Culinar

Prăjitură turnată cu mere și iaurt. Cea mai simplă rețetă pentru un desert savuros

Publicat: 29 sept. 2022
Prăjitură turnată cu mere și iaurt. Cea mai simplă rețetă pentru un desert savuros
La ceas aniversar putem pregăti o prăjtură turnată cu mere și iaurt, un adevărat deliciu pentru toți cei de la masă.

Dacă vrem să pregătim acasă ceva dulce pentru cei dragi, ideală este delicioasa prăjitură turnată cu mere și iaurt. Această prăjtură este aromată, gustoasă și ușor de făcut. Dacă ținem cont de câteva trucuri, la final ne vom încânta papilele gustative cu un adevărat deliciu. Iată cea mai simplă rețetă pentru un desert savuros.

Prăjitură turnată cu mere și iaurt, un deliciu irezistibil

Când vine vorba de desert, gospodinele se întrec în tot felul de rețete. De la cele mai sofisticate și rafinate deserturi precum prăjitura imperială până la prăjiturile tradiționale făcute ca în vremea de odinioară, toate sunt pe placul multora dintre noi. Dacă vrem să îi cucerim pe cei dragi cu un desert aromat, pufos și gustos, putem pregăti o prăjitură turnată cu mere și iaurt.

Această prăjitură este ideală și la mesele festive, dar poate fi pregătită ori de câte ori vrem să ne încântăm papilele gustative cu un desert savuros. În plin sezon de toamnă, putem să facem niște prăjituri cu fructe delicioase.

Pe lângă acest desert irezistibil, putem pregăti și o delicioasă prăjitură cu gutui caramelizate. Aceasta are o aromă deosebită și un gust irezistibil. Dacă ținem cont de câteva trucuri din rețeta bunicii, succesul va fi garantat.

Prăjitura turnată cu mere și iaurt este gustoasă, fină și ușor de făcut. Acest desert de casă este ideal la ceas aniversar, dar și ori de câte ori vrem să îi surprindem pe cei dragi cu un adevărat deliciu.

Rețeta unui desert de casă gustos și aromat

Pentru delicioasa prăjitură turnată cu mere și iaurt vom avea nevoie de 4 ouă, 1 cană de zahăr, 1 pliculeț de zahăr vanilat, 1 cană de ulei, 200 g de iaurt, 1 kg de mere rase, 150 g de zahăr pudră pentru decor, 3 căni de făină, 1 pliculeț de praf de copt și 2 lingurițe de scorțișoară măcinată.

Într-un castron mare se mixează ouăle împreună cu zahărul și praful de copt. După aceea se adaugă făina, zahărul vanilat, uleiul și iaurtul. Se amestecă toate ingredientele până când se obține un aluat omogen. Se împarte compoziția în două, iar jumătate din aceasta se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și unsă cu puțin unt.

Între timp, se pregătesc merele pentru savuroasa prăjitură. Acestea se spală, se curăță și se dau prin răzătoare. Merele rase se amestecă împreună cu scorțișoara măcinată. Compoziția de mere se pune în tavă peste primul strat de aluat și se nivelează. Deasupra se pune cealaltă jumătate de aluat și se întinde uniform.

Se pune tava la cuptor timp de 30 de minute. Prăjitura se poate verifica dacă este coaptă suficient aplicând testul cu scobitoarea. La final, se scoate prăjitura din cuptor, se lasă să se răcească și se pudrează cu zahăr vanilat. Delicioasa prăjitură cu mere se porționează după preferințe pentru a fi servită. Cu siguranță, vom obține un desert de casă gustos, aromat, pufos.

La ceas aniversar putem pregăti o prăjtură turnată cu mere și iaurt, un adevărat deliciu pentru toți cei de la masă. Acest desert este ușor de făcut acasă, iar dacă ținem cont de câteva trucuri simple, la final ne vom încânta papilele gustative cu un preparat culinar desăvârșit.




Adauga un comentariu