Eveniment-Social

Polițiștii din Iași au dat sancțiuni pe bandă rulantă pentru șoferii iresponsabili!

Publicat: 26 sept. 2020
Oamenii legii au deschis mai multe dosar penale pe numele celor prinși pe picior greșit
Polițiștii din Iași în timpul unor controale desfășurate în municipiu

Polițiștii din Iași au depistat mai mulți șoferi care au încălcat legea, după ce au desfășurat controale în mai multe zone din județ. Astfel, cei prinși pe picior greșit au fost sancționați, iar o parte dintre ei s-au ales cu dosare penale. Majoritatea celor care au de dat acum explicații în fața legii, au fost prinși băuți la volan

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au depistat un bărbat de 31 de ani, din orașul Hârlău, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Hârlău, fiind sub influența alcoolului. În urma testării sale cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 22 septembrie, bărbatul de 31 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași. La data de 23 septembrie, acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.

A provocat un accident rutier din cauza alcoolului

Un bărbat a fost cât pe ce să producă o tragedie, după ce s-a urcat beat la volan. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă. Din investigațiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că la data de 18 septembrie, un bărbat de 53 de ani, din comuna Lespezi, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208, în comuna Lespezi, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului, patru persoane au fost rănite.

În urma testării bărbatului de 53 de ani cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 22 septembrie, bărbatul de 53 de ani, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași. La data de 23 septembrie, acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani.

Totul a ieșit la iveală în urma controalelor efectuate

Polițiștii Biroului Rutier Pașcani au depistat un bărbat de 37 de ani, din municipiul Pașcani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Pașcani, fiind sub influența alcoolului, în urma testării sale cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă.

Și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul acțiunii au fost controlate 43 de autovehicule și au fost legitimate 51 de persoane. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de amenzi conform O.U.G. nr. 195/2002, în valoare totală de 5.220 de lei.

De asemenea, au fost reținute trei permise de conducere și au fost retrase patru certificate de înmatriculare. De exemplu, un bărbat de 43 de ani, din județul Bacău, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DE 583, în localitatea Râzboieni, cu viteza de 114 km/h control radar, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă, fiindu-i reținut permisul de conducere, conform O.U.G. nr. 195/2002.





Adauga un comentariu