Eveniment-Social

Premiera teatrala, marca Ion Sapdaru, la Ateneul Tatarasi

Publicat: 22 mai 2013
1

Unul dintre cei mai reputati, indragiti si apreciati actori si regizori, Ion Sapdaru, revine cu premiera spectacolului „Jurnalul unui nebun”, ce va avea loc duminica, 26 mai 2013, de la ora 19.00, la Ateneul Tatarasi. De asemenea, asistent de regie este Larissa Danilov, iar procesarea muzicala ii revine lui Sorin Cimbru. Din distributie fac parte actorii: Toma Moraru, Roxana Marza si Sorin Cimbru. „Despre nebuni cu drag. Ma întorc cu o regularitate obsesiva la aceasta opera uriasa a lui Gogol, fiind trist convins de faptul ca abia daca ma aflu în pragul întelegerii ei. Gogol, marele deschizator de drum al realismului critic, râvna necurmata a scriitorului cutezator de dupa el, are un loc aparte în scara de valori pe care mi-am alcatuit-o în acesti ani de teatru ce i-am parcurs. «Jurnalul unui nebun» ma fascineaza prin patosul ei uman, prin oscilatia frenetica dintre realitate si oniric a omului mic. Sunt si eu, netagaduit, un Popriscin într-o lume grotesca si nebuna, visele mele, ca si ale lui, sunt invadate de monstri în mantale gri, de nasuri cu medalii si favoriti, de catastifuri doldora de suflete moarte…”, arata Sapdaru.
In acest context, iesenii iubitori de trairi tumultoase si complete din lumea teatrului nu ar trebui sa rateze acest spectacol realizat de omul care, in ultimii zece ani, a fost printre putinii care au demonstrat, atat la nivel national cat si international, valoare, eleganta, modestie si sobrietate artistica si regizorala. 





Adauga un comentariu