News Flash:

Prefectura pierde procese pe banda rulanta

5 Iulie 2007
1618 Vizualizari | 2 Comentarii
• Pentru ca a pierdut dosare importante in instantele iesene, Prefectura Iasi ar vrea sa-si stramute procesele in alte judete


Nu incompetenta juristilor, ci reaua credinta a judecatorilor a dus la pierderea unor dosare in instantele iesene, asa cum cred sefii Prefecturii iesene care asista neputinciosi la o situatie dramatica: de aproape sase luni, institutia nu a mai castigat nici un proces important in instanta. Este vorba despre aceiasi sefi care, tot in urma cu sase luni, asistau la demisii in lant depuse de juristii competenti care s-au transferat ulterior la Consiliul Judetean din cauza regimului de teroare la care erau supusi de catre Valerian Salavastru, directorul de cabinet al prefectului interimar Nicusor Paduraru. Un exemplu in acest sens este demisia lui Vasile Murgoci, fostul sef al serviciului juridic din Casa Patrata. "S-a luat in calcul depunerea unor cereri de stramutare a proceselor. La Iasi s-au pierdut mai toate procesele", a declarat Emanuel Arhip, purtatorul de cuvant al prefecturii.

Unul dintre procesele importante pierdute de prefectura se refera la cel deschis impotriva Consiliului Local pentru anularea unui numar de 29 taxe locale. Prefectul Nicusor Paduraru si juristii sai nu au reusit sa-i convinga pe judecatori ca cele 29 de taxe, printre care taxa pentru comercializarea animalelor si a pasarilor, taxa privind accesul persoanelor in targuri, bazar, talcioc, taxa pentru desfacerea materialelor lemnoase si de constructii, taxa pentru comercializarea animalelor de companie au fost introduse nelegal.
Un alt proces important se refera la cel care vizeaza recuperarea fostului sediu al Casei de Cultura din Harlau. Imobilul a fost vandut de Primaria Harlau societatii comerciale 3 Star International SRL care apartine fostului consilier judetean Dragos Ranca. Cladirea se afla in domeniul public al statului si nu putea fi vanduta. Pretul cu care a fost vandut imobilul era infim: 1,2 miliarde lei, dupa ce, anterior, primaria investise 500 milioane lei pentru a-l renova. Cu banii obtinuti, primaria a cumparat o cladire de trei ori mai mica. Anul trecut, la Judecatoria Harlau, prefectura a castigat procesul. Intre timp, o parte dintre juristii buni au plecat si procesul a fost pierdut la instantele iesene. De precizat ca in acest dosar nu a fost data inca o sentinta definitiva.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

xyz  | #15227
pe naiba, ca am asistat la atatea procese cu prefectura si am vazut ce juristi incompetenti are ! sa vedeti de cate ori judecatorii amndeaza prefectura ca juristii nu au ceva la dosar sau ca nu au facut ce le-a cerut instanta si anume sa aiba acte doveditoare la dosar ca probe sau sa dea raspunsuri oficiale. pricum mare parte din ei sunt niste adormiti.ca doar au intrat cu pile.ce ati auzit vreodata ca s-au scos posturi la concurs la prefectura? si cu toate aste tot timpul mai vezi cate un jurist nou la ei. cred ca de cate ori se schimba prefectul isi aduce el pilele lui si mai raman si aia vechi. si tot asa. si nastfel cei noi nu se inteleg cu astia noi, se sapa intre ei si noi pierdem pe banii nostri
xxxxxxx  | #15228
la prefectura sunt numai incompetenti, de aia se pierd procesele. sa ma invete legile.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1955 (s) | 22 queries | Mysql time :0.065620 (s)