Eveniment-Social

Povestea inedita a celui mai vechi angajat de la Inspectoratul Scolar – GALERIE FOTO

Publicat: 27 iul. 2012

@ Omul care a prins peste 40 de inspectori generali sau adjuncti la Inspectoratul Scolar Judetean, a administrat secretariatul institutiei zeci de ani inainte de 1989, s-a retras din activitate dupa 47 de ani de munca in educatie @ Astfel, de la momentul in care a ajuns sa lucreze cu faimosul conducator al ISJ, Domnica Murgoci, a avut multe de indurat in perioada „domnisoarei de fier”, Rodica Luca@ Adriana Verdes a acceptat sa le povesteasca reporterilor cotidianului BUNA ZIUA IASI cateva fragmente din viata tumultoasa sau linistita a carierei sale

Momente de emotie si sarbatoare, la finalul saptamanii trecute, la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi. Dupa o activitate prodigioasa si prestigioasa de 47 ani, secretara – sefa a institutiei, Adriana Verdes a iesit la pensie. Intreaga conducere a Inspectoratului Scolar a tinut sa-i organizeze o manifestare aparte acesteia. Una din doamnele invatamantului preuniversitar iesean a acceptat sa le povesteasca reporterilor cotidianului BUNA ZIUA IASI (BZI) cateva fragmente din viata tumultoasa sau linistita a activitatii sale.

O viata dedicata scolii

Venita din judetul Neamt, unde preda limba franceza, Adriana Verdes isi aduce aminte cu placere de primele zile din activitatea sa. „Sunt foarte multi ani de cand mi-am inceput activitatea in invatamant, ca sa fiu mai precisa, cred ca sunt peste 44. La Iasi, in Inspectoratul Scolar am venit de la Neamt unde predam franceza. Eu am fost adusa in institutie de Domnica Murgoci ( coordonator al invatamantului preuniversitar iesean in perioada 1979 – 1989 n.r.). De atunci mi-am inceput munca mea si, ganditi-va ca am lucat cu 40 de inspectori generali sau adjuncti. Au fost momente frumoase, au fost si momente grele. Am prins atatea faimoase «brigazi» ale Ministerului Educatiei. Au fost momente in care veneam la munca de la ora 7.00 dimineata si plecam la ora 12 noaptea! Uneori nu apucam nici sa mananc, nici sa vad de altceva si nu faceam decat sa muncesc… Ca sa va faceti o idee despre ce a insemnat activitatea mea la ISJ, va pot spune ca in toata cariera mea nu am avut decat zece zile de concediu, si acestea la sarbatori speciale precum ar fi Pastele sau Craciunul. Totusi, nu regret nimic si pot spune ca am facut totul cu profesionalism si devotament. Au fost clipe grele, de tensiune si nu va pot spune ca momentele din anul 1989 m-au surprins la munca, au fost inspectori care mi-au dorit raul dar, pana la urma, faptul ca mi-am facut intotdeauna corect si cu profesionalism intreaga activitate m-a facut sa rezist atata timp in aceasta functie grea”, arata Adriana Verdes.

De la „domnisoara de fier” la Gavrila si Romaniuc

 Isi poate aduce aminte cu mare placere de multi inspectori, cel mai greu si dur moment al carierei sale a fost in perioada mandatului primului sef al ISJ, dupa 1989, Rodica Luca, cea supranumita „domnisoara de fier”. „Aceasta a fost perioada cea mai grea din viata si cariera mea. Domnisoara Luca a incercat cu orice pret sa ma inlature, prin orice mijloace. Chiar m-a acuzat ca as fi semnat niste documente, lucru pe care eu nu l-am facut si a fost nevoie sa cer ajutorul grafologilor si timp de mai bine de un an m-am judecat cu aceasta. Curios, domnisoara Luca nu mi-a spus niciodata direct, in fata, ca are o problema cu mine sau sa-mi reproseze ceva… A fost tare greu, pana la urma s-a dovedit ca adjunctul de atunci, domnul Dumitriu, a semnat acele lucruri. De fiecare data eram controlata, imi erau ascunse documente de catre Luca, care imi cerea sa le prezint cu toate ca in catastiful cu tot ceea ce intra sau iesea oficial ca document din institutie realizat de mine arata clar ca acele documente erau oprite special de aceasta pentru a ma trage la raspundere. Punctul culminant a fost atunci cand a venit o brigada speciala de la Ministerul Educatiei care sa ma verifice, in mod special, pe mine… Orice au incercat si oricat m-au controlat, faptul ca mereu mi-am facut treaba cu sfintenie a aratat ca nu am gresit cu nimic… Ehh, ca sa trec de la acesta secventa dureroasa, vreau sa va spun ca raman cu foarte multe clipe placute si dragi din munca mea, si pot spune ca a fost o mare placere sa lucrez atat cu doamna Domnica Murgoci, Camelia Gavrila sau Liliana Romaniuc. Acum, am ales sa-mi petrec timpul cu cei doi nepoti ai mei, cu familia, sa ma relaxez… Le urez tuturor sa aiba atatia ani de munca si o cariera de succes”, si-a incheiat povestea Verdes.





Comentarii
  • Pentru anii de munca,toata stima,pentru perversitate,rautate si pupincurism,sa o stimeze cei pe care i-a „ajutat”.Urmeaza sa iasa la pensie si jigodia de Istrati(alt securist *******)care a impanzit invatamantul iesean cu prosti si analfabeti-versus surori si neamuri.Vila lui Istrati de pe Brandusa a fost facuta cu banii si oamenii isj-ului…revenim!

