Actualitate

Povestea miraculoasa a ieseanului care il aude pe Dumnezeu – GALERIE FOTO, VIDEO

Publicat: 17 oct. 2012

@ Cutremuratoare si fascinanta, asa poate fi descrisa povestea de viata a ieseanului Vasile Neculau, ajuns la venerabila varsta de 82 de ani @ Acesta a ales sa vina  zilnic in Casa Domnului @ Cu toate ca nu aude si nu poate vorbi, de peste jumatate de secol trage clopotele, necontenit, la biserica Banu @ „El bate clopotele la biserica noastra de la varsta de 17 ani… In urma unui bombardament, din cel de-Al II-lea Razboi Mondial, s-a desprins un clopot si Vasile si-a pierdut auzul si vorbirea. De atunci, si pana in zilele noastre, el este de o corectitudine data doar de glasul constiintei sale! Vine primul, in fiecare dimineata, si pleaca ultimul de la biserica de atata amar de ani”, il descrie parintele Dumitru Merticaru

O poveste de viata desprinsa, parca, dintr-o alta lume. Cu ochii mereu plini de o tulburatoare curatenie sufleteasca, cu o energie si o vitalitate care nu-i tradeaza varsta, ieseanul Vasile Neculau trage clopotele la Biserica Banu de peste 60 de ani. In fiecare zi urca, plin de speranta, scarile ce duc spre clopotnita. Neobosit si fascinat de cunoasterea lui Dumnezeu, cu toate ca nu poate vorbi sau auzi, batranul nu conteneste sa fie prezent, de la primele ore ale diminetii si pana tarziu in noapte, in lacasul de cult.

De veghe in Casa Domnului

Zambeste oricarui credincios ce alege sa intre in Biserica Banu. La intervale de o regularitate precisa, clopotarul Vasile isi face datoria exemplar. „El bate clopotele la biserica noastra de la varsta de 17 ani… In urma unui bombardament, din cel de al II-lea Razboi Mondial, s-a desprins un clopot si Vasile si-a pierdut auzul si vorbirea. De atunci si pana in zilele noastre, el este de o corectitudine data doar de glasul constiintei sale! Vine primul, in fiecare dimineata, si pleaca ultimul de la biserica de atata amar de ani. El a lucrat si la fosta Regie de Transport din Iasi, ca bobinator la motoare – tramvaie”, spune parintele Dumitru Merticaru.

Clopotarul de la Notre Dame

Mereu gata sa ofere o mana de ajutor, cunoscand toate ungherele bisericii, acesta isi iubeste meseria cu sfintenie. Cu toate ca sotia a vrut sa-l „pensioneze”, acum mai bine de 20 de ani, parintele Metricaru a tinut sa nu-i rapeasca cea mai mare bucurie a vietii. „El are o familie cu patru copii, nepoti, si este un om sanatos tun… Rar apeleaza la ajutorul medical, este viguros si, acum, pe 23 august, a implinit 82 de ani. In urma cu 20 de ani, cand am luat parohia de la Banu, sotia lui a spus sa-l lasam la vatra… Atunci, desi nu am spus nimic, am gandit ca daca il restitui familiei, ii iei precuparea de o viata si il «ucizi» ca pe o pasare in colivie. Bataia clopotului, munca pe care a facut-o de atata amar de ani la biserica i-a intretinut vigoarea vietii lui… El a invatat la scoala meserie si, mereu, cand apare o disfunctionalitate, are trusa cu unelte si scule la el si intervine pentru a le rezolva pe toate. El a mai lucrat si la biserica Sfantul Ioan Gura de Aur. Vreau sa va spun ca atunci cand a plecat cateva zile la tratament, chiar daca nu poate vorbi sau auzi, oamenii i-au simtit lipsa”, mai spune parohul de la Banu.

