Sport

Povestea unui campion mondial la box. Ieseanul Mihai Nistor: „Viata mea a fost ca în filmele cu Rocky!”

Publicat: 27 mart. 2017
L-a batut pe Anthony Joshua, a fost singurul pugilist român care ne-a reprezentat la Olimpiada si tinteste titlul suprem la Tokyo, în 2020. Este Mihai Nistor – un moldovean tare ca fierul, iute ca otelul, si amuzant ca un Seinfeld cu manusi de box.

Cariera lui Mihai Nistor e desprinsa parca dintr-un album de Tupac Shakur. Când “Me against the world” iesea pe piata în martie 1995, boxerul român avea nici cinci ani si nu banuia ca va deveni, peste doua decenii, campion mondial AIBA la categoria supergrea (+ 91 kg) si, doar un an mai târziu, unicul reprezentant al României la Olimpiada de la Rio.

“De când ma stiu, am fost singur împotriva lumii. Daca un lucru e la moda, n-o sa ma vedeti ca îl urmaresc. Daca toata lumea merge în club, prefer sa stau acasa. În 26 de ani, n-am iesit o data în club. O data.” 
 

O definitie a campionilor, data de un mare antrenor de fotbal – e vorba despre Arsene Wenger – spune ca diferenta dintre campioni si oamenii obisnuiti e ca, acolo unde oamenii simpli se opresc, campionii merg mai departe si îsi testeaza limitele.

“Eu nu sunt talentat”, spune Mihai cu nonsalanta. “Dar muncesc. Muncesc non-stop. Continuu. si din somn, daca ma treziti, sunt gata sa lupt. si mâine as putea avea meci. Programul meu zilnic? Eu nu am program. Muncesc fara oprire. Doar munca, munca si iar munca, de când ma stiu. Tot ce am obtinut, pâna acum, am obtinut cu transpiratie.” Mai exact, 3 kilograme de transpiratie pe zi – la atât se ridica pierderea de greutate a lui Mihai, dupa fiecare antrenament. “Le pun repede la loc”, ma asigura. “Consum foarte multe lichide – apa plata, în special.”
 

Carte de vizita:
 
Data si locul nasterii: Podu Ilioaiei (Iasi), 5 noiembrie 1990
Înaltime si greutate: 1,83 m/100 kg
Categoria: Supergrea, +91 kg
Club: CSA Steaua Bucuresti
Antrenor: Valentin Vrânceanu
6 ori campion national în perioada 2010-2016
Vicecampion World Combat Games 2010
Dublu medaliat cu bronz la Europene (Ankara 2011 si Samokov 2015)
Campion mondial al cluburilor în WSB cu echipa Astana Arlans (Kazahstan) în 2013
Campion mondial AIBA Pro Boxing în 2015 (victorie prin KO tehnic la Hamburg contra germanului Erik Pfeifer)
 
Singurul pugilist român la Jocurile Olimpice 2016
 
I-a învins în cariera pe Anthony Joshua (campion olimpic 2012) si Clemente Russo (dublu campion mondial si dublu vicecampion olimpic)
La reteta “magica” se adauga o vointa de fier.

“Îmi impun lucruri si ma tin de ele. Daca am un obiectiv, lupt pentru acel obiectiv cu toate fortele mele. Prin impunere, ma cuceresc pe mine însumi. Boxul e în primul rând o lupta psihica. Daca o câstigi cu tine, ai sanse si cu adversarul, în ring! Evident, se aplica si reciproca: poti sa ai cel mai tare psihic, daca fizic nu esti puternic si te-a lovit cum trebuie la ficat, nu rezisti!”

„Mi s-a zis ca am început prea târziu boxul, la 16 ani. În 3 luni eram campion national!”
 
Omul care l-a învins în 2011 pe Anthony Joshua (viitorul oponent al lui Wladimir Klitschko în aprilie), poate fi crezut ca stie un lucru sau doua despre anduranta si autocontrol. La peste 30 de victorii la activ în cariera, multe prin TK (tehnical knockout), se adauga poate cel mai important triumf: contra oamenilor care s-au îndoit de el.

“Înainte sa fac box, am facut câteva luni de culturism, la Iasi. Dar nu era prea distractiv. Eram doar eu cu muschii mei! Nu sunt genul care sa se priveasca în oglinda si sa se admire cât de frumos e”, marturiseste Mihai.

“Devenise plictisitor, era chiar penibil. Aveam nevoie de o provocare. Asa a venit boxul. M-am apucat de el la 16 ani si, evident, mi s-a spus ca am venit prea târziu. Dupa trei luni, eram campion national!”
 

Îndoiala celorlalti e un energizant excelent pentru pustiul de altadata care, din comuna Podu Ilioaei, a ajuns pe cea mai mare scena sportiva a lumii, la Olimpiada. Nu e, totusi, un episod, care sa-i ofere amintiri prea placute. Doar satisfactia de a-si fi reprezentat tara la cel mai înalt nivel.

“A fost frumos dintr-un punct de vedere – se spune ca, daca n-ajungi la Olimpiada, nu ai facut sport. Pe mine, când aud imnul, ma iau frigurile. Din pacate, ceea ce s-a întâmplat la Olimpiada a fost o farsa. A mers mai departe cine trebuia sa mearga mai departe. Dar eu cred în norocul meu, si voi lupta sa mi-l fac.”
 

