News Flash:

Povestea amazoanelor, intre mit si realitate

13 Noiembrie 2009
1817 Vizualizari | 0 Comentarii
Povestea amazoanelor intre mit si realitate
Afisat la 08:20 Se spune ca orice poveste contine un sambure de adevar si ca tot ceea ce omul imagineaza are undeva, intr-una din cele trei dimensiuni ale timpului, o corespondenta cu realitatea. Daca pana in urma cu numai cativa ani, asemena eroilor mitologici precum Hercule, Tezeu si Ahile, amazoanele erau privite exclusiv drept rod al fanteziei creatoare antice, cele mai recente descoperiri incep sa le dea dimensiunea unui fenomen istoric. Desi existenta femeilor razboinice este in continuare supusa scepticismului si speculatiilor, chestiunea a inceput sa fie tratata cu seriozitate de specialisti, care cred ca se afla in pragul unor descoperiri de proportii, ce ar putea confirma o parte a legendelor Greciei Antice. Fiicele razboiului Nu exista documente oficiale care sa ateste existenta si faptele de vitejie ale amazoanelor, asa cum nu exista dovezi ale fiintarii personajelor din basmele populare. Sursele care vorbesc despre curajul salbatic al descendentelor lui Ares, despre setea lor de sange si despre stilul de viata crud al membrelor ritului amazonian sunt aceleasi care prezinta povestea fantastica a zeilor olimpieni sau cele douasprezece munci ale lui Hercule. De aceea, prezentarea amazoanelor este intr-o buna masura expunerea unor povesti stravechi acreditate cu oarecare incredere, apartinand unor autori antici de renume, ca Eschil, Homer sau Herodot. Mitologia greaca le atribuie amazoanelor titulatura de fiice ale lui Ares, zeul elen al razboiului, si ale nimfei Armonia, doua portrete contrastante, menite sa sugereze forta si vitejia barbateasca in delicatetea trupului femeiesc. Unele scrieri sprijina aceasta plamadire fantezista, in timp ce altele vorbesc despre revolutia sexuala a unui trib din vechime ca sursa a devenirii amazoanelor. Fie ca s-au nascut din zei, fie ca erau femeile rasculate impotriva barbatilor, ucigandu-i si impunandu-si suprematia asupra lor, amazoanele s-au constituit intr-un trib de femei guvernat dupa legile unui matriarhat crunt si sangeros. Dimensiunea lor epica este data indeosebi de relatarile referitoare la implicarea in episoade importante ale miturilor antichitatii, precum Razboiul Troian, cucerirea Atlantidei sau aventurile lui Hercule. Fiind personaje mitologice, nu se poate vorbi despre o incadrare cronologica a amazoanelor, insa, din punct de vedere geografic, exista numeroase surse care le amplaseaza originile in bazinul Marii Negre. Tendintele expansioniste si nevoia de sange le-au impins, insa, campaniile militare pana in zone ca Libia, Thermiscrya, sau Anatolia de astazi, si chiar in regiunea mongola a Eurasiei. Trib femeiesc, dar ghidandu-se dupa obiceiuri barbatesti, activitatea principala a amazoanelor se desfasura in limitele vanatorii si ale razboiului. Armele de lupta folosite de ele erau arcul, sulita si toporul, iar pentru aparare foloseau scutul ascutit, cunoscut sub denumirea de "pelta". Diversi cronicari medievali si renascentisti acrediteaza amazoanele cu inventarea toporului de razboi, fapt in legatura cu care nu intarzie sa-si exprime uimirea. "Poate cea mai barbateasca arma de razboi a fost inventata de niste femei", se mira in urma cu cinci secole renumitul spadasin Paulus Hector Mair. Vestimentatia lor este mai putin mentionata in izvoare istorice si mai degraba sugerata in numeroase artefacte de origine greceasca, care, in functie de perioada aparitiei, le infatiseaza diferit. Primele sculpturi le dezvaluie intr-o imbracaminte razboinica, inspirata din uniforma de lupta a zeitei Atena, amazoanele purtand coifuri. Reprezentari mai tarzii le prezinta dupa modelul lui Artemis (sora geamana a lui Apollo), arborand rochii subtiri, pentru o mobilitate ridicata, iar cele mai recente statui trimit la tendintele vestimentare ale persilor. De obicei, sunt reprezentate calarind, dar si ca pedestrasi, iar in multe picturile sunt accesorizate cu cate un singur cercel. Mostenirea Amazonului Se crede ca etimologia cuvantului "amazoana" provine de la