International

Presedintele Camerei Comunelor anunta un nou referendum. Un Brexit fara acord este EXCLUS fara sprijinul Parlamentului

Publicat: 19 sept. 2019

Un Brexit fara acord inainte de 31 octombrie este exclus fara sprijinul parlamentului, a declarat joi presedintele Camerei Comunelor, John Bercow, relateaza Reuters. "Avem o lege care spune ca nu trebuie sa existe un Brexit fara acord inainte de 31 octombrie fara voia parlamentului britanic", a spus Bercow, in cadrul unui eveniment organizat joi seara, la Universitatea din Zurich. "Este legea pamantului. Nu este negociabila.

Londra, indemnata de UE sa negocieze cu seriozitate in vederea evitarii unui Brexit fara acord

Cineva nu poate sa argumenteze ca este legitim sa nu tina cont de lege pe motiv ca are in vedere scopul nobil al realizarii Brexitului pana la o anumita data, mai mult decat cineva poate justifica jefuirea unei banci cu scuza ca intentioneaza pe deplin sa doneze produsul jafului sau unei cauze caritabile formidabile", a mai spus presedintele Camerei Comunelor. John Bercow a mai spus ca rolul sau nu este sa sustina sau sa se opuna unui acord de Brexit, ci acela de a sprijini parlamentul.De asemenea, el a mai spus ca un al doilea referendum privind Brexit-ul ar putea avea loc, dar ca nu stie daca se va intampla acest lucru.



loading...

Adauga un comentariu