News Flash:

Politistii germani se vor implica in mentinerea ordinii publice

20 Septembrie 2004
978 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ministerul de resort din Germania ar putea asigura si finantarea necesara pentru un program privind mentinerea sigurantei cetatenilor in municipiu

Primarul Gheorghe Nichita a declarat ieri ca, in perioada imediat urmatoare, municipiul Iasi va beneficia de sustinerea Guvernului German in vederea imbunatatirii metodelor de asigurare a linistii si ordinii publice in oras. "Proiectul se numeste 'Oras sigur', iar partea germana il va sprijini atat cu finantare, cat si cu logistica necesara", a declarat ieri primarul. Proiectul se refera la marirea numarului de efective care lucreaza la mentinerea linistii si ordinii publice, dar si la aplicarea unor metode mai performante in domeniu. Vor fi identificate, in primul rand, zonele din oras unde rata infractionalitatii este ridicata si adoptarea unor masuri pentru ca acest fenomen sa fie pus sub control. Nu se stie, deocamdata, care va fi contributia partii germane, din punct de vedere financiar, la acest proiect. Primarul Nichita a precizat insa ca municipiul Iasi este parte dintr-un program pilot. Proiectul va beneficia din plin de sustinerea Ministerului Administratiei si Internelor (MAI). Astfel, in cadrul unor discutii la care au participat primarul Gheorghe Nichita si seful Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi, secretarul de stat in cadrul MAI a promis ca pana la sfarsitul anului acesta vor fi alocate fondurile necesare astfel incat, pentru linistea si ordinea publica din municipiul Iasi, sa fie angajati inca 25 de politisti. De mentionat ca municipalitatea ieseana a solicitat suplimentarea cu 90 a numarului de jandarmi si cu 40 a numarului de politisti, dar acest lucru nu a fost inca aprobat. Autoritatile centrale au promis ca suplimentarea afectivelor pentru ordinea publica ale municipiului va fi aprobata odata cu viitoarea rectificare a bugetului de stat, ce va avea loc in luna octombrie.
Constantin MAZILU

Sase luni de cercetari inutile

•La sfarsitul saptamanii trecute s-au implinit sase luni de cand eleva Ana Maria Ceobanu a fost ucisa in catacombele din centrul orasului •Politistii nu au nici un indiciu care sa duca la prinderea criminalului

La sfarsitul saptamanii trecute s-au implinit sase luni de cand eleva Ana Maria Ceobanu, in varsta de 16 ani, a fost ucisa cu bestialitate in catacombele din centrul orasului. Pana in prezent, politistii si procurorii care efectueaza cercetarile in acest caz nu au nici un indiciu care sa duca la prinderea faptasului. De-a lungul celor sase luni, politistii au audiat sase sute de persoane care au cunoscut-o pe victima, dar fara nici un rezultat. In momentul de fata, conform celor declarate de inspectorul Madalin Taranu, ofiter de presa la Inspectoratul de Politie al Judetului Iasi, un colectiv de politisti de la Serviciul Politiei Criminale continua cercetarile in acest caz. "In momentul de fata, exista un colectiv desemnat din cadrul Serviciului Politiei Criminale care face cercetari in acest caz. Cred ca dosarul se afla acum la Politia municipiului, deoarece politistii din cadrul Serviciului Politiei Criminale desfasoara activitati si la Politia municipiului, si la cea judeteana. La ora actuala exista mai multe piste, dar nu le putem face publice, pentru a nu influenta ancheta", a declarat inspectorul Madalin Taranu. Adolescenta Ana Maria Ceobanu a fost ucisa in noaptea de 18 spre 19 martie 2004, iar cadavrul acesteia a fost descoperit de niste boschetari care se adaposteau in catacombele din apropierea Universitatii "Petre Andrei". Din primele cercetari ale politistilor a reiesit ca eleva a fost violata si apoi sugrumata cu snurul de la rucsac. Acestea sunt singurele probe detinute de politistii si procurorii care fac cercetari pentru prinderea criminalului. In ultima perioada, ancheta s-a desfasurat anevoios, deoarece politistii si procurorii care instrumenteaza cazul au fost plecati in concediu de odihna. La un moment dat, comisarul sef Stefan Alexa, comandantul Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi, a declarat ca la acest caz lucreaza un batalion de politisti, dar probabil fiecare facea propriile cercetari, si nu munca in echipa. Mai mult, politistii au lucrat zi si noapte, dar fara a avea vreun rezultat.
Magda OLTEANU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3555 (s) | 24 queries | Mysql time :0.225477 (s)