Local

Poluare masivă provocată de ieșenii care dau foc gunoaielor în zonele din apropierea orașului

Publicat: 03 dec. 2020
Poliția Locală Iași intervine în urma reclamațiilor făcute de ieșeni cu referire la vecinii care incinerează deșeurile
Polițiștii locali intervin în cazul reclamațiilor făcute pentru poluarea mediului înconjurător

La nivelul orașului Iași, mare parte din poluarea mediului înconjurător este provocată de cetățenii care incinerează deșeurile, deși acest lucru este ilegal.

La nivelul orașului Iași, o mare parte din poluare este provocată de persoanele care incinerează deșeurile în spațiul public, deși acest lucru este ilegal. În această perioadă a anului, numeroase persoane se debarasează de deșeurile provenite din renovarea clădirilor sau treburile gospodărești, iar pentru a evita plata unui operator de salubritate specializat, aceștia aleg să incinereze deșeurile.

„Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția mMediului au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform HCL Iași numărul 54 din 2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine și curățenie în municipiul Iași, stabilind drept sancțiune numitului T.I., care a fost depistat pe șoseaua Iași-Tomești, în incinta SC Colect Metal SA, în timp ce incinera un recipient cu capacitate mare în care erau deșeuri și produse petroliere, iar prin fumul produs producea dinsconfort cetățenilor din zonă”, au declarat oficialii Poliției Locale Iași.

Cele mai multe sesizări vin din partea ieșenilor care locuiesc pe dealul Galata, acolo unde cetățenii aleg să incinereze deșeurile.

„Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au întocmit unei persoane proces-verbal de constatare a contravenției, conform HCL Iași numărul 54 din 2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine și curățenie în municipiul Iași, întrucât incinera diverse deșeuri rezultate din activitățile din gospodărie, pe șoseaua Voinești”, au mai declarat oficialii Poliției Locale Iași. De precizat faptul că astfel de acțiuni vor fi realizate în mod tot mai frecvent în așa fel încât poluarea provocată de populație să fie diminuată cât mai mult.

Ieșenii îi reclamă din ce în ce mai des pe vecinii care poluează mediul înconjurător

De specificat faptul că majoritatea acțiunilor sunt realizate în urma reclamațiilor făcute de ieșeni cu privire la poluarea provocată prin depozitările necontrolate de deșeuri și incinerarea acestora în spațiile publice. Asta duce atât la disconfortul locuitorilor din zonă, dar mai ales la poluarea mediului înconjurător.

Numeroase sancțiuni sunt aplicate inclusv constructorilor.

„Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au întocmit unei persoane proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 54/2020 pentru reglementarea normelor privind gospodarirea și instaurarea unui climat de ordine și curatenie în municipiul Iasi, întrucât nu a luat masura etansarii corespunzatoare a autobetoneierei cu care se deplasa, imprastiind si murdărind cu ciment carosabilul:, au mai precizat oficialii Poliției Locale Iași.

Comisarii de mediu au aplicat amenzi în valoare de 103.500 de lei, numai în luna octombrie 2020

Specialiștii din cadrul Comisariatului Iași al Gărzii Naționale de Mediu au efectuat verificări în urma reclamațiilor primite la sediul instituției, dar și redirecționate de către colegii de la Agenția pentru Protecția Mediului, și au aplicat amenzi în valoare de 50.000 de lei, în decursul anului. Numai în luna octombrie 2020 au fost efectuate 97 de controale, din care 65 controale în domeniul controlului poluării industriale și alte 32 controale în domeniul biodiversității, biosecurității și ariilor naturale protejate. În urma verificărilor, comisarii de mediu au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 103.500 de lei. În anul 2020 au fost aplicare amenzi de aproape 80.000 de lei pentru aceste acțiuni.

 





Adauga un comentariu