Actualitate

Preşedinţia Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar, preluată de Ministerul Justiţiei

Publicat: 25 iun. 2020
Preşedinţia Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar, preluată de Ministerul Justiţiei
Ministerul Justiției

Preşedinţia Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar, preluată de Ministerul Justiţiei. Ministerul Justiţiei a anunţat, joi, 25 iunie 2020, faptul că a preluat preşedinţia Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar (CNDIU), pe durata următorului an.

Preşedinţia Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar, preluată de Ministerul Justiţiei

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, evenimentul a avut loc la sediul Ministerului Apărării Naţionale, cu ocazia sesiunii ordinare a CNDIU.

„Preluarea preşedinţiei Comisiei de către Ministerul Justiţiei reprezintă o oportunitate pentru a dezvolta atât dimensiunea juridică ce ţine de implementarea şi aplicarea dreptului internaţional umanitar, cât şi dimensiunea programatică, ce ţine de viziunea României faţă de acest subiect”, se precizează în comunicat.

Ministerul Justiţiei îşi propune o abordare ambiţioasă a preşedinţiei sale în cadrul CNDIU şi are în vedere sesizarea Parlamentului cu un proiect de Lege privind cooperarea judiciară dintre România şi Curtea Penală Internaţională, elaborarea şi promovarea unei noi strategii privind dreptul internaţional umanitar. Precedenta datând din anul 2007, dezvoltarea capacităţii Comisiei de a îndeplini sarcinile Comitetului consultativ prevăzut de Rezoluţia a II-a a Conferinţei de la Haga din 1954 pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat şi creşterea gradului de diseminare a dreptului internaţional umanitar în societatea civilă. Inclusiv prin programul de educaţie juridică în şcoli şi licee şi informarea publicului cu privire la activitatea Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei, dar şi cu privire la activitatea Comisiei în sine.

Ce își propune Ministerul Justiției

De asemenea, MJ îşi propune elaborarea unui Ghid de drept internaţional pe înţelesul tuturor, care să conţină elemente fundamentale din practica dreptului internaţional umanitar şi un ansamblu esenţial de cutume aplicabile de către cetăţenii care intră sub incidenţa dreptului internaţional umanitar. Acesta ar putea fi utilizat în exerciţiul de generalizare a introducerii în curricula universitară a disciplinei Drept internaţional umanitar.

„Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar este un organ consultativ al Guvernului, fără personalitate juridică, care a fost înfiinţat prin Hotărârea Guvernului 420/29 martie 2006, în scopul îndeplinirii obligaţiilor ce revin României în baza tratatelor internaţionale din domeniul dreptului umanitar.”, se arată în comunicat

Comisia este formată din câte un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Culturii şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Din partea Ministerului Justiţiei, preşedinţia CNDIU va fi asigurată de secretarul general al ministerului, Elena Petraşcu.

Ministerul Afacerilor Externe a preluat preșidenția CNDIU în anul 2018

În data de 2 martie 2018, Ministerul Afacerilor Externe a informat că preluase, pentru o perioadă de un an, președinția Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar, de la Ministerul Afacerilor Interne, potrivit unui comunicat.

Dan Neculăescu, secretar de stat, a deținut funcția de președinte al Comisiei.

Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar a fost înființată în anul 2006 și este un organ consultativ al Guvernului.

Printre obiectivele CNDIU pentru anul 2018 se numărau:
– accelerarea demersurilor de elaborare a unei noi Strategii naționale de aplicare a dreptului internaţional umanitar
– organizarea unor evenimente internaționale de profil
– analizarea procesului de transpunere în legislaţia internă a unor norme internaţionale de drept umanitar și examinarea proiectelor de lege pentru ratificarea unor amendamente la tratate internaţionale relevante.




Adauga un comentariu