News Flash:

Politia Comunitara din subordinea municipalitatii

11 Martie 2004
1005 Vizualizari | 0 Comentarii
•Gardienii publici vor fi coordonati de Consiliul Local

Conducerea Ministerului Administratiei si Internelor lucreaza in prezent la intocmirea unui proiect de lege pentru infiintarea Politiei Comunitare pentru fiecare oras din Romania. Astfel, infiintarea acestei structuri ar putea avea loc pana la sfarsitul anului. In acest sens, primarul Gheorghe Nichita a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca cei 100 de gardieni publici care lucreaza in prezent pentru mentinerea linistii si ordinii publice in municipiul Iasi vor fi integrati in noul corp al Politiei Comunitare si vor trece in subordinea Consiliului Local. "Foarte multi primari din tara s-au plans, in cadrul intalnirii pe care am avut-o in urma cu doua zile, de lipsa de fermitate in ceea ce priveste interventia Politiei pentru mentinerea ordinii publice. Noul proiect de lege privind infiintarea Politiei Comunitare va aduce foarte multe imbunatatiri in aceasta directie. Politia Comunitara va fi infiintata pe structura Gardienilor Publici si va fi in subordinea Primariei", a declarat ieri Nichita.
La randul sau, comisarul Stefan Alexa, comandantul Inspectoratului Politiei Judetului Iasi, a declarat ca infiintarea Politiei Comunitare va aduce cu sine unele imbunatatiri in ceea ce priveste mentinerea ordinii publice din oras. Politistii comunitari vor fi abilitati sa dea amenzi celor care tulbura linistea si ordinea publica. "Politia Comunitara o sa ne ajute foarte mult la mentinerea ordinii publice. Probabil, dupa infiintarea acesteia, va fi necesar sa organizam niste cursuri cu gardienii, pentru a actiona cat mai eficient", a declarat tot ieri Stefan Alexa.
Constantin MAZILU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1242 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019321 (s)

loading...