News Flash:

Politisti, complici ai evadatilor

8 Decembrie 2006
3337 Vizualizari | 5 Comentarii
Daniel Ticau
• Senzational: Denis Gabriel Popovici si Gabriel Teodorescu au mai avut o tentativa de evadare in data de 9 octombrie, cu mai bine de o luna inainte sa fuga din arest, in noaptea zilei de 20 noiembrie • Tentativa a fost constatata de politisti, dar a fost trecuta sub tacere, nefiind raportat nimic procurorilor • Ulterior, cei doi arestati au fost mutati in alta celula, dar tot impreuna • La prima tentativa s-a observat ca gratiile au fost fortate si pe camerele video s-a inregistrat silueta unui barbat care se apropie de geamul celulei, din exterior • Potrivit codului penal, tentativa de evadare se pedepseste cu inchisoare pana la doi ani • In schimbul unor sanctiuni, o parte dintre politistii care se ocupau de paza arestului au fost promovati
Informatii detinute in exclusivitate de reporterii ZIUA de Iasi arata ca o parte dintre politisti, angajati ai Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi, au pus umarul la reusita evadarii celor doi infractori, Denis Gabriel Popovici si Gabriel Teodorescu, care au fugit de dupa gratii in noaptea de 20 noiembrie 2006. Asta deoarece lucratorii arestului stiau ca cei doi vor sa evadeze, pentru ca au mai avut o tentativa esuata pe data de 9 octombrie. Astfel, in acea zi lucratorii arestului au putut constata ca in celula in care erau cazati Popovici si Teodorescu se umblase la gratii. In plus, camerele video de la Politia Municipiului au inregistrat pe 9 octombrie silueta unui barbat care s-a apropiat din exterior de geamul celulei in care se aflau cei doi. Acest lucru indica faptul ca panza de bomfaier cu care au taiat gratiile putea fi primita de cei doi inca din data de 9 octombrie, cu mai bine de o luna inainte ca planul de evadare sa reuseasca. De altfel, mai multe surse au confirmat ca cei doi au avut asupra lor panza tot timpul, dar nimeni nu a aflat, deoarece nu au fost perchezitionati zilnic, asa cum prevad procedurile. Trecuta sub tacere Faptele din data de 9 octombrie au fost constatate prin intocmirea unui proces verbal de catre angajatii arestului, dar nu s-a raportat nimic nici sefilor Politiei si cu atat mai putin procurorilor. Asta in conditiile in care tentativa de evadare se pedepseste cu inchisoarea, potrivit articolului 270 din Codul Penal. "Nu mi s-a raportat nimic. Cercetarile sunt in curs. La finalul anchetei procurorilor se va stabili daca ceea ce s-a intamplat pe 9 octombrie a fost intr-adevar o tentativa de evadare", a declarat comisarul sef Liviu Zanfirescu, comandantul politiei iesene. Faptul ca tentativa de evadare nu a fost raportata superiorilor si procurorilor este cu atat mai grava cu cat actiunea lui Popovici si Teodorescu ar putea face parte dintr-un calcul ce tine de economia infractiunilor. Pe scurt, evadarea se pedepseste cu inchisoare pana la doi ani. Denis Popovici este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunilor de trafic de persoane si minori, fapte pentru care ar putea primi si pana la 15 ani de inchisoare. Gabriel Teodorescu este cercetat pentru violare de domiciliu si furt calificat, fapte pentru care ar putea primi cel putin 7 ani inchisoare. In aceste conditii, de ce ar fi vrut sa evadeze cei doi? Simplu, pentru a distruge probe si a intimida martori. Au fost multe cazuri cand din lipsa probelor infractorii dovediti initial au scapat cu o pedeapsa mai mica sau au fost achitati. Astfel, in lipsa unor probe suficiente si a unor martori care si-au schimbat declaratiile, Popovici si Teodorescu ar putea primi jumatate din pedeapsa maxima prevazuta de Codul Penal, la care se adauga inca doi ani de inchisoare pentru evadare. Numai ca, potrivit legislatiei romanesti, cei doi ani de inchisoare se contopesc cu pedeapsa mai mare, respectiv pentru trafic de persoane si minori si, in cazul lui Teodorescu, cu violare de domiciliu si furt calificat. In aceste conditii, evadarea din arest este convenabila daca din lipsa probelor ar putea sta la inchisoare sase ani, in loc de 12, respectiv 3 ani, in loc de 7. In prezent, faptele sunt anchetate de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) Iasi, care refuza insa sa faca dezvaluiri pana la finalizarea cercetarilor. "Un eventual caz de tentativa de evadare este asimilat dosarului in care se fac cercetari pentru fapta de evadare. Atunci cand va fi finalizat dosarul evadarii vom putea furniza informatii si cu privire la situatiile adiacente, precum si cu privire la eventuala implicare a politistilor. Pana atunci nu pot sa fac alte comentarii", a spus ieri procurorul DIICOT, Daniel Ticau, cel care instrumenteaza dosarul evadarii din arestul Politiei Municipiului.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

10763 viz    22 com
7167 viz    14 com
3362 viz    3 com
7019 viz    15 com
8829 viz    23 com
3552 viz    8 com
3346 viz    6 com

Comentarii (5)

Lilla  | #3575
dragutz
`  | #3576
aurica  | #3577
normal pentru romania si coruptia care este
Lilla  | #3578
DAN  | #3579
CE TREBUIE FACUT ? SA SE TAIE IN CARNE VIE ,DEOARECE POLITISTII, SE INHAITEAZA CU DERBEDEII SI CAND SANT SOLICITATI SA APLICE LEGEA ,O APLICA DUPA URECHE SI DUPA CUM LE DICTEAZA INTERESUL ,NE LASAND LA INTAMPLARE NICI UN EVENTUAL "CADOU".DE CE AU ASEMENEA CURAJ SI ,DE CE SANT EXTREM DE AROGANTI ? PENTRU CA ,SEFII II ACOPERA IN TOATE PROSTIILE PE CARE LE FAC ,IAR MINISTRUL DE INTERNE ORI NU ESTE INFORMAT ,ORI FREACA MENTA SI EL .
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3719 (s) | 24 queries | Mysql time :0.238379 (s)