News Flash:

Prefectul acuza incompetenta unor presedinti ai birourilor de circumscriptie din judet

26 Iunie 2008
749 Vizualizari | 1 Comentarii
• O parte dintre primarii care au castigat alegerile locale nu au depus inca juramantul de constituire, intrucat presedintii Birourilor Electorale de Circumscriptie din sase localitati nu au depus inca la Judecatoria Iasi dosarele de validare


Alegerea primarilor starneste inca nemultumiri. Prefectul Marius Bodea s-a aratat deranjat de faptul ca presedintii a sase birouri de circumscriptii electorale din judet nu au trimis inca la Judecatoria Iasi dosarele de validare a primarilor alesi in urma desfasurarii votului din 15 iunie. Nemultumirea lui Bodea vine si de la faptul ca, din cauza acestui lucru, edilii alesi nu pot intra in drepturi. Prefectul a spus ca in localitatile Bivolari, Dumesti, Probota, Trifesti, Tibana si Tiganasi, activitatea este blocata din cauza incompetentiei presedintilor de la birourile de circumscriptie. "Analizez posibilitatea inaintarii unor plangeri penale pe numele presedintilor birourilor de circumscriptie, care prin neglijenta de care au dat dovada au impiedicat derularea activitatii administrative in judet", a spus Marius Bodea.

Prefectul a mai spus ca printre motivatiile presedintilor s-au numarat diverse scuze de la "am uitat" pana la "nu stiu unde am pus dosarul". Bodea a mai spus ca in 71 de localitati au existat o serie de probleme administrative, in sensul ca din toate cele 98 localitati aflate in judet, doar 27 de edili au depus juramantul si si-au intrat oficial in atributiile de serviciu. O situatie aparte se afla in localitatea Popricani, unde vineri se va incerca pentru a patra oara constituirea Consiliului Local. Prefectul a precizat ca prin incompetenta de care au dat dovada, cei de acolo nu au facut decat sa compromita proiectele derulate in localitate. "Cred ca cei de acolo au demonstrat ca sunt cel mai penibil Consiliu Local din tara. Aflati, vineri, la cea de-a patra convocare, au batut orice record. Localitatea Popricani este o gaura neagra pe harta judetului si, oricum, noi ii avem in evidenta inca dinainte de desfasurarea alegerilor", a mai spus Bodea. Acesta a precizat ca, vineri, cea de-a patra sedinta de constituire a Consiliului Local din Popricani va fi prezidata de subprefectul Vasile Etcu.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

pop  | #37772
sigur ca asa stau lucrurile fiindca ati ales niste presedinti care nu au avut in vedere decit sa-si "traga"indemnizatiile de zeci de milioane, in rest n-au nici o treaba.D-le Bodea, formati un corp de presedinti si loctiitori ,numai juristi, care sa fie intr-adevar apolitici si care sa nu lucreze in primariile din circumscriptii.Stiti ca unii primari au aprobat indemnizatii, bonuri de benzina,diurne si protocol numai daca si-au primit partea de la presedinti?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1471 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017475 (s)

loading...