News Flash:

Premiera nationala pentru proiecte de mediu

10 Iulie 2010
1303 Vizualizari | 0 Comentarii
• Primul proiect pentru completarea sistemului de caldura existent cu echipamente care utilizeaza energia solara din Romania a fost pus in functiune in cursul zilei de ieri, in localitatea Harlau • Spitalul din Harlau are acum montate 40 de panouri solare cu ajutorul carora, in maximum cinci ani, cheltuielile pentru plata agentului termic si a apei calde vor fi amortizate, dupa cum promit proiectantii lucrarii

Premiera nationala la Spitalul din orasul Harlau: primul proiect din Romania pentru completarea sistemului de caldura existent cu echipamente care utilizeaza energia solara a fost pus in functiune in cursul zilei de ieri, in prezenta presedintelui administratiei Fondului de Mediu, din cadrul Ministerului Mediului si Padurilor. Spitalul din Harlau are acum montate 40 panouri solare cu ajutorul carora in maximum cinci ani cheltuielile pentru plata agentului termic si a apei calde vor fi amortizate, dupa cum promit proiectantii lucrarii. "Incalzirea spitalului se realizeaza cu un cazan cu o putere de 1.100 kilowati, iar prepararea apei calde se facea, pana in momentul montarii panourilor solare, cu ajutorul a 11 boilere electrice cu o capacitate de doua sute litri si un consum de doi kilowati pe ora. Fiind un spital, consumul era unul destul de mare, iar costurile pentru agentul termic erau imense. Cu ajutorul proiectului, spitalul, implicit Primaria Harlau, va face o economie anuala de 84 mii lei. Investitia se amortizeaza in aproximativ patru ani si jumatate, iar dupa aceasta perioada, adica timp de 20-30 ani, cat reprezinta garantia intregii instalatii, apa calda de consum si caldura vor fi asigurate, practic, gratuit, doar cu ajutorul luminii soarelui", a explicat prof. Victor Hagiu, cel care a implementat proiectul.

Finantare de la Mediu

Investitia totala pentru cele 40 panouri s-a ridicat la peste 535 mii lei, din care aproape 430 mii lei au fost obtinuti printr-o finantare a Fondului de Mediu, adica 80 la suta. Restul sumei a venit de la bugetul local al orasului Harlau. "In mai putin de doua luni de la inaugurarea santierului facem receptia lucrarii, ceea ce denota faptul ca profesorul Hagiu a dat dovada de profesionalism, el fiind legat sufleteste de aceasta zona. Se simte faptul ca a facut lucrarea si a coordonat acest proiect cu placere. E un sistem care functioneaza, ma intorc acum din spital, unde m-am spalat pe maini cu apa calda rezultata de la acest sistem. Proiectul face parte dintr-o paleta mult mai larga de proiecte care vin sa faca o corectie a ceea ce omenirea a facut de-a lungul timpului asupra mediului", a precizat Gheorghe Popescu, presedintele Administratiei Fondului de Mediu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1487 (s) | 22 queries | Mysql time :0.027555 (s)