Actualitate

Premierul Ludovic Orban, despre măsurile de relaxare de la 1 iulie: „Numărul de cazuri de-a determinat să amânăm alte măsuri de relaxare”

Publicat: 30 iun. 2020
Premierul Ludovic Orban, modificări privind Legile Justiției
Ludovic Orban, premierul României

Premierul Ludovic Orban, despre măsurile de relaxare de la 1 iulie. Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că evoluţia cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus a determinat amânarea altor măsuri de relaxare, anunţând că va susţine în Guvern propunerea formulată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Premierul Ludovic Orban, despre măsurile de relaxare de la 1 iulie

Premierul României, Ludovic Orban, a declarat faptul că evoluţia numărului de cazuri noi cu virusul Covid-19 a determinat să se amâne alte măsuri de relaxare de la 1 iulie.

„Este o cifră care ne face să rămânem în gardă, să rămânem concentraţi şi mobilizaţi pentru aplicarea măsurilor pe care le-am adoptat şi evoluţia numărului de cazuri ne-a şi determinat să amânăm alte măsuri de relaxare. (…) Miercuri este şedinţă de Guvern, dar eu nu sunt ca alţi premieri care într-un fel votează ca premier şi în alt fel ca parlamentar. Eu am votat ca preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru propunerea formulată de CNSU şi voi susţine în Guvern adoptarea propunerii formulate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a spus Orban.

Premierul a făcut aceste declaraţii după o vizită la Uzina ALRO Slatina.

Premierul Ludovic Orban, vizită de lucru în județul Olt

Premierul Ludovic Orban şi-a început marţi, 30 iunie 2020, vizita de lucru programată în judeţul Olt cu o întâlnire cu reprezentantul constructorului tronsonului 1 al drumului expres Craiova-Piteşti.
Vizita va continua cu o oprire şi pe tronsonul 2 al obiectivului şi se va încheia la societatea slătineană ALRO. Vizita premierului Ludovic Orban, care a venit însoţit de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, şi de ministrul Economiei, Virgil Popescu, a început la graniţa judeţelor Olt şi Dolj, la kilometrul 17 al tronsonului 1 de pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. Reprezentantul contructorului Tirrena Scavi (care a câştigat licitaţia pentru primul tronson), directorul adjunct de proiect Davide Pes, a prezentat stadiul lucrărilor. Teoretic, acest tronson ar trebui predat anul viitor, însă italienii sunt în întârziere, ritmul de lucru în acest an, cel puţin până în luna mai, fiind nu tocmai alert.
„A fost un pic greu în perioada asta de pandemie, dar nu ne-am oprit, toată activitatea este în derulare, felicit toate persoanele care au lucrat în perioada asta foarte greu. Sperăm să meargă bine în continuare. Suntem la stadiul de terasamente aproximativ 60-70%, după care va începe infrastructura, care înseamnă stabilizat şi asfaltul, toate lucrările proiectate. Am început şi partea de betoane, lucrăm la trei structuri din cinci, preconizăm ca dacă totul merge cum trebuie şi nu avem probleme, anul viitor să predăm tronsonul. Avem termen de predare 2021, sperăm, ne străduim, facem tot posibilul să terminăm“, a spus Pes.

Șantierul drumul expres Craiova – Pitești

Şeful guvernului a ajuns ulterior şi pe tronsonul 2 al şantierului, la kilometrul 44, tronson executat de o asociere de firme condusă de UMB Spedition (firmă aparţinând celebrului „rege al asfaltului”, Dorinel Umbrărescu), acelaşi constructor câştigând de curând şi lucrările pentru tronsonul 3, licitate de CNAIR şi, conform anunţului ministrului Lucian Bode, făcut chiar pe tronsonul 2, şi tronsonul 4. Ritmul în care se lucrează, însă, pe tronsonul 2 a fost evidenţiat de ministrul Bode, care a declarat că dă exemplu acest constructor peste tot pe unde merge.
Vizita la Uzina ALRO Slatina este cu ocazia aniversării a 55 de ani de la prima șarjă de aluminiu românesc.




Comentarii
Adauga un comentariu