  • Doamna Verdes, va doresc o pensie linistita si indelungata. Am avut privilegiul ca in activitatea ca profesor si director de scoala sa fiu in situatia de a colabora cu dv. Pastrez in amintire o vie recunostinta pentru modul cum ati sprijinit demersurile noastre.
    Multa sanatate si cat mai multe bucurii.
    Prof. pensionar V. Amarie din Tatarusi

    • Domnule profesor pensionar, nu cumva esti tot OBIECTIV , care „tine de sase”? Nu cumva sa apara si adevarul despre eroina invatamantului preuniversitar iesean?

  • Felicitari !, stimata doamna si la acest nou inceput de drum va doresc o ,,primavara” lunga, linistita si multe bucurii alaturi de cei dragi.
    Cu respect si admiratie, fondate de-a lungul multor ani …,
    prof. Teodor Hasegan

  • Cati profesori au beneficiat de favorurile acestei securiste adusa de Murgoci? ;salariul mare,”atentii” si mita suficienta cat sa prospere,obraznicie de parvenit.Cica e „marea doamna a invatamantului iesan”;rusine! Cati profesori remarcabili au fost pensionati,fara drept de prelungiri si isi duc cu greu viata acum cu o pensie mizera?
    Cucoana asta uita cand impunea profesorilor,inspectorilor si directorilor de scoli ce cadouri sa-i faca damei cu camelii,care s-a imbogatit si cu ajutorul acestei toape care ani la rand a insultat prin vorba si atitudine corpul profesoral iesan. Oare ce pensie are aceasta turnatoare si cum justifica averea stransa din leafa de bugetar???

  • Ionel, tu reclami niste defecte ale femeii asteia (n-o cunosc, nu-mi dau cu parerea). Dar de ce nu-i spui in fata ce ai de spus? Cu ce esti mai presus prin lasitate? Ori esti vreo colega fara caracter si ti-ai tras nume fictiv ca sa musti de coor fara sa suporti consecinte, ori esti fatalau. Unul care chiar e barbat are si curaj sa discute fata in fata.

    • …tare prost(proasta)esti mei objectiv…chiar n-o cunosti deloc?magar cu tate ce esti sau mai bine zis oaie cu cabina!A-ti facut scoala de pupincuristi impreuna!Si ca sa stii,am mai mult caracter decat tine,mata si toata familia „obiectiv”la un loc!Ca doar tu nu esti las(a)sa pui nume fictive!

      • Invata sa scrii corect inainte de a lasa comentarii pe aici(tocmai tu vorbesti de analfabeti in primul comentariu) Eu nu am facut acuzatii, prin urmare nu am de ce sa ma recomand pe forum. Ai sa stii si cine sunt, si pe cine cunosc, asta dupa ce aflu eu cine-i eunucul/cateaua care se ascunde sub numele „Ionel”. Si crede-ma, nu-i greu de aflat. Mai greu iti va fi tie sa digeri „cadoul” pe care il vei primi. Intre timp, asigura-te ca iti permiti un avocat, pentru ca acuzatiile la adresa d-lui Istrate vor trebui demonstrate.

        • OBIECTIV, de ce ameninti sub anonimat? Ai pile la RDS & RCD? Daca pensionabila este atat de valoroasa cum s-a autocaracterizat, sa raspunda personal obiectiilor cititorilor.

          • Draga Ionela, cand am scris „cadou” m-am referit la cateva manuale de limba romana pe care i le-as darui lui „Ionel” si pe care ii va fi destul de greu sa le parcurga dat fiind cerebelul destul de redus. Si nu-ti trebuie pile nicaieri ca sa descoperi cine te improasca cu noroi. E suficient sa faci o sesizare la politie, iar ei solicita firmei de internet IP-ul viteazului. Pentru ca, draga mea, ce scrie Ionel la adresa lui Istrate e cam calomnios, nu stiu cum sa-ti spun. Nu poti sa faci o acuzatie fara sa vii cu probe.

        • …asa e draga…eu analfabet(a)…cum se scrie” iti”?..la cum a fabricat liceene istrati,nu e de mirare!Cred ca merge pana la a treia generatie.I-mi permit si un avocat(asa se scrie imi)si sa discut cu massmedia despre secretele din peretii vilei lui istrati.Te inteleg,te doare,e neamul tau…da’ nu ameninta cu ceva ce va depaseste nivelul intelectual.Se darama si mitul vostru cat de curand…Pe curand telectualilor,objectivi!

  • Atunci e clar… ai studiat la Prostologie. O sa-i sugerez sefei maaaari s-si adune toti subordonatii (mai mult ca sigur esti coleg de breasla cu cei 2 „amici” pe care incerci sa-i elogiezi aici) si sa le dea o dictare. Tu sigur pici testul si te dai de gol

  • bine ca a iesit si madam verdes la pensie………….daca mai pleaca si madam Muci…leanu si Aftanase care au umplut invatamantul iesean de rude cu studii superioare la Chisinau , abia atunci putem spune ca s-a curatat isj-ul de jeguri..pffffuii Ar trebui un control de la Audit prin ISJ sa se vada activitatea contabilei sefe …..

Adauga un comentariu