Sport

Presa din Scoția nu-l menajează pe Ianis Hagi! Reacții după un nou eșec de-al lui Rangers

Publicat: 06 mart. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Presa din Scoția nu-l menajează pe Ianis Hagi Reacții după un nou eșec de-al lui Rangers

Ianis Hagi (21 de ani) a fost din nou integralist în garnitura lui Stevan Gerrard, iar evoluția sa a fost una apreciată de fani, în ciuda eșecului pe care l-a înregistrat echipa în fața ultimei clasate din campionat. După al doilea eșec la rând, precedentul a fost în Cupa Scoției, fotbaliștii lui Rangers au fost puși la colț de presa sportivă de acolo. Nu a scăpat nici Ianis Hagi, care a fost notat cu 4! Evoluția lui Ianis n-a fost pe placul jurnaliștilor, care au văzut alți jucători mai în formă decât internaționalul român.

Portarul lui Hamilton a fost omul meciului

Nu mai puțin de șapte jucători de-ai lui Rangers au fost notați cu 5, deci peste Ianis, în timp ce portarul lui Hamilton a fost omul meciului, cu nota 8.

„Ianis n-a oferit destul în această seară. Trebuie să fie mai prezent în jocuri precum acestea”, au notat cei de la rangersnews.uk.

În schimb, jurnaliștii de la Daily Mail au fost fermecați de Ianis Hagi. Faza care i-a uluit pe fani, dar nu numai, a fost cea din minutul 15, când Hagi jr. a fost aproape de un gol epocal.

„După ce a primit o pasă de la Steven Davis, Ianis, cu o abilitate sublimă, a încercat să marcheze în poarta lui Southwood, numai că mingea a fost respinsă de portar”. „Un moment a la Bergkamp din partea lui Hagi!”, a postat și un fan pe twitter.

Ianis Hagi a fost criticat, indirect și de Gerrard

„Din nou, o greșeală ne-a costat. Am avut șanse în această seară. Celtic a clipit cu un ochi, dar noi cu ambii și este dezamăgitor. Am fost echipa mai bună, am avut ocazii, dar nu am avut calitatea de a le finaliza cu gol. Iar când se întâmplă asta, îi dai șansa adversarului să ia cele trei puncte”, a spus tehnicianul cu trimitere directă și la ocaziile ratate de Ianis, Hagi.

Ocaziile lui Ianis Hagi

Min.13
Ianis Hagi a șutat peste poartă după un corner
Min.15
Luke Southwood, portarul lui Hamilton, l-a blocat excelent pe Ianis, care a încercat să trimită un lob, cu spatele la poartă.
Min. 89
Șutul lui Ianis de la distanță e deviat în transversală.

Ianis Hagi, meciul 10 la Rangers. Comentariile fanilor

Fanii lui Rangers au comentat în timp real prestația lui Ianis Hagi. Mulți dintre suporteri au avut ca subiect faptul că Steven Gerrard îl folosește pe român pe postul greșit.

Iată mai jos câteva dintre comentariile lor:
„Cât timp va mai dura până când Gerrard își va da seama că Hagi trebuie să joace în centru, nu în bandă? Este irosit acolo!”
„Gerrard tot nu schimbă formația ca să se potrivească jucătorilor pe care-i are. Imaginați-vă că Hagi joacă în spatele vârfului, ca număr 10, așa cum este destinat să evolueze”
„Hagi nu va rămâne la Rangers dacă nu va juca în centru. El trebuie să fie playmaker”
„Hagi are o viziune a jocului pur și simplu superbă”
„Rangers, transferă-l acum definitiv pe Hagi, înainte să se sature să joace cu acești vagabonzi”
„Hagi e un magician când are mingea la picior”
„Nu îl merităm pe Ianis Hagi!”.

Hamilton a câștigat cu scorul de 1-0 pe Ibrox. Singurul gol al meciului a fost marcat de Moyo, în minutul 56. În urma acestui rezultat, Rangers a ajuns la patru înfrângeri în acest campionat. Ocupanta locului 2 din Scoția este acum la 13 puncte în spatele liderului Celtic.

Adauga un comentariu