News Flash:

Presedintele CJ este hotarat sa recupereze banii de la drumuri

3 August 2000
604 Vizualizari | 0 Comentarii
Fosta Directie de Administrare a Drumurilor Judetene (DADJ), transformata de la 1 august in serviciu aflat in subordinea Consiliului Judetean, este din nou supusa verificarilor de catre expertii audit ai CJ. Controlul se va finaliza la sfarsitul lunii acesteia. Directia a fost subiectul fierbinte al mass-media iesene, anul trecut, cand, in urma unui control s-au constatat prejudicii de peste un miliard de lei. In prezent, in centrul atentiei se afla seful serviciului, Dumitru Obriste, care a detinut functia de director pana la aceasta data. El se face vinovat de insusirea nelegala a salariului de merit pentru anul in curs. Conform legii, acesta putea fi revendicat dupa 6 luni de vechime in unitate, or, Obriste a beneficiat de salariul de merit la o luna dupa instalarea sa in functie. De asemenea, presedintele CJ, Lucian Flaiser, a dispus recuperarea altor salarii de merit care au fost acordate ilegal in cazul a sapte salariati, sanctionati pentru nerespectarea obligatiilor de serviciu. In total, la DADJ s-au acordat noua salarii de merit, dintre care doar unul s-a dat pe drept. Salariul de merit reprezinta 15% din salariul de baza. Prejudiciul care urmeaza a fi recuperat de la drumari va fi stabilit de corpul de audit al CJ.
(M.D.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4690 (s) | 22 queries | Mysql time :0.340847 (s)