Razboi în Ucraina

Preşedinţia Rusiei respinge ideea unui summit între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski

Publicat: 21 mart. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Preşedinţia Rusiei respinge ideea unui summit între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, a declarat că "nu există nimic stabilit clar, niciun acord care să poată fi definitivat"

Luni, 21 martie, preşedinţia Rusiei a respins ideea unui summit al preşedinţilor Vladimir Putin şi, respectiv, Volodimir Zelenski, cerându-le totodată, puterilor occidentale să exercite presiuni asupra Administraţiei de la Kiev pentru avansarea negocierilor.

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, a afirmat în mai multe rânduri că doreşte înfăptuirea unei întrevederi directe cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru oprirea conflictului militar. Însă, astăzi, 21 martie, Kremlinul a transmis că deocamdată, nu se pune problema unui summit Rusia-Ucraina.

 

Preşedinţia Rusiei respinge ideea unui summit ruso-ucrainean

Preşedinţia Rusiei respinge ideea unui summit între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski . Luni, 21 martie, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, a declarat că „nu există nimic stabilit clar, niciun acord care să poată fi definitivat”.

Purtătorul rus de cuvânt, a subliniat că este necesară avansarea negocierilor.

„Cei care au această posibilitate trebuie să îşi folosească influenţa asupra Kievului pentru că negociatorii ucraineni să aibă o atitudine constructivă la negocieri”, a insistat Dmitri Peskov.

Până la acest moment, Israelul şi Turcia s-au implicat activ în eforturile de mediere între Rusia şi Ucraina. Duminică, 20 martie, un oficial guvernamental turc a afirmat că Vladimir Putin nu este pregătit deocamdată pentru o întâlnire cu Volodimir Zelenski.

Ibrahim Kalin, unul dintre consilierii preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a declarat că preşedintele Zelenski este pregătit pentru o întâlnire, dar preşedintele rus, Vladimir Putin crede că deocamdată poziţiile celor două părţi nu sunt suficient de apropiate pentru discuţii la acest nivel.

Următoarele negocieri de pace ar putea avea loc în Israel

Într-un mesaj oficial, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a declarat că vrea negocieri de pace în Israel. Președintele Zelenski a menţionat faptul că Israelul depune eforturi pentru a media între Ucraina și Rusia și ar putea fi un loc pentru viitoare discuții de pace la nivel înalt.

„Prim-ministrul Israelului, Bennett, încearcă să găsească o modalitate de a purta discuții. Suntem recunoscători pentru eforturile sale, astfel încât, mai devreme sau mai târziu, vom începe să avem discuții cu Rusia, eventual la Ierusalim. Acesta este locul potrivit pentru a găsi pacea, dacă este posibil”, a spus Zelenski într-o adresă video adresată poporului ucrainean, postată duminică.

Comentariile președintelui Zelenski au venit după ce s-a adresat duminică, 20 martie, parlamentului israelian printr-un mesaj video. În tot acest timp, Ucraina a continuat să se apere împotriva Rusiei. Forțele ucrainiene fac față din ce în ce mai greu bombardamentelor Rusiei, iar ONU transmite că aproximativ 10 milioane de cetățeni ucrainieni și-au părăsit casele deja fugind din calea războiului.

Totodată, reamintim că până acum, Ucraina a declarat că a ucis patru generali, un număr neobișnuit de mare pentru astfel de ofițeri superiori. Publicaţia The Times a oferit câteva detalii despre generalul al cărui apel interceptat s-a spus că a dus la moartea sa, precizând că „ucrainenii au interceptat apelul unui general, l-au localizat geografic și i-au atacat locația, ucigându-l pe el și pe personalul său”. De asemenea, o persoană apropiată președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru The Wall Street Journal că serviciile de informații ucrainene au înființat o unitate specială pentru a vâna comandanții armatei ruse de rang înalt.

Într-o altă ordine de idei, astăzi, 21 martie, preşedinţia Rusiei a respins ideea unui summit între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski.

Adauga un comentariu