„Simte clopotul precum pruncul la nastere pe Dumnezeu”

Multa lume s-ar putea intreba cum de o fiinta care nu aude si nu vede, poate sa bata clopotul intr-un ritm ritualic. Si de aceasta data, miracolul este dezvaluit de preotul Merticaru. „Sa stiti ca desi nu aude si nu poate vorbi, Vasile simte clopotele prin rezonanta spatiului. Asa cum pruncul, la cateva minute de la nastere, emite primele vocale si este auzit de Dumnezeu, asa si clopotarul nostru este auzit de acesta. Oricum, aici suntem intr-o biserica cu o incarcatura istorica aparte si cu oameni aparte si deosebiti asa cum este si Vasile Neculau. Noi vrem sa facem si un muzeu la subsolul bisericii in viitor. Ne dorim ca aici sa fie un loc in care enoriasii nostri sau cei care ne trec pragul sa poata gasi si o parte din istoria locului”, mai povesteste preotul.

Locul unde prima slujba a fost oficiata in limba romana

Ca o dovada a faptului ca tricolorul care este montat pe turnul principal al bisericii nu este unul intamplator, in baza datelor ce pomenesc de prima ceremonie religioasa derulata aici, se arata ca aceasta s-a derulat in limba romana. „Denumirea sub care este cunoscuta, Banu, vine de la primul ctitor al unei biserici pe acest loc: Savin Smucila mare ban, care a construit aici un lacas de cult în 1704. Aici, prima slujba urma sa fie oficiata în limba româna, preotii fiind din neamul lui Savin. A fost zidita, din nou, în 1800, prin subscriptie publica, de catre mitropolitul Iacov al II-lea Stamati. Tot atunci i s-a pus si hramul actual, în locul celui vechi, Adormirea Maicii Domnului. Pisania care pomeneste cele de mai sus aminteste si de numele arhitectului, Her. Leopold. Pare sa fie cea mai veche biserica din Iasi, unde s-a trecut în pisanie si numele arhitectului. Desi arhitectul pare sa provina din scoala austriaca, stilul bisericii este cel clasic rus, care a influentat si alte constructii din Moldova. Aceasta este în forma de plan treflat, cu absidele laterale în interior si cea de la altar semicirculara. Deasupra nartexului are un turn clopotnita. Catapeteasma a fost realizata de Eustatie Altini, în 1802. Turnul are o configuratie baroca specifica epocii si foarte raspândita in Tarile Române. Decoratia exterioara trimite la expresia de rococo al clasicismului, aplicata cândva stilului Empire. De altfel, zona din apropiere, cunoscuta sub numele de Râpa Galbena, fusese în trecut denumita Mahalaua Calicilor. Între proprietatile bisericii s-au numarat, la începutul secolului XX, beraria Bragadiru. În partea de est a bisericii a existat, pâna spre sfârsitul secolului al XIX-lea, un cimitir pe al carui teritoriu s-a construit actualul Colegiu National”, se arata in istoricul oficial al specialistilor. Hramul bisericii este „Duminica tuturor sfintilor”( Duminica 1 dupa Rusalii – n.r.). Odinioara, lacasul de cult era cunoscuta si sub numele de „Biserica calicilor”, pentru ca aici se închina o mare parte din cei care alcatuiau breasla calicilor, adica a celor care traiau din mila publica.  De asemenea, din 1999 au început lucrarile de consolidare si reparatii capitale, finalizate chiar la inceputul acestei luni.





Comentarii
  • Impresionant! Credinta si puritatea sufletului isi spune cuvantul! dar si Parintele Merticarie este cult si cu mult Har! Multumim DOMNULUI DUMNEZEU! uitam sa-i multumim!!!

  • Frumos articol. Ar trebui sa continuati dle Hutanu cu povestile tuturor bisericilor din Iasi.
    Doar stransi in jurul credintei si a bisericii vom depasi criza morala de azi, ce este cu mult mai ampla si grava decat cea economica.

  • Cu respect pentru parintele Merticaru,supranumit” preotul oamenilor de cultura.”
    Poate ca nimic nu este intamplator…Oricum numai ganduri bune de la o enoriasa care a avut parintii in Spinoasa.Nu pot uita o scena din tren(trenul spre Iasi),cand parintele ,inconjurat de o ceata de tineri din Erbiceni-unde avea parohia acum cativa ani-canta colinde si cantece de Craciun(era in ajun).Eu mereu am spus ca este un preot cu har.

Adauga un comentariu