News Flash:

Presedintele FR Volei a propus ca Sala Penicilina sa poarte numele lui Nicu Roibescu

14 Mai 2001
1850 Vizualizari | 0 Comentarii
•"Gala Roibescu" a fost sarbatorita sambata, cu mare fast •La eveniment au fost prezente jucatoare din generatiile anilor '70 si 2001, care au adus la Iasi titlul national, respectiv Cupa Romaniei •Directorul general al SC Antibiotice SA, Ioan Nani, a promis sprijin in perspectiva comportarii cat mai bune a echipei in "Top Teams Cup" •A fost lansata cartea "Fenomenul Penicilina" scrisa de Vasile Arhire

"Pentru ca tot se poarta la aceasta ora galele, iata ca am onoarea sa particip si eu la una. Gala Penicilina sau Gala Nicu Roibescu. Merita un astfel de eveniment antrenorul Penicilinei, pentru ca este unul dintre cele mai pitoresti personaje ale voleiului romanesc din toate timpurile", a spus sambata presedintele Federatiei Romane de Volei, Octavian Dimofte.
Si are perfecta dreptate. Din 1961 incoace, Nicu Roibescu, pe atunci un tanar dornic de afirmare, astazi un venerabil antrenor emerit, a reusit sa se impuna in voleiul autohton, facand din gruparea pe care a condus-o cu atata strasnicie, Penicilina Iasi, una dintre cele mai respectabile din tara. Intr-un cadru select, sambata, tehnicianul s-a reintalnit cu elevele sale din aproape toate generatiile de cand fiinteaza clubul, cu prilejul implinirii a 40 de ani de la infiintarea Penicilinei. Viorica Tacu Huma, Aurelia Caunei-Ichim, Ana Zabara, Ana Chiritescu-Martinas, Mioara Stanculescu-Vranescu, Viorica Binches, Doina Apostu, Adriana Aldis, Nadia Sava, Luci Dobrescu, Marilena Dubinciuc, Carolina Nan-Hatura, Florentina Itu, iata doar cateva nume din generatia de aur a Penicilinei care cucerea doi ani la rand titlul national (1969-1970, 1970-1971), dintre acestea, majoritatea fiind prezente la "Gala Roibescu". Pentru prima oara dupa atatia ani, toate aceste fete de aur au avut prilejul sambata sa depene amintiri, sa retraiasca momentele de gratie ale obtinerii medaliilor de aur. L-au revazut pe cel care le-a fost mentor si calauzitor in viata, le-au admirat si imbratisat pe tinerele care au purtat cu cinste tricoul echipei in anii urmatori, dar au avut si onoarea de a fi alaturi de cei carora, in mare masura, li se datoreaza performantele echipei: directorii SC Antibiotice. "Ma bucur sa-l vad aici pe domnul Veniamin Munteanu, directorul SC Antibiotice, care a pus o caramida la acest club. Acum, directorul general Ioan Nani pune de doua ori mai multe caramizi si ii multumesc din suflet pentru acest lucru. Fara sprijinul fabricii de Antibiotice nu ajungeam aici", a punctat la un moment dat tehnicianul Roibescu.
Alaturi de respectabilele doamne amintite mai sus, Tatiana Popa, Amalia Popa, Cezara Ruxandoiu, Laura Dulcianu-Lupeica, Mihaela Formagiu, Dana Dochia, Delia Marian, Ioana Sarbu, Mihaela Cantoreanu, Alina Bordianu, Cristina Androhovici, adica generatia 2001, cea care a adus la Iasi Cupa Romaniei, au sarbatorit "Fenomenul Penicilina", asa cum si-a intitulat cartea reporterul TVR Iasi, Vasile Arhire. In afara acestora, au mai onorat cu prezenta invitatia la ceremonie si alte jucatoare care au evoluat pana in urma cu cativa ani la Penicilina: Gabriela Copcea, Sorina Marian, Sorina Simion, Kati Covaliciuc, toate savurand din plin o zi care va ramane scrisa cu litere de aur in istoria Penicilinei, poate intr-o alta carte.