termenul iranian sau persan "ha-mazan" sau "hamazakaran", care inseamna "a face razboi". Printre greci insa, se pare ca termenul "amazan" era folosit cu insemnatatea "fara san". Ambele versiuni sunt viabile, atat pentru ca amazoanele erau niste razboinice aprige, cat si pentru traditia lor bine cunoscuta de taiere sau ardere a sanului drept al fetitelor, pentru o mai buna folosire a arcului si o manuire mai iscusita a sulitei. Hipocrat le descrie astfel: "Nu au sanul drept. In timp ce sunt inca mici, mamale lor inrosesc in foc un instrument din bronz special construit si il aplica pe sanul drept pentru a-l cauteriza si a-i opri dezvoltarea, iar toata forta sa se canalizeze spre brat si spre umar. " Unele izvoare spun ca amazoanele isi extirpau singure sanii fie pentru a se intari, fie in lupta, pentru a-si ingrozi dusmanii. Operele de arta, totusi, nu le infatiseaza mutilate, amazoanele fiind mereu sculptate sau pictate cu ambii sani, desi in mod frecvent cel drept este acoperit. In Iliada, ele sunt numite Antianeira ("cele care se lupta precum barbatii"), iar in scita erau denumite Oiorpata, termen pe care Herodot l-a tradus in greaca prin "Androktone", "ucigase de barbati". Legatura dintre amazoane si regiunea sud-americana cu acelasi nume este lesne de intuit si are chiar origini istorice. In perioda marilor explorari geografice, mai exact in anul 1542, Francisco de Orellana a fost trimis impreuna cu 48 de luptatori de catre cuceritorul statului Peru, Francisco Pizarro, sa exploreze Amazonul. In timpul expeditiei, au avut loc numeroase infruntari cu razboinicele locului, inarmate cu arcuri si sageti, femei musculoase, cu trasaturi masculine, extrem de combative, care i-au inspaimantat pe spanioli. Evenimentul i-a determinat pe conquistadori sa aloce atat fluviului cat si intregii paduri tropicale denumirea legendarelor luptatoare. Niciun barbat, doua regine In ceea ce priveste relatia cu sexul opus, informatiile sunt impartite, dar este unanim acceptat faptul ca barbatii nu erau bine vazuti de amazoane. De asemenea, acestora nu le era permis sa convietuiasca in aceleasi comunitati cu femeile razboinice sau sa aiba relatii sexuale cu ele. Legenda spune ca o singura data pe an, pentru a preveni extinctia sau pentru a-si largi randurile, amazoanele vizitau un trib invecinat format numai din barbati, de unde ii alegeau pe cei mai aratosi pentru a procrea cu ei. Unele scrieri marturisesc ca acestia erau rapiti, violati si ucisi, dar exista izvoare care prezinta consumarea evenimentului pe cale amiabila. Daca vlastarii nascuti in urma contactului erau baieti, acestia erau fie ucisi, fie retinuti pentru perpetuare si slujire sau incredintati tatilor. Fetele erau pastrate si crescute de mamele lor, initiate in agricultura si antrenate in vanatoare si in arta razboiului. Unele izvoare nu sunt atat de categorice in privinta autonomiei amazoanelor si, desi le prezinta ca dominante in comunitate, nu elimina cu totul barbatii din cercul lor, care ar fi fost indeletniciti cu treburile casei si cu ingrijirea copiilor. Despre cultura si oranduirea amazoanelor scrierile nu lasa sa se inteleaga prea multe lucruri, dar este bine cunoscut faptul ca aveau o guvernare duala, sau fragmentata, tribul fiind condus de doua regine in acelasi timp. Una dintre ele raspundea de bunul mers al comunitatii, de organizarea interna si de activitatile domestice, iar cealalta coordona bataliile si chestiunile de razboi. Hipolitia si sora sa, Antiopa sunt cele mai viteze regine ale amazoanelor despre care vorbesc legendele. In cazul Antiopei, unele versiuni mitologice inainteaza ideea ca aceasta ar fi fost singura amazoana care s-ar fi maritat vreodata, ca urmare a rapirii sale de catre Tezeu. Tot mitologia spune ca sub o conducere atat de prolifica, amazoanele nu se dadeau in laturi de la cele mai nebunesti razboaie, atacand de nu mai putin de cinci ori chiar cetatea Atenei. Lupta dintre atenieni si amazoane este adesea comemorata in artefacte si in basoreliefuri din marmura, precum cele de la Partheon sau sculpturile din Hallicarnas. Plutarh spune ca atat in Chalkis, cat si in Atena a