International

Polonia acuză guvernul german, după ce Scholz și-a încălcat promisiunea de a furniza tancuri Varșoviei

Publicat: 26 mai 2022
Andrzej Duda Olaf Scholz
Andrzej Duda a precizat că guvernul german nu a respectat angajamentul față de Polonia de a livra arme noi și a le înlocui pe cele exportate

Președintele polonez, Andrzej Duda, a acuzat guvernul german, marți, că nu s-a ținut de cuvânt și nu a livrat Poloniei tancuri noi drept compensație pentru tancurile din perioada sovietică pe care guvernul de la Varșovia le-a trimis Ucrainei, scrie Politico.

Reamintim că, în urmă cu o lună, cancelarul Olaf Scholz a inaugurat un aranjament prin care membrii NATO de pe Flancul de est furnizează tancuri din perioada sovietică Ucrainei, la schimb pentru tancuri moderne fabricate în Germania.

Scholz și oficialii germani au argumentat că acest aranjament este avantajos pentru Ucraina deoarece soldații ucraineni care se luptă cu invadatorii ruși pot primi aceleași tancuri cu care sunt deja obișnuiți, în timp ce țările din estul NATO primesc tancuri noi.

Polonia acuză Germania că nu a respectat aranjamentul

În cadrul unui interviu susținut pentru presa germană, Andrzej Duda a precizat că guvernul german nu a respectat angajamentul față de Polonia de a livra arme noi și a le înlocui pe cele exportate.

„Nu și-au onorat această promisiune. Și, sincer, suntem foarte dezamăgiți de asta”, a spus președintele polonez.

„Noi am furnizat Ucrainei un număr mare de tancuri pentru că credem că asta este responsabilitatea noastră ca vecini. Făcând asta, însă, ne-am micșorat propriul potențial militar și rezervele”, a continuat Duda.

Germania declară că vrea să respecte angajamentul

Un purtător de cuvânt al ministerului german al apărării a transmis, luni, că Germania „este angajată într-un dialog constructiv cu aliații noștri polonezi pentru a vedea cum putem să le îndeplinim dorințele, având în vedere și posibilitățile noastre”.

„Mai este ceva de muncă”, a adăugat oficialul.

Nu este prima dată când Polonia atacă oficialii germani

Liderii polonezi i-au mai atacat și cu alte ocazii pe omologii lor germani – marți, premierul polonez l-a criticat pe Olaf Sholz pentru faptul că nu a vizitat Kievul de când a început invazia.

„Cred că ar trebui să meargă acolo. E bine să vizitezi capitala unei țări care se luptă pentru a realiza cât de serioasă este situația, să vezi cât de important este tot ce întâmplă acolo”, a spus Morawiecki.

Scholz nu a mers în capitala Ucrainei de când a început războiul, argumentând că a fost acolo cu zece zile înainte de prima zi a invaziei și că nu are de gând să meargă doar „pentru o vizită rapidă și o ședință foto”.

„Dacă voi merge, atunci o voi face pentru ceva specific”, a spus Scholz.




Comentarii
Adauga un comentariu