Amintirea unui covor rosu

"Am vazut oameni plangand. Noapte, ploaie strasnica si sute de umbrele, ca-n vestitul Cherborg. Rapidul 61 a franat lung si lin, potrivind, cu precizie de randez-vous cosmic, usa vagonului exact in fata covorului rosu asternut pe peronul garii. Cand a izbucnit fanfara, uralele si ovatiile ce cutremurau gara, cand au aparut fetele, imbracate in tricourile tricolore, atunci, va rog sa ma credeti, am vazut oameni seriosi, echilibrati si deloc sentimentali, lacrimand", astfel si-a inceput cartea "Fenomenul Penicilina" Vasile Arhire, citand un articol aparut in cotidianul Flacara Iasului din 3 mai 1970. "Acest fragment din insemnarile scriitorului Mircea Radu Iacoban, pe atunci si cronicar sportiv, descriu cu elocventa unul dintre cele mai fierbinti momente ale istoriei sportului iesean: intoarcerea acasa, la Iasi, a echipei de volei feminin Penicilina dupa castigarea titlului national", continua autorul cartii.
In sala Net Conference Center din incinta hotelului Unirea, tot ce a insemnat si inseamna Penicilina si SC Antibiotice, alaturi de reputati scriitori, au fost partasi la lansarea unei carti, care, peste ani, va constitui intr-o amintire de pret. "Acum, cartea va fi pusa intr-un raft, dar peste ani de zile va fi ceva extraordinar sa-ti arunci o privire peste aceste pagini. Felicitari domnului Arhire pentru aceasta realizare, dar si fetelor si antrenorului pentru tot ce au facut pentru Penicilina", a spus unul dintre cei mai cunoscuti scriitori ai Iasului, Horia Zilieru.
Nici Grigore Elisei nu a lipsit de la eveniment. "Vasile Arhire a intrat in lumea presei, urcand pe scara de matase a sportului. A pasit acum pe taramul cartii, suind pe aceeasi scara de matase a sportului, scriind cu pasiune despre Penicilina, unul dintre nu prea multele fenomene ale sportului iesean. O bucoavna ce reinvie o poveste de succes si-i scoate din uitare pe protagonistii trecuti, cei mai multi dintre ei in anonimat. E o carte scrisa cu sufletul pentru suflete", scrie Grigore Elisei pe ultima carte a "Fenomenului Penicilina".

Gala Roibescu, Sala Nicu Roibescu

Dupa deschiderea ceremoniei de lansare de catre amfitrionul Vasile Arhire, microfonul a fost preluat, pe rand, de cateva dintre oficialitati aflate la Net Conference Center. "Eu propun ca sala in care echipa dumneavoastra isi disputa meciurile sa se numeasca de acum incolo xNicu Roibescux. Avem destule exemple in acest sens: Stadionul Gica Hagi, Stadionul Lia Manoliu etc. De asemenea, ma bucur sa particip la o astfel de gala, pentru ca tot sunt la moda galele. Am urmarit cu totii nu de mult Gala Hagi, un spectacol extraordinar. Acum suntem la Gala Roibescu. O merita din plin, pentru ca este unul dintre cele mai venerabile personaje din toate timpurile in voleiul romanesc", au fost cuvintele presedintelui Federatiei Romane de Volei, Octavian Dimofte.
"Penicilina este o echipa despre care se vorbeste numai la superlativ. Pentru mine, Moldova este un reper in aceasta disciplina, la feminin. Exista aici un triunghi. Baza este Penicilina Iasi, iar laturile sunt "U" Amici Bacau si Unic Piatra Neamt. Nicule, iti multumesc din suflet pentru tot ce ai facut in voleiul romanesc si vreau sa-si spun ca am avut multe de invatat de la tine!", a incheiat cu emotii in glas presedintele Dimofte.
Dupa acest moment, tehnicianul iesean a fost premiat de catre reprezentantii MTS, FRV si DTSJ Iasi, consilierul ministrului TS, secretarul general al federatiei si directorul DTSJ Iasi, oferindu-i lui Nicu Roibescu cate un trofeu si un fanion, in semn de respect pentru anii petrecuti in slujba sportului cu mingea la fileu. Era evident pentru toata lumea, pe tehnicianul iesean incepuse sa-l cuprinda emotiile. "Niciodata nu am fost atat de emotionat ca acum. Ma bucur sa vad aici atatea fete frumoase. Tot timpul au fost asa. Si ma mai intreb de ce am fost invidiat de toata lumea. Uitati-va si dumneavoastra. Cum au fost acum 30 de ani, asa arata si acum. Le multumesc tuturor, le felicit si as vrea sa ne mai intalnim", si-a inceput "cuvantarea" antrenorul emerit al voleiului iesean.
"A! Era sa uit. Mi-am schimbat de curand buletinul si am vazut, dupa ce am iesit de la birou, ca expira in 2051. M-am intors inapoi la comandant si l-am intrebat daca nu cumva stie el ceva. Poate mai fac o gala si peste 50 de ani", a starnit amuzament in sala Nicu Roibescu.