existat cate un Amazoneum, lacas al amazoanelor ce continea morminte ale acestora cat si obiecte de cult. La Atena se faceau sacrificii in cinstea amazoanelor, iar fecioarele grecoaice prestau anual un dans ritualic cu arme si scuturi, stabilit de Hipolitia. Se pare ca exista mentiuni ale amazoanelor si in manuscrisele care povestesc istoria Imperiului Roman. Cezar amintea Senatului ca intr-o buna masura cucerirea unei portiuni importante a Asiei a fost realizata cu ajutorul reginei asiriene Semiramida si al amazoanelor. Desi Strabon se arata sceptic cu privire la existenta lor, amazoanele continua sa fie mentionate in izvoade pana spre sfarsitul antichitatii, iar cativa clerici vorbesc si astazi despre ele ca despre persoane reale. Urme vagi Cercetarea problematicii amazoanelor este extrem de restransa si momentan plina de contradictii. Spre exemplu, conform izvoarelor elene, desi grecii insisi le stabileau originea in bazinul Marii Negre, atunci cand ei au ajuns in aceasta regiune, nu au gasit nicio urma a amazoanelor. Pentru a compensa discrepanta, a fost creat mitul lui Hercule si al Hippolitiei, spre a le explica disparitia. In conformitate cu legenda, Hercule a condus o expeditie pe teritoriul ocupat de amazoane pentru a obtine centura Reginei Hippolitia, iar in aceasta incercare, el a reusit sa invinga si sa alunge toata stirpea amazoanelor, eliberand acele locuri de suprematia lor. Diodorus, un istoric elen antic, povesteste cum amazoanele au cucerit Atlantida, fiind ajutate de Perseu sa-i ucida pe gorgoni, iar in Razboiul Troian sunt de asemenea mentionate, cand, dupa ce Ahile o omoara pe regina amazoana Panthesilia, vazandu-i frumusetea de sub vesminte, se indragosteste de ea. Se crede ca superioritatea in lupta a amazoanelor a fost data de faptul ca aceste femei au calarit inaintea grecilor si au imblanzit caii chiar inainte ca oricine altcineva sa o poata face, lucru care le-a dat un ascendent vizibil in lupta. In incercarea de identificare a unor piste care sa duca spre originile lor, s-a nacut in repetate randuri chiar suspiciunea unei oarecare legaturi intre amazoane si Sparta, crezandu-se ca femeile spartane si-ar fi putut avea originile in triburile de amazoane. O femeie spartana trebuia sa fie neinfricata si capabila sa-si apere caminul si chiar tara. De asemenea, atat spartanii, cat si amazoanele o adorau pe Artemis, zeita greaca a vanatorii, iar, ca si in cazul amazoanelor, si in Sparta se pare ca domina matriarhatul. Este de asemenea, posibil ca Lycurgus, legiferatorul Spartan, auzind de povestea amazoanelor, sa decreteze cresterea fiicelor Spartei in spiritul razboiului si al duritatii, intuind o consolidare eficienta a sistemului defensiv in acest fel. Istoricul grec Plutarh (46-125 d.Hr.) conchide ca amazoanele nu au existat ca o specie distincta de femei razboinice ci, mai degraba, ca femei ce ii secondau pe barbati in batalii. Unii invatati cred chiar ca femeile erau de fapt barbati, soldati persani care isi radeau barbile si se imbracau ca niste femei. Majoritatea speculatiilor au inceput insa sa fie imprastiate in urma cu numai cativa ani, cand sapaturile arheologice au sugerat ca amazoanele nu au fost personaje mitologice. Sapaturile efectuate in muntii Altai, de pe teritoriul Mongoliei, au dezvaluit unele dovezi destul de solide conform carora chiar au existat triburi de femei. In 1993, Natalia Polosmaka a pornit spre Platoul Ukok, localizat la granita dintre China, Rusia, Kazakhstan si Mongolia. Polosmak si echipa sa de arheologi au dezgropat un "kurgan ", o structura funerara a poporului antic Pazyryk, in care au fost descoperite ramasitele unei femei. Aceasta era inalta de aproximativ 1.75 metri, mumificata controlat si prezenta tatuaje elaborate pe pielea extrem de bine prezervata. Trupul ei era inconjurat de numeroase obiecte, inclusiv un coif de lupta cu pene, iar cosciugul sau era confectionat dintr-un trunchi intreg de conifer. Descoperirea a fost datata in jurul secolului V i.Hr., in perioada lui Herodot, iar mumia a fost botezata "Fecioara siberiana de gheata". Aceasta este doar una dintre multele descoperiri