Actualitate

Premierul Nicolae Ciucă, despre construirea unui spital de arși: „Nu pot promite că vom avea într-un an sau doi” – LIVE VIDEO

Publicat: 12 mai 2022
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Premierul Nicolae Ciucă despre construirea unui spital de arși Nu pot promite că vom avea într-un an sau doi - LIVE VIDEO
Premierul Nicolae Ciucă, declarații după pronunțarea deciziei finale în dosarul Colectiv

Fiind prezent la o conferință de presă în județul Alba, premierul Nicolae Ciucă, a făcut și declarații referitoare la pronunțarea sentinței finale în dosarul Colectiv.

De asemenea, premierul a vorbit și despre construirea unui spital de arși.

Premierul Nicolae Ciucă, despre construirea unui spital de arși

Premierul Nicolae Ciucă, a făcut primele declarații după pronunțarea sentinței în dosarul Colectiv. Fiind prezent la o conferință de presă în județul Alba, oficialul a vorbit despre construirea unui spital de arși.

„Am discutat şi este obligatoriu să se înfiinţeze şi să se demareze construcţia unui spital de arşi. Avem un număr mare de persoane care suferă în urma unui astfel de accident. Ei sunt trataţi într-o altă ţară. Nu pot promite că vom rezolva această problemă într-un an sau doi. A fost o discuţie, neexistând un plan sau un document care să concretizeze într-o fazare a acestei situaţii”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Cristian Popescu Piedone, în așteptarea sentinței

Cristian Popescu Piedone a spus că primul lucru pe care l-a făcut dimineață a fost rugăciunea Tatăl Nostru și să se dea cu mir.

”Cel mai rău îmi pare că nu am fost atât de ordinar și de jigodie raportat și în oglindă cu toți ăștia care pozează în fete mari”.

În așteptarea sentinței, Piedone este sprijinit doar de familie.

”Prietenii sunt doar virtuali. Și în viața virtuală a internetului și în viața reală. Dacă, ferească Dumnezeu, tu sau eu avem nevoie de un transplant mâine, du-te la prietenul care ți-a fost cel mai apropiat, nu o să-l mai găsești. Cere-i un rinichi! Nu o să ți-l dea! Tot familia, mama, tata, fratele și copiii… Pentru mine nu există prieteni, eu nu am prieteni!”, a mai spus Piedone.

Condamnările primite de inculpații în dosarul Colectiv

Într-un alt context, amintim că în data de 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a pronunțat primele condamnări în dosarul Colectiv, iar acestea s-au menținut. Excepție a fost cea a primarului Sectorului 5.

  • Cristian Popescu-Piedone – 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;
  • cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;
  • Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) – 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;
  • pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise – 6 ani şi 10 luni de închisoare;
  • Cristian Niţă, director al firmei de artificii – 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;
  • George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI – câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.
  • Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie – 8 ani de închisoare;
  • Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior – 7 ani;
  • Ramona Sandra Moţoc, referent superior – 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Precizăm că și premierul Nicolae Ciucă, a făcut primele declarații după pronunțarea sentinței în dosarul Colectiv.

Comentarii
Adauga un comentariu