News Flash:

Politisti din Montreal, de închiriat

15 Februarie 2010
820 Vizualizari | 0 Comentarii
Politia din Montreal a lansat o campanie de publicitate pentru a-si creste veniturile comerciale si a pune în valoare competentele oamenilor sai, îndemnandu-i pe acestia chiar sa identifice oportunitati de afaceri. "Politisti de închiriat" era titlul unui material publicat, saptamana trecuta, în Journal de Montréal. Societatile specializate în servicii de securitate percep initiativa politiei din Montreal ca pe cea a unui rival de piata. "Este un real pericol pentru cetatenii din Montreal. Politistii fac fata unor probleme importante si îsi diminueaza capacitatea de a-si îndeplini misiunea principala de a proteja populatia si a impune respectarea legii prin închirierea serviciilor", a declarat vicepresedintele unei companii private specializata în securitate. "Obiectivul meu este ca serviciul de politie sa se autofinanteze", a declarat directorul adjunct al politiei din Montréal. "Avem un buget de 600 milioane dolari canadieni (565 milioane dolari ameicani). Daca am fi capabili sa ne autofinantam cu aceasta suma, atunci pe cetateni nu i-ar mai costa nimic sa aiba un serviciu de securitate public", a mai spus el. Initiativa este mai mult una ideala, în conditiile în care veniturile comerciale ale politiei din Montreal au fost de aproape patru milioane de dolari anul trecut, potrivit declaratiilor sefului diviziei comerciale a politiei. Particularii solicita foarte rar politiei sa se ocupe de problemele lor si, în fiecare dintre cazurile în care fortele de ordine sunt solicitate, se efectueaza si o analiza etica. Daca afacerea are legatura cu securitatea publica, politia se ocupa de caz din oficiu, fara a mai fi platita de persoana respectiva. Serviciile de politie cu plata sunt asigurate de agenti voluntari, care sunt în concediu sau care si-au terminat programul normal de serviciu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1841 (s) | 22 queries | Mysql time :0.038119 (s)