma căruia au murit trei persoane. Oamenii legii spun că cei din cadrul Serviciul Omoruri s-au sesizat din oficiu referitor la incidentul din București.

De altfel, la faţa locului, spun poliţiştii au fost detaşaţi echipe complexe de oameni ai legii dar şi specialişti criminalişti, împreună cu un medic legist.

Ce spune Poliţia Capitalei despre tragedia de la Spitalul Victor Babeș din București

Conform datelor oficiale, Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei s-a sesizat din oficiu la Spitalul Victor Babeș după ce trei pacienţi internaţi într-unul dintre TIR-urile AŢI. La fața locului au fost trimise echipaje complexe formate dintr-un medic legist, criminaliști și poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri. După ce au ajuns la fața locului s-a constatat faptul că trei persoane sunt decedate. Vorbim despre femei cu vârstele de 84 de ani, 74 de ani și respectiv 64 de ani:

La data de 12.04.2021, polițiști din cadrul Poliției Capitalei – Serviciul Omoruri, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în aceeași zi, 3 pacienți internați în Unitatea Terapie Intensivă Mobilă din curtea Spitalului Clinic „Victor Babeș” București au decedat. La fața locului s-a deplasat echipă complexă, formată din polițiști ai Serviciului Omoruri, specialiști ai Serviciul Criminalistic și medic legist

În unitatea de terapie intensivă mobilă au fost identificate cadavrele a 3 persoane, femei, cu vârstele de 84 de ani, 74 de ani și respectiv 63 de ani.

Din primele date a rezultat faptul că în după amiază de 12 aprilie, alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor aferente unității de terapie intensivă mobilă ar fi înregistrat disfuncționalități, fiind întreruptă alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor.

A fost efectuată cercetarea la fața locului , unitatea mobilă fiind sigilată, în vederea continuării cercetărilor. Cadavrele au fost ridicate și transportate la INML în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei. se arată în comunicatul emis de oamenii legii.

Lucrul ciudat din comunicatul de presă

Detaliul cel mai interesant din comunicat face referire la faptul că oamenii legii s-au sesizat din oficiu. Acest lucru trezește numeroase bănuieli despre modalitatea în care cei prezenți la fața locului au acționat. De altfel, în spațiul public au apărut numeroase surse care au afirmat pentru diverse instituții media faptul că s-a încercat mușamalizarea acestui incident iar cei prezenți la fața locului nu au anunțat evenimentul la numărul unic 112 (vorbim de apelarea poliției)

Ce s-a întâmplat cu cei 5 pacienţi care au supraviețuit

Conform unei alte reacţii oficiale venite din partea conducerii Spitalului Victor Babeș, personalul medical și cel auxiliar colaborează cu anchetatorii. De altfel, aceştia spun că patru dintre pacienţi au fost trimişi la alte spitale iar unul dintre pacienţii ce au supravieţuit incidentului este internat la Secţia de Terapie Intensivă din cadrul Institutului de Boli Infecțioase din București:

„În ceea ce îi privește pe ceilalți cinci pacienți, patru au fost transferați în siguranță la alte spitale, iar unul a fost relocat în secția principală de Terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeş”.

În prezent, la fața locului se desfășoară ancheta organelor abilitate în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor producerii tragediei, iar personalul medical și cel auxiliar din cadrul unității sanitare acordă întregul lor sprijin pentru aflarea adevărului”, a anunțat conducerea spitalului bucureștean, potrivit Mediafax.

În altă ordine de idei, premierul Florin Cîțu a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă că este regretabil ceea ce s-a întâmplat luni la spital și că speră să nu se mai producă o asemenea tragedie.

Adauga un comentariu