News Flash:

"Politica internationala intra intr-o noua era"

14 Septembrie 2001
1191 Vizualizari | 0 Comentarii
•Afirma seful catedrei de Stiinte Politice a Universitatii "Al. I. Cuza" •Fanatismul depaseste rationalismul lumii civilizate •E posibil ca acest act terorist sa influenteze aderarea Romaniei la NATO

Evenimentele petrecute marti la New York, fara precedent in istoria universala prin modul in care s-a actionat, nu vor ramane fara ecou atat in plan politic cat si in cel economic. In viziunea prof. univ. Anton Carpinschi, seful catedrei de Stiinte Politice a Universitatii "Al. I. Cuza" Iasi, acest lucru va fi resimtit in intreg sistemul politic international. Totodata, actul terorist va influenta si aderarea Romaniei la NATO, in acest sens, politicienii americani privind mai atent tara noastra.

Reporter: Cum a fost posibil ca SUA sa ramana indiferenta la avertismentele primite pana acum?
Anton Carpinschi: Se pare ca au fost prinsi pe picior gresit, deoarece se asteptau la atacuri doar asupra ambasadelor americane din zonele de interes. Dar lovitura a venit din interior, cu avioane americane deturnate. Iata, deci, o metoda cu totul noua. Atunci cand ai de a face cu fanatismul fundamentalismului islamic, metodele rationale sunt depasite. Aici este handicapul lumii civilizate in fata fundamentalismului si a unei armate capabile de a recurge la acele acte denumite kamikaze. Este cu totul alta cultura, o cu totul alta religie cu care se confrunta societatea americana. Probabil ca sistemele de securitate ale SUA, atat cel intern, cat si cel extern, trebuie regandite.

R: Ce schimbari va aduce acest incident in ceea ce priveste statul ca etalon al democratiei?
A.C.: Traim evenimente exceptionale. Statele Unite ale Americii suporta pentru prima data in istoria sa un asemenea atac. In consecinta, democratia si societatea deschisa sunt confruntate cu o provocare teribila. Lectia care s-ar desprinde de aici este ca democratia, unul dintre cele mai bune sisteme de pe pamant, se arata foarte fragila. Se pune intrebarea ce va face democratia in conditiile in care "raul" se globalizeaza si daca societatea deschisa poate gasi antidot pentru aceasta provocare. Vom asista la construirea unei democratii tot mai reflexiva si mai bine temperata, poate mai circumspecta.

R: Credeti ca de acum inainte cei din clasa politica americana vor discuta cu "armele pe masa" sau vor deveni mai maleabili in anumite situatii pe plan international?
A.C.: Sigur ca o superputere pusa intr-o asemenea situatie este aproape obligata sa reactioneze intr-un mod exemplar. Si atunci, consecvent democratica, ea va trebui sa depisteze vinovatul si, odata gasit, sa il judece si sa il pedepseasca exemplar. Asadar, aceasta va fi o prima operatiune care se va desfasura in continuare. Dar o problema mai complicata si de perspectiva este cea dintre bogati si saraci, decalajul dintre aceste doua lumi. Oricum, acest atentat este o lectie pentru democratia americana, o provocare pentru America.

R: De obicei, SUA reactioneaza prompt in astfel de situatii limita. Care va fi atitudinea adoptata in acest caz?
A.C.: Parerea mea este ca reactiile vor fi pozitive venind in primul rand din partea unei societati civilizate. Mijloacele folosite in acest atac terorist sunt abominabile. Probabil ca SUA va gasi un sistem intreg de aliante care se va pune in miscare. Va fi interesant de vazut ce atitudine vor lua marile puteri China si Rusia in fata terorismului.

R: Credeti ca acest atac terorist va avea efect in ceea ce priveste integrarea Romaniei in NATO?
A.C.: Ceea ce s-a petrecut in SUA este in mod cert un semnal ca trebuie sa isi intareasca eternul flanc sudic, care a reactionat de data aceasta. Problema aceasta ne intereseaza pe noi ca romani in perspectiva construirii NATO la inceput de mileniu trei. Oficialii americani se vor gandi si mai atent la includerea unor piloni in flancul sudic. Romania va fi si ea privita la fel de atent datorita pozitiei strategice pe care o are. Tara noastra se afla la intersectia lumilor, fiind un punct de stabilitate.

R: Acest atac reprezinta un inceput al unei noi ere in politica internationala?
A.C.: Dupa un asemenea eveniment, istoria relatiilor internationale se va schimba. Este interesanta atitudinea pe care o va lua SUA. Va fi una de izolare sau, in continuare, una de deschidere internationala? Ar fi posibila o retragere, cu toate ca, in conditiile globalizarii, e greu pentru o asemenea forta sa se retraga undeva. SUA este o putere planetara, care are interese oriunde: de la Golful Persic pana in Alaska.

Au consemnat
Marius HALCIUG
Catalina DARABANA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1474 (s) | 24 queries | Mysql time :0.032911 (s)