News Flash:

Pompierii ieseni, in sarbatoare

13 Septembrie 2008
864 Vizualizari | 0 Comentarii
• Pompierii ieseni sarbatoresc astazi implinirea a 160 de ani de la batalia din Dealul Spirii • Ziua de astazi reprezinta totodata si Ziua Pompierilor


Pompierii ieseni sarbatoresc astazi implinirea a 160 de ani de la batalia din Dealul Spirii si, totodata, ziua pompierilor. Cu acest prilej, angajatii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) au organizat ieri, cu o zi mai devreme, o serie de manifestari la care au fost prezenti, printre altii, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Iasi, Constantin Simirad, subprefectul Vasile Etcu si primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita. Sarbatoarea pompierilor a fost completata prin recompensarea componentilor lotului reprezentativ al Inspectoratului care a reusit clasarea pe locul III la faza nationala a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situatii de urgenta. Totodata, au fost avansati in grad si zece ofiteri, iar alti 14 au fost recompensati cu diplome de merit.

"Este o traditie in stil militar ca la astfel de aniversari sa se faca propuneri de avansare in grad a cadrelor militare", a explicat col. Stefan Lazar, seful ISU Iasi. Presedintele CJ, Constantin Simirad, a laudat activitatea celor care lupta pentru salvarea de vieti omenesti, aratand ca meseria de pompier este una ce denota pericol si, cu toate acestea, tinerii se indreapta spre o astfel de slujba. "Noi apreciem la superlativ activitatea pompierilor, precum si misiunile pe care le executa in fiecare zi. Ei sunt o unitate moderna si care se afla mereu in slujba legii. Pentru acest lucru merita o apreciere din partea tuturor. Munca lor denota si un adevarat umanism si o stare de spirit desavarsita", a aratat Simirad.
Astazi se vor depune, ca in fiecare an, cu prilejul manifestarilor dedicate Zilei Pompierilor din Romania, coroane la mormintele eroilor pompieri din judetul Iasi, care au cazut la datorie in timpul interventiilor pentru stingerea incendiilor sau pentru salvarea de vieti omenesti. Pentru pompierii din intreaga tara, ziua de astazi are o semnificatie aparte. In urma cu 160 ani, in 1848, a avut loc batalia de la Dealul Spirii, langa Bucuresti, care a fost o confruntare armata sangeroasa dintre o companie de pompieri romaneasca si un corp de armata otoman. Compania de pompieri a reusit sa respinga atacul otomanilor, insa aceasta nu a dus la oprirea interventiei turcilor ce avea drept scop reprimarea Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2924 (s) | 22 queries | Mysql time :0.171651 (s)

loading...