Local

Povestea elevei, Baltag Maria-Elisabeta, din Iaşi care a impresionat întreaga Românie. Este singurul elev din Iaşi din mediul rural care a luat media 10 (EXCLUSIV)

Publicat: 23 iun. 2020

Povestea elevei, Baltag Maria-Elisabeta, din Iaşi care a impresionat întreaga Românie. Este singurul elev din judeţ, din mediul rural care a luat media 10 la Evaluarea Naţională. Domiciliata în localitatea ieşeana Cozmeşti, elevul a reuşit o performanţă unică în judeţul Iaşi. Aceasta a luat 10 pe linie la probele de la Evaluarea Naţională.

Maria-Elisabeta de la Școala Profesională Cozmeşti a luat 10 pe linie

Fără nicio oră de pregătire suplimentară, elevă a reuşit să se surprindă şi pe ea. Într-o declaraţie făcută în exclusivitate pentru BZI.RO, eleva încă este surprinsă de rezultatul pe care l-a obţinut. Pe o notă modestă, ce ar trebui să fi specifică tuturor elevilor, Baltag Maria-Elisabeta spune că meritul nu este doar al ei ci şi al profesorilor de matematică şi Limba şi Literatura Română. În încheierea declaraţiei, eleva i-a mulţumit lui Dumnezeu care a avut, de asemenea, un rol important în obţinerea rezultatelor bune:

”Ma numesc Baltag Maria-Elisabeta de la Scoala Profesională Cozmeşti, jud. Iaşi. Încă nu-mi vine să cred că am reuşit să iau notă 10 la ambele obiecte. Ştiam că am lucrat bine, dar nu mi-am dat voie să cred cu adevărat că voi obţine acest rezultat. Nu este doar meritul meu, ci şi al domnului profesor de matematică Tanase Gheorghe şi al doamnei profesoare de romana Iacob Cristina, cărora vreau să le mulţumesc pe această cale. Mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru această reuşită, care m-a învăţat că prin credinţă şi munca orice vis se poate îndeplini. ” a declarat eleva în exclusivitate pentru BZI.RO.

Mama elevei, Mihaela Carp este învăţătoare de profesie şi se arata mândră de fiica ei

Mihaela Carp, mama elevei de 10, este de profesie învăţătoare şi se declară mândră de copilul ei. Aceasta susţine faptul că fiica ei, Baltag Maria-Elisabeta, nu a făcut nici măcar o oră de meditaţie în particular. Aceasta a susţinut probele de Evaluare Naţională doar cu cunoştinţele pe care le-a acumulat în şcoală şi acasă

”Sunt mama Mariei. Îi mulţumesc Lui Dumnezeu pentru copilul pe care mi l-a dat.Sunt foate bucurosa pentru rezultatul obţinut de Maria. Este o fetiţă muncitoare şi ambiţioasă. Vreau să vă spun că nu am făcut nici măcar o oră de pregătire în particular. Totul s-a lucrat la şcoală şi acasă.Mulţumesc din suflet profesorilor implicaţi şi tuturor celor care sunt alături de noi şi se bucură pentru succesul Mariei.” a declarat Mihaela Carp în exclusivitate pentru BZI.RO.

Iaşul este fruntaş la mediile de 10 obţinute la Evaluarea Naţională

Ca în fiecare an, judeţul Iaşi este fruntaş la nivel naţional după numărul de medii de 10 obţinute la Evaluarea Naţională. Inspectoratul Școlar Județean Iași a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2 – 27 iunie 2020. Situația statistică generală arată că dintre cei 6507 candidați prezenți la ambele probe, 5156 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 79,24%, față de 77,44% pentru anul 2019. Dintre aceștia, 46 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece), număr aflat în creștere semnificativă față de anul trecut când au fost înregistrate 35 de medii generale de 10 (zece).





Comentarii
  • Dați și banii pentru reabilitareamijloacelor de transport public domnule chirica căci tramvaiele sunt sicrie pe roți iar vatmanii sunt pe post de kamikaze.Maifaceti o vizită la depou din dacia să vedeți acolo cimitir de tramvaie

Adauga un comentariu