Penicilina se confunda cu SC Antibiotice SA

Printre primii care au pus bazele clubului iesean s-a numarat in sala Veniamin Munteanu, directorul care a condus fabrica de Antibiotice in urma cu mai multi ani. Acum, asa cum a spus si antrenorul Nicu Roibescu, de doua ori mai multe caramizi la ridicarea acestui club pune directorul general Ioan Nani. "Practic, istoria Penicilinei se confunda cu SC Antibiotice SA", a spus directorul Nani.
"Ma bucur enorm sa vad aici aproape toate jucatoarele care au evoluat la echipa in toti acesti 40 de ani. Incerc niste emotii extraordinare. Simbolul clubului este antrenorul Nicu Roibescu, caruia ii multumesc pentru tot ce a facut. Penicilina este o echipa despre care s-a vorbit intotdeauna la superlativ si, cu siguranta, se va mai vorbi si de acum inainte. Le urez fetelor succes in Europa si le promit ca voi face tot ce imi sta in putinta pentru ca performanta sa fie cuvantul de ordine la Penicilina", a continuat Ioan Nani, directorul general al SC Antibiotice SA.

Unde ne sunt edilii?

Cu toate ca una dintre medaliatele cu aur in urma cu 30 de ani se numeste Dumitriu, adica sotia viceprimarului Vasile Dumitriu, nimeni din conducerea Primariei nu a fost prezent la acest eveniment. Nici seful municipalitatii iesene, nici un viceprimar. Nimeni. Dintre edilii Iasului, doar presedintele Consiliului Judetean, Lucian Flaiser, a tinut sa onoreze cu prezenta invitatia. "Aceste doamne si domnisoare minunate au fost, sunt si vor fi ambasadoarele Iasului in tara si in strainatate. E un lucru extraordinar. Il felicit pe Nicu Roibescu pentru ca a stiut sa le insufle elevelor sale dorinta de victorie, un mod de viata. Felicitari si multe succese in continuare", s-a adresat Lucian Flaiser "fenomenului Penicilina".
Din pacate, primarul Simirad a tinut cu tot dinadinsul sa zboare cu balonul in loc sa vina, pentru macar cateva minute, la intalnirea tuturor generatiilor care au evoluat la Penicilina.

De la generatia anilor '70...

Majoritatea fetelor care au cucerit pentru doi ani consecutiv titlul national in anii '70, astazi doamne respectabile, au fost prezente sambata la Gala Roibescu. Una dintre distinsele doamne, devenita peste ani maestra a sportului, a tinut sa declare in numele tuturor colegelor: "Avem bucuria de a ne revedea astazi la un moment aniversar. Nu am uitat nici acum covorul rosu pe care am calcat in gara din Iasi cand ne-am intors de la Bucuresti cu medaliile de aur castigate in campionatul national. Il felicit pe antrenorul Nicu Roibescu ca a reusit sa formeze o adevarata echipa din multe personalitati diferite. Avem foarte multe amintiri frumoase la varsta pensionarii si le multumesc tuturor celor aflati aici din suflet pentru ca au mai adaugat inca o amintire in albumul si asa plin".

