National

Președintele Federației Internaționale Crucea Roșie dezminte un fake-news despre vaccinul împotriva coronavirusului

Publicat: 01 dec. 2020
vaccin covid
Doză de vaccin anti-COVID-19

Președintele Federației Internaționale Crucea Roșie, Francesco Rocca, a declarat, luni, că guvernele și instituțiile trebuie să pună în aplicare măsuri de combatere a fake-news-urile despre vaccinurile anti-COVID-19.

„Pentru a combate COVID-19, trebuie să învingem și pandemia paralelă de neîncredere, care a împiedicat în mod constant răspunsul nostru colectiv la această boală”, a spus Rocca.

Oficialul a precizat că organizația pe care o conduce împărtășește „sentimentele de ușurare și optimism”, pe care le aduc evoluțiile vaccinurilor anti-Covid-19, dar guvernele și instituțiile „trebuie să construiască încredere în comunități” în care dezinformarea a prins rădăcini.

„Există o ezitare crescândă în ceea ce privește vaccinurile din întreaga lume, în special vaccinul COVID-19, a subliniat Francesco Rocca. El a citat un studiu al Universității Johns Hopkins din 67 de țări, care arată că acceptarea vaccinului a scăzut semnificativ între lunile iulie și octombrie ale acestui an.

„Credem că efortul masiv coordonat care va fi necesar pentru lansarea vaccinului Covid într-o manieră echitabilă, trebuie să fie paralel cu eforturi la fel de masive pentru a construi și a proteja în mod proactiv încrederea”, a conchis Rocca.

DSU avertizează! Un FAKE NEWS circulă în ultimele zile pe Whatsapp

Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis, vineri seara, că mesajul ce i-ar aparține lui raed Aarafat și care circulă pe grupurile de Whatsapp este fals.

„Ca urmare a răspândirii unui mesaj pe grupurile de Whatsapp în care este prezentat un citat care ar aparține șefului DSU, dr.Raed Arafat, dorim să precizăm opiniei publice că ne delimităm categoric de aceste informații care sunt false și care se înscriu în categoria FAKE NEWS.

Mesajul care conține informații false:

“RAED ARAFAT a cam sărit calul. Nostalgiile lui securiste ating culmi PARANOICE!…

Citat,, Raed Arafat : „Vom pregăti o legislație imediat după alegeri pentru a putea verifica dacă se țin petreceri în locuințe. Până atunci încurajez să raportați la linia verde aceste cazuri, cu eventuale capturi pentru a identifica persoanele și a le amenda corespunzător. Masca trebuie purtată și în casă mai ales dacă există vârstnici sau copii, recomand ca partenerii de viață să nu doarmă în același pat. Nu putem verifica asta deocamdată, e doar recomandare. Dar în viitor vom putea verifica!”

Precizăm că aceste informații false sunt menite în a induce în eroare opinia publică, de a crea panică în rândul populației și totodată de a decredibiliza eforturile depuse de autoritățile române în a combate efectele generate de coronavirusul SARS-CoV-2.

Totodată, facem un apel adresat tuturor cetățenilor să nu dea crezare diverselor mesaje diseminate pe grupurile de Whatsapp și să aleagă surse credibile de informare”, se precizează în comunicatul DSU.





Adauga un comentariu