News Flash:

Prefectura intervine din nou la Primaria Bivolari

17 August 2004
1263 Vizualizari | 0 Comentarii
•Sotia primarului din Bivolari, Elena Teodorescu, va fi demisa din nou din functia de contabil-sef al Primariei •Desi ilegalitatea a fost constatata, imediat dupa ce a fost reales, primarul Liviu Teodorescu si-a reincadrat nevasta Pentru a doua oara in acest an, Prefectura va interveni in cazul afacerii de familie desfasurate la Primaria Bivolari de catre seful comunitatii, Liviu Teodorescu. Astfel, in zilele care urmeaza, la Bivolari va fi efectuat un control care vizeaza demiterea sotiei primarului Liviu Teodorescu, Elena, din functia de contabil-sef. Desi in luna februarie primarul Teodorescu a fost avertizat de Corpul de Control al Prefecturii imediat dupa ce a fost reales in fruntea administratiei locale, a reangajat-o pe sotia sa in functia de contabil-sef al Primariei Bivolari. Elena Teodorescu a fost incadrata pe functia de contabil sef al Primariei inca din anul 2001, dar, in urma unei sesizari facute de un grup de consilieri locali, a fost demisa abia in luna februarie a acestui an. Sotia primarului va fi demisa pentru a doua oara in acest an, la numai doua luni de la reincadrarea sa in functie. "In urma ordinului pe care-l vom primi de la prefect, vom efectua un control la Primaria Bivolari, iar Elena Teodorescu va fi demisa din functia de contabil-sef. Conform legii, nu poate fi aplicata nici o sanctiune primarului", a declarat ieri Constantin Paraschiv, seful Corpului de Control al Prefecturii judetului Iasi. Primarul comunei Bivolari a incalcat pentru a doua oara legea, riscand sa transforme Primaria intr-o afacere de familie. Liviu Teodorescu a fost acuzat de mai multi membrii ai comunitatii si de alte fapte, in afara de cea a incadrarii sotiei sale pe functia de contabil-sef al Primariei. Primarul a mai fost acuzat de faptul ca ar fi cumparat materiale de constructie pentru casa sa accesand un credit bancar in valoare 125 milioane de lei, garantat de Primarie. Grupul de persoane reclamante a mai sesizat faptul ca Liviu Teodorescu a cumparat cu banii Consiliului Local doua computere, dintre care unul pentru folosul propriu, si ca a folosit autoturismul Primariei in interes propriu. Cotidianul ZIUA de Iasi publica integral scrisoarea prin care un consilier local reclama recidiva abuzului facut de primarul Liviu Teodorescu. (T.L.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1311 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017904 (s)