... la cea a inceputului de mileniu

Daca doamna Ana Zabara a vorbit in numele colegelor sale din generatia anilor '70, reprezentanta lotului care a cucerit in acest an Cupa Romaniei a fost, la lansarea de carte, Amalia Popa. "Sunt mandra de toate colegele mele, carora le doresc viata lunga si xLa multi ani!x Si, evident, cat mai multe trofee de acest fel in cariera. Nu pot sa inchei fara a multumi si sponsorului, SC Antibiotice SA, directorului general Ioan Nani, fara de care nu ajungeam la aceste performante", a spus Amalia Popa.

Autografe, fotografii, imbratisari, dans si o cupa cu sampanie

Dupa lansarea cartii, "Fenomenul Penicilina" a continuat cu petrecerea. Intre un dans si o cupa cu sampanie, intre o fotografie cu admiratorii si o imbratisare cu cei dragi, antrenorii Roibescu si Ichim, jucatoarele din toate generatiile, sponsorii si autorul cartii, s-au ocupat de autografe. Totodata, voleibalistele din generatia care au adus la Iasi Cupa Romaniei, cu exceptia Adrianei Giurgea si Elenei Cozma, absente din diferite motive, au facut si cateva declaratii in focul petrecerii.
Mihaela Formagiu: "Nu am cuvinte, este o mare reusita pentru noi. Sper la cat mai multe succese de acest fel de acum incolo. Despre atmosfera de aici, ce pot sa spun, vedeti si dumneavoastra, este extraordinara".
Alina Bordianu: "De la junioare visez sa ridic deasupra capului un astfel de trofeu si sunt extrem de fericita".
Mihaela Cantoreanu: "Mi-a trecut supararea pentru faptul ca nu am fost si eu la Bucuresti, la finala, alaturi de colegele mele. Imi doream si eu foarte mult sa fiu acolo, sa ma bucur alaturi de celelalte fete. Sper, insa, sa mai am ocazia cuceririi unei cupe. Traiesc sa mai am aceasta ocazie".
Delia Marian: "In urma cu un an visam sa ajung la Penicilina, iar acum ma bucur nespus de acest trofeu. Sper sa stau cat mai mult la Penicilina. Imi doresc sa cucerim de acum incolo cat mai multe medalii, cat mai multe cupe, alaturi de colegele mele".
Laura Dulcianu-Lupeica: "Sunt foarte bucuroasa ca am reusit o mare performanta, mai ales in anul in care sarbatorim 40 de ani de existenta a clubului. Ma simt foarte bine si sper sa facem o figura cat mai frumoasa si in Cupele Europene, acolo unde ne-am dorit sa ajungem. Cu toate ca genunchiul meu recent operat este in recuperare, promit ca din campionatul viitor voi fi bine si voi pune umarul alaturi de restul fetelor la o alta performanta".
Cristina Androhovici: "Ma simt foarte bine. Ma bucur ca am reusit sa cunoastem si noi generatia din anii '70 si am observat ca majoritatea sunt niste doamne de treaba si speram la intalniri din acestea cat mai dese. Ce pot sa imi doresc mai mult decat sa ne vedem si peste 20 de ani, cu alte ganduri".
Dana Dochia: "Astept si intalnirea de peste 30 de ani. Sunt fericita sa le cunosc pe doamnele voleiului iesean. Cum a spus si Cristina (n.r. - Cristina Androhovici), sunt niste doamne extraordinare, nu ma asteptam sa fie atat de pline de viata".
Cezara Ruxandoiu: "Vreau sa le multumesc celor care sunt alaturi de noi. Au fost intotdeauna, indiferent daca au existat momente bune sau mai putin bune pentru echipa si ii vad si acum, aici".
Tatiana Popa: "Ma simt foarte bine si ma bucur ca m-am implinit din punct de vedere profesional. Le doresc si fetelor care vor veni din urma sa aiba placerea si ocazia unor astfel de momente emotionante".
Printre tinerele jucatoare, la masa puteau fi zarite si antrenoarele Gabriela Copcea si Lucia Chirila, care se ocupa de mai multi ani de grupele de copii si juniori de la CSS Unirea Iasi.
"Ma simt plina de emotii, acum, cand am ocazia sa le revad pe jucatoarele din vechea generatie. Este o intalnire care va dainui in amintirile noastre peste ani. Ca in fiecare an, noi avem la grupele de junioare productie pentru echipa mare si sper sa faca pasul la Penicilina cat mai multe fete, asa cum s-a intamplat si pana acum. Totul depinde si de ele in momentul cand noi le dam liber de la Scoala Sportiva", a spus Gabriela Copcea.
La randul sau, Lucia Chirila a afirmat ca se simte onorata sa participe la manifestare si ca se simte foarte bine in compania jucatoarelor din generatia veche si cea noua. "Consider ca fetele din actuala generatie sunt de mare perspectiva si de mare viitor", au fost cuvintele uneia dintre cele doua slefuitoare de talente din voleiul juvenil, Lucia Chirila, director adjunct la CSS Unirea.