similare care au contribuit la intregirea informatiilor referitoare la nomazii din Eurasia din perioada Greciei Antice. In urma descoperirii lui Polosmak, alte morminte sapate au dezvaluit continuturi asemanatoare, trupuri mumificate cu tatuaje complexe, unele ingropate alaturi de cai, iar in unele cazuri, femei si barbati, ingropati cu arme. Unele oseminte indica o deformare a oaselor picioarelor, ceea ce tradeaza o lunga activitate ecvestra. Altele prezinta rani in urma unor lovituri extreme de violente. Se speculeaza ca "fecioara de gheata" si tribul sau ar fi fost de origine scita. Acesti nomazi s-au stabilit in zona de nord a Turciei de azi si in bazinul Marii Negre in perioada secolului VII i.Hr., continunadu-si cuceririle pana in secolul V i.Hr. Scitii cunosteau bine arta ecvestra si aveau o traditie artistica expansionista. Numeroasele similitudini intre stilul artistic si cel de viata al fecioarei de gheata si cele ale scitilor, nasc intrebarea daca nu cumva amazoanele erau doar femei scite care luptau impreuna cu barbatii lor. Erau o parte din tribul original scit care a ales sa traiasca dupa regulile aspre care au nascut legendele grecesti, sau mitul lor a fost o exagerare generata de importanta majora acordata de sciti femeilor lor razboinice? Amazoanele istoriei Desi mitul amazoanelor poate fi doar o hiperbola a femeilor viteze si luptatoare dus la extrem, notiunea de femeie-razbonica nu este deloc straina istoriei inregistrate inca de acum 3.500 de ani. Atat Biblia, cat si numeroase izvoare si scrieri istorice mentioneaza numeroase cazuri de femei participante la diferitele razboaie ale umanitatii. In Roma se pare ca se impamantenise destul de serios practica luptelor intre gladiatori femei si chiar intre femei si barbati, in arena insangerata a Colloseumului. De asemenea, femeile celte faceau diferite aliante cu diverse grupari de barbati si duceau impreuna cu acestia lupte aprige impotriva adversarilor. Printese si regine vikinge si saxone au condus invazii si campanii militare de cucerire a unor teritorii, iar in secolele XI-XV, numeroase femei aristocrate au stat in fruntea multor miscari care s-au soldat cu mii de victime. Un nume rasunator este chiar cel al Ioanei D'Arc, eroina nationala a Frantei, care a luptat pentru redobandirea pamanturilor franceze de sub ocupatia Angliei, in preajma anului 1430. Nici secolele urmatoare nu au ramas neatinse de armele manuite de femei, iar din secolul XX si pana astazi, tot mai multe reprezentante ale sexului frumos au inceput sa fie integrate oficial in sistemele militare, devenind forte defensive sau ofensive, trupe de sol sau piloti, rebele, partizane si practicante ale diferitelor stiluri de arte martiale. Un exemplu foarte inedit si exotic al folosirii femeilor in scopuri militare vine chiar din Libia, unde liderul Muammar al-Gaddafi si-a format garda personala numai din femei virgine, antrenate sever in arta razboiului si a luptei. In timp ce toate aceste femei care il inconjoara pe colonel sunt machiate, parfumate si dichisite, poarta pe umar si la brau mitraliere sau pistoale, fiind gata sa suprime pe loc orice posibila amenintare la adresa conducatorului lor. Adesea, in deplasarile sale in tari straine, Gaddafi se insoteste de nu mai putin de 200 de garzi de corp, o mica armata personala, alcatuita exclusiv din femei, imbracate in haine de guerilla si inarmate "pana in dinti". Nu se stie inca daca amazoanele sunt doar un mit, o inspiratie dintr-o sursa reala mai putin extraordinara decat povestea sau intru totul o nascocire, insa ideea pe care mitul o inainteaza nu este una straina trecutului, prezentului si probabil viitorului. Femei razboinice au existat si chiar daca sabia lor nu a rasturnat lumea, asa cum se crede ca aproape ar fi reusit amazoanele, implicarea lor mai mult sau mai putin diplomata in cursul istoriei a dat cu siguranta turnuri nebanuite mersului si destinului umanitatii.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

fiicele razboiului mostenirea amazonului urme vagi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1434 (s) | 22 queries | Mysql time :0.027194 (s)