News Flash:

Popicarii juniori ieseni se mentin in top

17 Octombrie 2006
762 Vizualizari | 0 Comentarii
Popicarii juniori ieseni se mentin in top
• CFR Olimpia ACB a terminat pe locul secund al treilea turneu al Campionatului national de popice pentru juniori • De asemenea, in arena CFR a fost organizat un meci demonstrativ intre echipele de veterani ale CFR Olimpia ACB si Rapid Bucuresti


Arena de popice CFR, din cartierul Alexandru cel Bun, a gazduit al treilea turneu din cadrul Campionatului National pentru juniori. Echipa ieseana, condusa de Costica Ciurdea, antrenor principal si Ioan Bisoc, antrenor secund, a terminat competitia pe locul 2, in urma formatiei ICMRS Galati, dat inaintea popicarilor de la Rulmentul Brasov. Iesenii au doborat nu mai putin de 2.957 popice, prin lansatorii: Radu Pricop - 499 popice doborate, Mihai Gabriel Bengheac - 517 p.d., Constantin Sorin Scutarasu - 470 p.d., Andrei Buzdugan - 481 p.d., Mihai Pislariu - 472 p.d., Dumitru Penciuc jr. - 518 p.d. Urmatorul turneul de sala se va desfasura la Brasov, pe 25 noiembrie. Pana atunci, insa, pe 4 noiembrie, la Iasi, CFR Olimpia ACB se va confrunta cu ICMRS Galati, in cadrul etapei a V-a a Diviziei Nationale de popice pentru seniori. Popicarii ieseni au avut o comportare foarte buna in prima parte a sezonului, reusind sa castige 3 partide din patru jocuri disputate. Singurea infrangere a jucatorilor pregatiti de antrenorul Dumitru Penciuc a fost consemnata la Cluj, in fata echipei Industria Sarmei Campia Turzii. De asemenea, cu ocazia recentelor sarbatori de Sfanta Parascheva si ca un preambul al partidei de fotbal de duminica dintre Poli si Rapid, arena de popice CFR a gazduit partida de veterani dintre echipele CFR Olimpia ACB Iasi si Rapid Bucuresti, oaspetii fiind condusi de antrenorul-jucator Gheorghe Zotta (72 de ani), nimeni altul decat tatal presedintelui echipei de fotbal de sub Podul Grant, Constantin Zotta.

Dupa o confruntare spectaculoasa intre cele doua echipe, alcatuita din opt popicari fiecare si intr-o disputa in care s-au lansat 80 de bile mixte (40 la plin si 40 la izolat) de catre fiecare sportiv veteran, iesenii i-au invins pe giulesteni cu scorul de 2541-2.432 popice doborate. In concursul individual, pe prima treapta a podiumului s-a clasat ieseanul Ioan Dascalescu, cu 347 popice doborate, urmat de bucurestenii Atilla Naghi - 335 p.d. si Dumitru Batan - 330 p.d. "A fost un concurs amical gazduit de arena noastra de popice, in care sportivii veterani din Iasi si din Bucuresti si-au demonstrat valoarea chiar si la varste inaintate. Am remarcat prestatia giulesteanului de 90 de ani Gheorghe Delciu, care a concurat cu mult entuziasm, ca in tinerete", a declarat la finalul competitiei, lansatorul iesean Dumitru Penciuc, nimeni altul decat antrenorul echipei de seniori CFR Olimpia ACB Iasi, aflata pe podiumul Diviziei Nationale dupa patru etape.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1391 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018477 (s)

loading...