Local

Politistii au facut prapad in pietele din judet. Capturile au fost impresionante

Publicat: 26 sept. 2016
1

@ Descinderi de amploare ale politistilor in pietele din Iasi @ Comerciantii au fost controlati drastic @ Capturile au fost unele impresionante

Politistii ieseni au descins in pietele iesene. Ei au ridicat 65 de kilograme de legume si fructe, 740 de tigarete, în urma unei actiuni organizate în acest weekend, la nivelul judetului Iasi, în piete, târguri si oboare. Au fost constatate 6 infractiuni si date 520 de sanctiuni contraventionale. Inspectoratul de Politie Judetean Iasi desfasoara permanent actiuni punctuale, pentru prevenirea si combaterea activitatilor comerciale ilicite cu produse agroalimentare sau provenite din contrabanda.

Astfel, în perioada 23-25 septembrie, 213 politisti de ordine publica, de la rutiera si de investigare a criminalitatii economice au actionat, la nivelul judetului Iasi, în piete, târguri, oboare si în zonele adiacente acestora. În cadrul activitatilor, au fost facute 176 de controale, dintre care 139  la societati comerciale, 23 în piete si 14 în târguri/oboare.

De asemenea, au fost constituite 20 de filtre rutiere, fiind verificate 490 de autovehicule. În urma actiunilor desfasurate, oamenii legii au constatat 6 infractiuni, dintre care una de natura economica si patru la regimul circulatiei rutiere. În cadrul dosarelor penale întocmite sunt cercetate 6 persoane. Au fost ridicate în vederea confiscarii sau indisponibilizate bunuri în valoare totala de 1.385 de lei, dintre care 65 kg de legume/fructe,  20 de litri de alcool si peste 50 de kilograme de alte produse.

De asemenea, au fost aplicate 520 de amenzi, în valoare totala de  249.035 de lei, dintre care 114 la Legea nr. 61/1991, privind normele de convietuire sociala si ordinea si linistea publica, 105 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei împotriva unor activitati comerciale ilicite si una la H.G. nr. 984/2005, privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele sanitar veterinare si pentru siguranta alimentelor.

Pentru prevenirea accidentelor de circulatie, politistii rutieri au desfasurat activitati în urma carora au aplicat 262 sanctiuni, ca urmare a încalcarii normelor OUG195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, dintre care trei pentru neacordarea prioritatii pietonilor, 19 pentru abateri ale pietonilor si 19  pentru nerespectarea regulilor privind oprirea si stationarea autovehiculelor. Ca masura complementara, oamenii legii au retinut 19 permise de conducere si au retras cinci certificate de înmatriculare.





Adauga un comentariu