Actualitate

Premierul Ciucă l-a propus pe Sorin Grindeanu interimar la Ministerul Agriculturii

Publicat: 24 iun. 2022
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Premierul Ciucă l-a propus pe Sorin Grindeanu interimar la Ministerul Agriculturii
Sorin-Mihai Grindeanu a fost propus ca ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis astăzi, 24 iunie, președintelui României, Klaus Iohannis, propunerea de nominalizare a vicepremierului Sorin-Mihai Grindeanu ca ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În cadrul aceluiași document s-a luat act de demisia ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu. Postul de ministru al Agriculturii a rămas vacant ca urmare a demisiei lui Adrian Chesnoiu, aflat în vizorul DNA pentru că ar fi intervenit într-un concurs de angajare.

Adrian Chesnoiu a demis

Conform DNA, „în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene”.

Adrian Chesnoiu a anunţat joi că demisionează din funcţia de ministru al Agriculturii şi se autosuspendă din PSD. „Nu am săvârşit nicio faptă de natură penală sau de corupţie şi mi-am desfăşurat mereu cu integritate şi cu dedicare activitatea mea executivă”, a mai spus el.

Adrian Chesnoiu, acuzat de abuz în serviciu

Deputatul vizat de procurorii DNA pentru acuzatia de abuz in serviciu este ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu. Astfel, DNA a formulat o cerere de ridicare a imunității parlamentare a acestuia, care deține și funcția de ministru, pentru a fi cercetat în legătură cu organizarea unor concursuri de angajare în minister.

Adrian Chesnoiu este acuzat de abuz in serviciu, dupa ce DNA a aratat într-un comunicat că ministrul ar fi intervenit pentru aranjarea unor concursuri de angajare în cadrul ministerului și chiar a decis angajarea unui candidat care nu a obținut punctajul necesar.

Comentarii
  • mai bine zis D-NUL CHESNOIUL, -CEL MAI BUN MINISTRU A AGRICULTURII, E ACUZAT CE A FOST ABUZAT IN SERVICIU- asa e corect.
    Acuzatiile sun corecte pentru unii dintre ministri care au activat la MADR inainte d-nului CHESNOIU,…se potrivesc foarte bine

Adauga un comentariu