“Idolul meu este, dintre boxerii retrasi, Mike Tyson. Îmi place, ca mentalitate, si de Anthony Joshua, pe care l-am batut la Mondiale în 2011 la Ankara”. Când zice asta, ochii lui Mihai lucesc ca un foc viu. La ora la care vorbim cu el, boxerul nostru se antreneaza pentru Campionatele Europene, programate la începutul verii (17-22 iunie) în Ucraina. Obiectivul este unul singur: medalia de aur.
 
Daca vreau sa particip, merg în vacanta, nu la competitii
 
„Eu nu merg la competitii pentru atmosfera, pentru participare. Mai spune lumea ca important e sa participi, ca important e ca am fost în Brazilia. Daca vreau sa particip, îmi fac o vacanta acolo. Cu ce ramâi daca ai participat? Cu nimic. Pentru mine nu exista decât victoria, sau o medalie”, mai spune Mihai.

Conditiile de pregatire nu sunt dintre cele mai bune în România, iar sparring partner-ii de calitate sunt o raritate. E motivul pentru care Mihai e nevoit sa mearga în Italia – acolo unde lucreaza si mama lui, iar el a fost în trecut membrul echipei Italia Thunder – pentru a boxa si a-si “face mâna” pentru competitii.

“Lipsa partenerilor e într-adevar o problema majora cu care ma confrunt, fiindca vreau sa îmi exersez anumite tehnici, tactici, si am nevoie ca si partenerul sa fie de un anumit calibru. Din fericire, am posibilitatea sa ma pregatesc si în Italia. Am o relatie de încredere cu cei de acolo.” 

Sunt curios de la cine si ce a învatat cel mai mult în box, pâna acum.

“Sunt 11 ani de când fac asta. Mi-a placut enorm Leonard Doroftei, i-am vazut toate meciurile la profesionisti. Era mic si rau! Boxul mi-a dat o educatie, o disciplina. M-a învatat sa respect un program, un regim de antrenament, un regim de masa. Pentru ca, dorindu-ti foarte mult sa ajungi pe culmile performantei, de obicei când ai un esec îti vin prin minte foarte multe: «Daca ma antrenam mai mult? Daca adormeam seara, eram mai odihnit a doua zi, si ma pregateam mult mai bine!» Asa ajungi sa te auto-educi.”
 

Mihai povesteste cu umor ce îi trece prin cap, când e între corzi. “În ring, prea multe nu îti trec prin cap. Doar anumiti pumni!”, râde Mihai. “Acolo, îti lucreaza ce ai învatat la antrenament. Preia controlul subconstientul. Nu stiu sa îti spun ce gândeam la ultimul meci, la Olimpiada. Eram pe «pilot automat».”
 
Telul suprem – Tokyo 2020
 
Baiatul simplu care pasea timid într-o sala din orasul lui Creanga, acum peste un deceniu, a ajuns deja departe, dar înca vede multe provocari în fata. “Nu îmi fac planuri, o iau pas cu pas. telul suprem e sa ajung la cealalta Olimpiada, la Tokyo. Dar pâna atunci, am alte borne. Europenele din vara, Mondialele din toamna.” “Prima amintire frumoasa din box e când am iesit campion national la seniori, în 2010”, povesteste Mihai. “A doua, când am iesit campion mondial în 2015.”
 
“Am avut un vis în box – sa ies campion mondial, si am iesit. si mai am unul – sa ies campion olimpic. Chiar ieri am semnat contract pe 4 ani cu Steaua. Sunt al clubului get-beget. De asta mai fac box. Alt sportiv, dupa esecul pe care l-am avut eu, se lasa sigur.”
“De Craciun, am fost la munte cu viitoarea mea sotie, cu fratele si iubita lui, si am facut antrenament încontinuu. Deja e obisnuinta, nu mai e sacrificiu”
Pâna când îsi va vedea visul cu ochii, familia si prietenii îi asigura confortul psihic necesar marii performante: “Daca din punct de vedere emotional nu esti OK, nu te mai poti concentra la antrenament, iar daca ai meci esti «praf». Trebuie sa ai o liniste în spate. Iubita mea? Spre deosebire de mama, ea se uita la meciurile mele…”
 
Un alt sprijin important vine din partea publicului românesc, pentru care Mihai Nistor e un nume si un campion.“Va spuneam ca, în timpul meciului, sunt foarte atent la colt, la antrenor Dar ma încarca si spectatorii. S-au cam rarit ei, din pacate, la noi. Printre cei mai iubitori spectatori de box din România sunt brailenii. La finala Campionatului National, anul trecut, era sala plina la Braila. Mai rar asa ceva. Incredibil. Îl lasam pe Mihai sa revina la pregatire, impresionati de diferenta dintre marimea inimii sale si micimea conditiilor de antrenament, pe care le are la dispozitie în sala. Câteva frânghii la care-si lucreaza antebratele, câteva spaliere, câteva aparate arhaice, câteva saltele. Mihai e imun, pentru ca a câstigat lupta acolo unde e cel mai important: în cap. O întoarce cu umor, învingând prin TK austeritatea mediului:
 
“Am plecat de la o sala de la Iasi, mai rea decât ce exista aici. Eu vin si îmi fac treaba. Asta este, astea sunt conditiile. De la început am fost învatat cu greul, deci pentru mine nu e nici o problema. Daca începeam la o sala ultraperformanta, probabil nici nu intram aici.




Adauga un comentariu