Lacrimile mai incolo

Simbolul Penicilinei, caruia i-a fost dedicata in mare masura Gala de sambata si al carui nume ar putea fi purtat de acum incolo de sala in care echipa isi disputa jocurile, Nicu Roibescu, era extrem de fericit la finalul petrecerii. "A fost o seara minunata. Dupa cate am auzit, toata lumea s-a simtit foarte bine, ceea ce nu poate decat sa ma bucure si sa ne bucure pe toti cei care ne-am gandit la seara aceasta. Doresc ca in urmatorii ani sa mai aiba loc asemenea evenimente, la care toata lumea sa serbeze ceva si sa se simta bine. Reintalnirea cu fostele eleve a fost emotionanta, cred ca ati si observat. Fiecare antrenor si-ar dori astfel de momente, ca dupa atatia ani sa le revada pe jucatoarele cu care s-au obtinut performante foarte mari", a declarat antrenorul emerit Nicu Roibescu.
Cu toata incarcatura emotionala, tehnicianul s-a abtinut sa planga, sau cel putin s-a observat foarte greu acest lucru. "Lacrimile la urma. Sau, poate, cine stie, sa dea Domnul, in 2051", a incheiat Roibescu.
Antrenoarea secunda Aurelia Ichim, una dintre doamnele care au cochetat cu Penicilina cei mai multi ani, s-a simtit la fel de emotionata: "Anul trecut, la Brasov, m-am reintalnit cu cateva foste colege, dar niciodata pana astazi (n.r.-sambata) nu le-am vazut adunate pe toate. Din pacate, nu au fost toate prezente. Oricum, m-am simtit minunat si ii felicit pe cei care au avut aceasta initiativa".
Ziua de sambata, 12 mai, va ramane in istoria clubului si a sportului iesean, alaturi de altele care marcheaza performantele Penicilinei. Peste ani, fete ca Cezara Ruxandoiu, Cristina Androhovici, Laura Dulcianu, Dana Dochia etc., isi vor aminti cu placere de Gala Roibescu, eveniment la care au fost si ele, alaturi de celelalte fete, in centrul atentiei. Poate, cine stie, unele fete care se nasc astazi vor ajunge sa faca parte din aceasta familie a voleiului iesean numita Penicilina. Vor deveni jucatoare de elita si vor citi in carti sau ziare despre generatia acestor ani, de fetele care, cand ele se nasteau, acestea aduceau la Iasi Cupa Romaniei. Din pacate, peste ani, mare parte dintre cei prezenti sambata la aniversarea a 40 de ani de la infiintarea clubului nu vor mai fi, si ma refer la generatia anilor '70. Amintirile, insa, raman si nu vor putea fi date uitarii niciodata. Traditia va merge mai departe, odata cu simbolul Penicilinei, Nicu Roibescu. Asa cum a spus si antrenorul emerit, sa dea Domnul ca peste 30 de ani sa se mai repete astfel de evenimente, astfel de gale.

Narcis POHOATA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

905 viz    0 com
918 viz    0 com
1383 viz    0 com
1275 viz    0 com
841 viz    0 com
787 viz    0 com
867 viz    0 com
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1442 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014798 (s)

loading...