National

Prefectul judeţului Mureş, demisie: „Eu am deminitate. Am considerat că e mai bine aşa”

Publicat: 10 dec. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Prefectul judeţului Mureş demisie Eu am deminitate. Am considerat că e mai bine aşa

Fostul ministrul al Apărării Naționale a devenit marți și fostul prefect al județului Mureș. Mircea Dușa și-a depus, marți, 10 decembrie, cererea de demisie din funcția actuală.

Mircea Dușa a menționat că el are demnitate și consideră că așa este cel mai bine. A precizat că a depus la București demisia sa din funcție.

„Am transmis cererea de eliberare din funcția de prefect în această dimineață (marți n.r.). Eu am demnitate. Am avut atâtea funcții în administrația din România încât am ajuns la momentul în care nu mă mai interesează funcțiile. Am și eu demnitate și onoare și nu pot să fiu demagog. Eu sunt o persoană respectată de oameni și nu pot să fiu azi așa, mâine așa. Consider că atunci când se schimbă un guvern, așa e normal”, a spus Dușa.

Acesta a adăugat că nu poate face „afirmații opuse legat de obiectivul de guvernare”.

„Am considerat că e mai bine așa. Nu pot să fac afirmații opuse legat de obiectivul de guvernare. Până acum câteva zile se vorbea de creșteri salariale din ianuarie. Acum se vorbește de înghețarea lor”, a adăugat Dușa.

Mircea Dușa, fostul ministru al Apărării Naționale a preluat conducerea Prefecturii Mureș circa un an și jumătate.

Adauga un comentariu