News Flash:

Prefecturile ar putea fi desfiintate

7 August 2009
762 Vizualizari | 0 Comentarii
Florin Stamatian
• Prefectul judetului Cluj, Florin Stamatian, a cerut, in sedinta de miercurea trecuta a Guvernului, acordarea de atributii reale Institutiei Prefectului, in caz contrar urmand sa se analizeze daca aceasta institutie mai este sau nu necesara


Prefectul judetului Cluj, Florin Stamatian, a cerut, in sedinta de miercurea trecuta a Guvernului, acordarea de atributii reale Institutiei Prefectului, in caz contrar urmand sa se analizeze daca aceasta institutie mai este sau nu necesara, transmite corespondentul Mediafax
Stamatian a declarat, joi, corespondentului Mediafax, ca prefectul ar trebui sa se ocupe, prin lege, si de monitorizarea implementarii proiectelor europene din judet, nu numai de verificarea legalitatii actelor emise de autoritatile publice locale, de colaborarea cu serviciile deconcentrate sau de problemele de fond funciar. "Cred ca este necesara modificarea Legii Institutiei Prefectului, sa se dea atributii reale sau, fara nici un fel de aluzii, cred ca se pot transfera sarcinile consiliilor judetene si sa vedem daca este necesara aceasta prelungire, bratul Guvernului in teritoriu. Institutia Prefectului trebuia sa aiba forta de reprezentare a politicii guvernamentale in teritoriu" a spus Stamatian.
Prefectul a afirmat ca a cerut sa fie analizata importanta Institutiei Prefectului, care are acum doar trei sarcini majore, legate de fondul funciar, controlul de legalitate al actelor si colaborarea cu serviciile deconcentrate. "Problemele de fond funciar sper sa se rezolve, iar controlul de legalitate il poate face prin sondaj si un inspector guvernamental. Si a ramas ultima sarcina a prefectului, de a colabora cu deconcentratele, dar daca eu chem un sef de serviciu deconcentrat el spune ca raspunde si este supus ordinelor ministrului de resort", a afirmat Florin Stamatian.
Acesta a propus Guvernului emiterea unei dispozitii legale prin care prefectul sa fie autorizat sa monitorizeze implementarea proiectelor pe fonduri europene sau guvernamentale "pentru ca sunt bani ai statului roman investiti pentru cetateanul roman" si nu trebuie lasate fondurile doar pe mana unui consultant. "Am cerut sa fie prevazuta ca sarcina a institutiei prefectului monitorizarea implementarii proiectelor europene pentru ca acum nu ma opreste nimeni sa ma interesez de un proiect, dar nefiind o sarcina a Prefecturii, ceva care sa fie legiferat, nu primesc toate datele", a adaugat prefectul judetului Cluj.
Potrivit acestuia, atributia de monitorizare a implementarii proiectelor europene nu inseamna angajare de personal suplimentar, pentru ca sunt structuri ale Prefecturii care s-au ocupat de proiectele UE si de consultanta. Acesta a mai propus si realizarea unui ghiseu unic de obtinere a avizelor pentru proiecte europene, fie la Prefectura, fie la CJ, in conditiile in care dosarele "se plimba" de la judet la judet si apoi la Bucuresti. "Nu am inteles de ce un dosar pentru un proiect european nu poate fi depus la Cluj, verificat de cei din Cluj, daca este corespunzator cerintelor si trimis la Satu Mare. De ce trebuie ca cel de la Cojocna sa mearga la Satu Mare sa ii spuna ca nu e complet dosarul, sa vina inapoi pentru a obtine un aviz si iar sa mearga la Satu Mare?", s-a intrebat Stamatian. Prefectul judetului Cluj a participat la sedinta de Guvern alaturi de presedintele CJ Cluj, Alin Tise, si de primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1355 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018712 (s)