National

Premierul Ludovic Orban avertizează că vor fi făcute controale pe litoral

Publicat: 10 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Premierul Ludovic Orban avertizează că vor fi făcute controale pe litoral
Premierul Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban avertizează că vor fi făcute controale pe litoral. Ludovic Orban, premierul României, declară că vor fi făcute controale ”la sânge” pe litoral, deoarece tinerii nu se potolesc și nu respectă distanțarea socială în contextul cornavirusului.

Tocmai de aceea, premierul României avertizează că unele cluburi vor fi închise.

Premierul Ludovic Orban avertizează că vor fi făcute controale pe litoral

Premierul României declară că se vor face controale ”la sânge” și se va recurge la amendarea tuturor persoanelor care nu respectă legea, și anume că nu respectă distanțarea socială. De asemenea, se va recurge la suspendarea unor autorizații de funcționare pentru agenții economici, dar și pentru organizatorii de evenimente, care încalcă regulile constant. Se pare că sunt deja câteva cluburi care nu o singură dată au fost surprinse încălcând cu bună-știință legea și se află în vizorul premirului Ludovic Orban.

”Controale la sânge, care să ducă la amendarea tuturor celor care nu respectă legea şi inclusiv la suspendarea unor autorizaţii de funcţionare pentru agenţii economici, organizatori de evenimente care în mod sistematic încalcă regulile. Sunt deja câteva cluburi care parcă se cer singure, nu le dau numele astăzi, dar le ştie toată lumea şi patronilor le transmit de pe acum mesajul că, dacă nu se potolesc, vom închide aceste cluburi.”

În weekend vor fi făcute controale pe litoral

Din cauza nerespectării obligativității de a se distanța social, din cauza nepurtării măștii, dar și din cauză că oamenii stau foarte aproape unii de alții. Astfel, în Mamaia au fost surprinse imagini unde sute de români erau prinși în horă, fără a respecta distanțarea socială. După publicarea acestor imagini, șeful Poliției Constanța, dar și împuternicitul acestuia, și-au pierdut funcția. Acest anunț a fost făcut de către Inspectoratul General al Poliției Române.

Poliția Română a suplimentat numărul persoanelor care acționează, pentru a menține ordinea și siguranța publică pe durata sezonului estival. Astfel, au fost delegați la nivelul I.P. J. Constanța 182 de polițiști din structurile de ordine publică, investigații criminale, criminalistică și combaterea criminalității organizate. Așadar, cei 182 de polițiști vor trebui să asigure respectarea legii, iar persoanele care vor să se distreze în sezonul estival să respecte distanțarea socială și să poarte masca în spațiile închise, dar și în transportul în comun.

Angajata unei terase din Vama Veche a fost confirmată cu COVID-19

Sâmbătă, o femeie din București, care lucra ca barman în stațiunea preferată a tinerilor, Vama Veche, a fost diagnosticată cu COVID-19. După confirmarea acestui caz de coronavirus, poliția a mers la fața locului și a cerut închiderea teresei, impunând proprietarului sa își trimită angajații în izolare pentru o perioadă de 14 zile.

Acest caz nu constituie o surpriză, deoarece s-a constatat că pe litoral distanțarea socială nu este respectată, iar unii turiști nu respectă normele de igienă. De asemenea, în stațiunile de pe litoral, cu precădere în Mamaia, zeci de persoane s-au prins în horă în fața unei terase, iar aceștia nu purtau măști și nici nu respectau distanțarea socială, fiindcă își atingeau mâinile pe tot parcursul dansului. De la începutul pandemiei au fonst confirmate în Constanța 352 de persoane infectate cu coronavirus. Dintre aceste persoane, s-au vindecat 313 bolnavi, însă 19 au decedat.

Adauga un comentariu