News Flash:

Portughezul cu mita la politisti, de negăsit

9 Iunie 2010
654 Vizualizari | 0 Comentarii
Instanta de judecată de la Tribunalul Neamt încearcă să dea de urma unui portughez, parte vătămată într-un dosar de luare de mită. Inculpati sînt doi oameni ai legii, Florin Alcaziu, din Piatra Neamt si Ioan Ovidiu Popa, din Crăcăoani, ambii de 26 de ani, agenti în cadrul Serviciului Rutier al IPJ Neamt. După inculpare, cetăteanul portughez Lopes Da Silva Carlos Alberto a fost legal citat de către instantă, dar desi a fost utilizată adresa din cartea de identitate a străinului, citatiile s-au întors din cauza faptului că adresa era incompletă. Practic în adresă figurează doar un cartier din Lisabona, dar fără un număr de imobil sau stradă. In aceste conditii s-au făcut adrese către Parchetul General din Portugalia pentru a identifica domiciliul. In paralel, magistratii caută si traducătorul ce era cu portughezul în momentul în care agentii i-ar fi cerut mită. Adresa acestuia din străinătate este completă, dar deocamdată el nu a răspuns solicitării. Cum au fost epuizate mai toate căile prevăzute de practica judiciară internatională în domeniul asistentei judiciare, si cum Parchetul reprezintă garantul apărării drepturilor părtilor vătămate, se fac în continuare toate demersurile pentru a se putea da de un fir care să ducă la portughez. In consecintă autoritătile judiciare romane pot solicita Tribunalului din Lisabona să-i înmîneze citatia victimei. Dacă nici unul din aceste demersuri nu va da roade, traducătorul ar putea fi interogat în tara lui, printr-o comisie rogatorie. (Monitorul)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1289 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013213 (s)