News Flash:

Prejudicii create de o firma fantoma

23 Martie 2001
1027 Vizualizari | 0 Comentarii
Cecilia Ospiru (39 de ani) a fost trimisa in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Tribunal pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala, fals si uz de fals. Din probele prezentate in rechizitoriu rezulta ca Cecilia Ospiru a inselat statul roman cu nu mai putin de 366,738 de milioane de lei. Cecilia Ospiru a achizitionat in luna martie 1998 de la administratorul Camelia Huluchiuc firma SC Cami Andra SRL, contra sumei de 1,5 milioane de lei. Odata cu acest contract de vanzare-cumparare a firmei, cele doua femei nu au incheiat si un proces-verbal de dare-primire a bunurilor si stampilelor, si nici nu au inregistrat in mod legal vanzarea. Acest lucru i-a permis Ceciliei Ospiru sa actioneze nestingherita in numele firmei, care figura la Registrul Comertului cu un alt administrator. Cecilia Ospiru a mers in Republica Moldova unde a incheiat un contract de inchiriere a doua autoutilitare Kamaz, in numele firmei SC Cami Andra SRL. Cu aceste autoturisme, Cecilia Ospiru a efectuat in perioada martie-octombrie 1999 mai multe transporturi de piatra, nisip si alte materiale de constructii catre diversi beneficiari, banii incasati nefiind trecuti in registrele firmei, ci folositi in scopuri personale. In urma unor sesizari primite de la angajatii firmei SC Cami Andra SRL, Politia Economica a efectuat, in data de 11 mai 2000, un control la firma respectiva. Rezultatele acestui control au fost mai mult decat surprinzatoare: politistii au stabilit ca, in perioada martie - octombrie 1999, SC Cami Andra SRL a efectuat 11 transporturi pentru SC Moldoconstruct Iasi, actiuni pentru care s-au intocmit 11 facturi fiscale in valoare de 233, 471 de milioane de lei, bani care nu se regasesc in actele contabile ale firmei. De asemenea, au mai fost descoperite zece facturi fiscale incheiate cu SC Combarlad si SC Iltes care, cumulate, ridica prejudiciul total la 366,738 de milioane de lei. Analizand probele din dosar, procurorii au decis trimiterea in judecata a Ceciliei Ospiru pentru savarsirea infractiunii de "evaziune fiscala" si cercetarea inculpatei in stare de libertate.
Mihai MITRICA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1340 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018444 (s)

loading...