National

Ponta despre acuzele lui Basescu privind deszapezirea: Ori minte, ori habar nu are ce se intampla in tara

Publicat: 02 feb. 2014

Premierul Victor Ponta a afirmat duminica, intr-o conferinta de presa, ca presedintele Traian Basescu „minte” in ceea ce priveste contractele privind deszapezirea, iar presedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat ca seful statului este „incorect” cand vorbeste de o „mascarada televizata” in cazul operatiunilor impotriva efectelor viscolului.

„Constatati ca domnul presedinte Basescu ori minte ori habar nu are ce se intampla in tara, autostrada A2 este in functiune, contractele pentru autostrazi si drumuri nationale nu le fac consiliile judetene, deci vorbeste niste prostii ingrozitoare. De aceea nu cred ca trebuie sa-i raspundem noi. Cred ca i-a parut foarte rau ca a mers foarte bine deszapezirea„, a spus Ponta.

Citeste si Elena Udrea: Ponta calca pe cadavrele a doi oameni pentru a-si atinge un obiectiv politic

El a adaugat ca militarii nu participa la deszapezire, ci la salvarea de vieti, intervenind cu mijloace tehnice in situatii exceptionale.

„Presedintele vorbeste numai prostii”, a completat premierul.

La randul sau, Crin Antonescu a sustinut ca seful statului a fost extrem de incorect vorbind de o „mascarada televizata” in cazul operatiunilor de deszapezire.

„Eu cred ca autoritatile au facut foarte mult. Cred ca presedintele Basescu a fost inca o data extrem de incorect in aceasta seara atunci cand a vorbit de operatiunea de deszapezire ca o mascarada televizata. Daca a vrut sa atace doi ministri, pe domnul Dragnea, pe domnul Dusa sau pe domnul prim-ministru are atatea alte prilejuri sa o faca. Aici este vorba de mii de oameni care au lucrat si au lucrat bine si si-au facut datoria”, a declarat liderul PNL.

Citeste si Lazaroiu: Ponta vrea sa foloseasca STS in folos propriu

Cu privire la sugestia presedintelui Traian Basescu ca Guvernul sa dea banii pentru deszapezire Armatei si Jandarmeriei, Antonescu a afirmat ca acest lucru ar reprezenta „deturnare de fonduri”.

„Ca sa ne ia DNA-ul sau ce?”, a adaugat Ponta.

Presedintele Traian Basescu acuza existenta unei „mascarade televizate” in privinta comandamentelor convocate pentru a actiona in contextul conditiilor meteorologice extreme, menita sa fie „o acoperire pentru banii care se vor da firmelor clientelare care au contracte de deszapezire”.

Citeste si CT Popescu: Am vazut in seara asta cinism, prostie si electronicarie

„Apropo cu prefectii, fac o singura observatie: mascarada televizata a comandamentelor nu face decat sa fie o acoperire pentru banii nemeritati si nemunciti care se vor da firmelor clientelare care au contracte de deszapezire, iar in locul lor a fost scoasa Armata si Jandarmeria. As propune Guvernului sa constate neindeplinirea contractelor si sa dea banii pentru deszapezire Armatei si Jandarmeriei”, a afirmat Basescu, duminica, la Palatul Cotroceni.

Sursa: rtv.net



loading...

Comentarii
  • Incredibil cate minciuni grosolane a putut Ponta Copy-paste Pinocchio sa spuna aseara in conferinta de presa a USL!!! E disperat cand vede ca dupa atatea lovituri marsave incasate, totusi, PRESEDINTELE Basescu creste in sondale iar USL-ul coboara vertiginos si fara intoarcere!!! Vor supravietui, probabil, chinuit la europarlamentare, dar isi vor da duhul la prezidentiale!!! Vor primi ceea ce merita, deoarece nu poti prosti alegatorii la nesfarsit.

  • Cum poate sa minta acest copy-paste in halul asta?Am vazut toti cu ochii nostri la TV cum se facea dezapezirea pe A2,acolo unde un utilaj(da,unul singur!)amarat se tara anemic pe langa mormanele de zapada.In capul premierului asta este dezapezire excelenta!

Adauga un comentariu