National

Ponta catre ministrul Educatiei: Lasati camerele web acolo unde sunt. Nu le scoatem acum si nici in viitor

Publicat: 06 iun. 2012
1
Premierul Victor Ponta a solicitat ministrului interimar al Educatiei, Liviu Pop, sa verifice situatia de la examenul de Bacalaureat destinat sportivilor olimpici, dar si sa mentina camerele de supraveghere, precizand ca acestea nu vor fi eliminate nici acum si nici in viitor, scrie adevarul.ro.
„Domnule ministru Pop, va rog sa vedem ce s-a intamplat la Bac-ul olimpicilor. Lasati camerele de luat vederi acolo unde sunt, nu le scoatem si nu le scoatem nici in viitor”, a spus Ponta.
El a cerut totodata ministrului sa explice ca la aceasta sesiune de Bacalaureat s-au prezentat sportivi olimpici, si nu elevi participanti la diferite olimpiade de matematica sau fizica.
„Denumirea de Bac-ul olimpicilor cred ca ne-a derutat pe toti, lumea se gandea la cei care participa la olimpiade de matematica, fizica, si de fapt era vorba de sportivi, dintre care banuiesc ca multi nu vor fi la Olimpiada de la Londra”, a conchis premierul.
Ministrul interimar al Educatiei, Liviu Pop, a declarat, sambata, ca propunerea sindicatelor privind introducerea bacalaureatului diferentiat din 2013 este pertinenta, deoarece forma actuala a acestui examen nu mai este adaptata situatiei din sistemul de invatamant.
Pop a subliniat ca propunerea de introducere a bacalaureatului diferentiat din 2013, si nu din 2016, asa cum prevede Legea educatiei nationale, va fi discutata la nivelul guvernului, urmand sa fie si „dezbateri serioase cu elevii” pe acest subiect.
Promovabilitatea la Bacalaureatul din vara anului trecut a fost de 45,72%, cea mai slaba din ultimele doua decenii.
La examenul din 2011 au fost aplicate cele mai severe masuri de supraveghere din istoria Bacalaureatului, inclusiv cu camere video, pentru descurajarea si depistarea fraudelor.
In acelasi timp, promovabilitatea la Bacalaureatul dedicat elevilor din loturile pentru olimpiade si concursuri internationale sportive sau pe discipline a crescut cu mai putin de un procent dupa rezolvarea contestatiilor, de la 34,2 la 35%, fiind promovati doar sapte dintre cei 319 care au contestat notele.




Comentarii
  • Jalnic ministru! Face doar prostii si mai vrea sa-i convinga si pe altii ca asa e bine! SA SE PUNA MAI MULTE CAMERE DE LUAT VEDRI, INCLUSIV IN SALILE UNDE SE CORECTEAZA!

Adauga un comentariu