News Flash:

Pregatiri pentru concursurile nationale din acest an

3 Februarie 2004
693 Vizualizari | 0 Comentarii
•Conducerea Ministerului Educatiei a avertizat inspectoratele scolare in privinta vacantarii posturilor didactice care vor fi scoase la concurs in acest an •Orele suplimentare vor fi acordate cu zgarcenie •Cursuri in mediul rural pentru perfectionarea cadrelor didactice •Inspectoratele scolare responsabile cu evitarea bulibaselii la testele nationale

Timp de trei zile, de joi pana sambata, mai - marii invatamantului preuniversitar romanesc s-au intalnit la Bacau, in cadrul unei instruiri cu tema "Prioritatile Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului privind invatamantul preuniversitar", pentru a pune la punct principalele procese si evenimente din invatamant din acest an. Din partea Ministerului Educatiei au participat ministrul secretar de stat cu invatamantul preuniversitar, Ioana Irinel Chiran, precum si o serie de directori generali si inspectori, iar teritoriul a fost prezent prin inspectorii generali si generali adjuncti din intreaga tara. Unul dintre cele mai importante puncte ale discutiilor a fost, conform relatarii inspectorului general al Inspectoratului Scolar Judetean Iasi (ISJ), Mihai Dumitriu, noua Metodologie de miscare a personalului didactic, atat aceasta, cat si precizarile aferente parand gandite special pentru a evita dezastrele de anul trecut. Astfel, inspectorilor li s-a atras atentia sa gestioneze cu maxima atentie constituirea catedrelor care vor fi scoase la concurs, astfel incat acestea sa fie corelatie cu planul de scolarizare si sa ofere un rest de cat mai putine ore suplimentare. Acest lucru va duce la scoaterea la concurs a unui numar mai mare de catedre complete, dar ii va nemultumi probabil pe dascalii mai vechi, obisnuiti sa isi completeze veniturile cu ore suplimentare. "Orele la plata cu ora si cumul vor fi repartizate abia dupa ce se ocupa catedrele prin toate tipurile de miscare a personalului didactic: titularizare, suplinire, detasare, pretransfer si restrangere de activitate. La fel, vor fi scoase la concurs numai posturile viabile si care se vor realiza in mod sigur, astfel incat sa nu mai avem cazuri de cadre didactice care castiga un post la concurs si, atunci cand se prezinta la scoala, descopera ca acesta nu mai exista", a declarat Mihai Dumitriu.

Liste definitive

Grija in vacantarea posturilor este cu atat mai necesara cu cat, conform Metodologiei si precizarilor reprezentantilor ministerului, in cursul lunii martie va fi definitivata o prima lista cu toate posturile disponibile pentru urmatorul an scolar si care vor trebui sa raspunda tuturor tipurilor de miscare a personalului didactic. "Lista va fi definitiva, iar eventualele modificari vor trebui foarte bine argumentate. Mai mult, in jur de 15 mai, va fi gata si lista definitiva a posturilor titularizabile, in care nu se va mai interveni decat in cazuri cu totul exceptionale. Directorii care vor vacanta gresit posturile vor avea de suferit", a mai afirmat Mihai Dumitriu. Concursul national unic pentru ocuparea posturilor titularizabile si pentru suplinire va avea loc pe 16 iulie, la fel ca anul trecut. Titularizarea si suplinirea vor constitui insa repartizari distincte, iar probele de concurs vor fi de tip clasic, Ministerul Educatiei renuntand la experimentul testelor - grila. In privinta formarii si perfectionarii personalului didactic, inspectorilor generali li s-a recomandat sa "deplaseze" aceste procese de la centru in interiorul judetului, pentru a veni in ajutorul cadrelor didactice din mediul rural. Concret, cadrele didactice vor fi chemate mai rar in Iasi, la Casa Corpului Didactic, insa vor participa la cursuri de formare/perfectionare in mediul rural, cu metodisti si inspectori din Iasi. "Multi au ridicat problema ca, daca vin de 4 - 5 ori pe luna la Casa Corpului didactic, isi cheltuie tot salariul. Facand astfel de cursuri la scolile coordonatoare din comune in week-end, ne asiguram de o mai buna participare a cadrelor didactice", a comentat Mihai Dumitriu. In acelasi context, reprezentantii Ministerului Educatiei au reinnoit apelul la o utilizare cat mai extinsa a calculatorului in activitatea didactica. De altfel, ministrul Educatiei, Alexandru Athanasiu, promitea un set de sporuri salariale pentru dascalii care utilizeaza aceste mijloace.

Pregatiri pentru testele nationale

Un capitol deosebit al discutiilor de la Bacau a fost constituit de pregatirea testelor nationale de pe 14 - 18 iunie. Mai exact, in conditiile in care Ministerul Educatiei a fixat drept perioada a testelor nationale la clasa a VIII-a chiar ultima saptamana de activitate pentru celelalte niveluri de invatamant, reprezentantii aceluiasi minister au lasat in grija inspectoratelor scolare sarcina de a evita disfunctionalitatile inerente desfasurarii acestui examen. Reprezentantii ISJ nu a detaliat inca setul de masuri care vor fi luate pentru a evita ca, in anumite unitati scolare, desfasurarea testelor nationale la clasa a VIII-a sa se suprapuna peste activitatea de la celelalte clase, insa au creionat cateva posibile solutii. Astfel, in cele circa 50 unitati care vor constitui centre de examen pentru cei aproape 13 mii de potentiali absolventi de gimnaziu, activitatea va fi intrerupta, in cele trei zile ale testelor nationale, la toate clasele care nu au terminat inca scoala. Dupa cum a precizat Mihai Dumitriu, orele din zilele de luni, 14 iunie (cand este programata proba de limba si literatura romana) si de miercuri, 16 iunie (matematica) vor fi recuperate in doua zile anterioare de sambata. Orele din ziua de joi, 17 decembrie (cand este programata proba la alegere, intre istorie si geografie) vor fi recuperate sambata, 19 iunie.
Dan POSTOLEA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1368 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024193 (s)