Sport

Prețul lui Manuel Locatelli a crescut! Cât trebuie să plătească Juventus pentru mijlocașul care a impresionat la EURO

Publicat: 19 iun. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Prețul lui Manuel Locatelli a crescut Cât trebuie să plătească Juventus pentru mijlocașul care a impresionat la EURO
Prețul lui Manuel Locatelli a crescut odată cu participarea la EURO-2020

Manuel Locatelli a încheiat cel mai bun sezon din carieră cu Sassuolo, iar forma sportivă bună a continuat la EURO-2020. Mijlocașul de 23 de ani a fost titular în ambele meciuri disputate de Italia la Campionatul European, cu Turcia și Elveția, ambele câștigate cu 3-0, și, pe lângă evoluțiile solide de la mijlocul terenului, a și marcat de două ori, cu o „dublă” în poarta Elveției.

Prețul lui Manuel Locatelli a crescut

Manuel Locatelli se află în atenția lui Juventus încă de dinaintea EURO-2020, însă nu a reușit la finalul sezonului „să bată palma” cu Sassuolo pentru transfer, ceea ce ar putea să o coste acum, pentru că prețul mijlocașului, oarecum firesc, a crescut considerabil. După ultima rundă din Serie A, când Juventus s-a interesat de Manuel Locatelli, răspunsul lui Sassuolo a fost că mijlocașul poate pleca pentru 40.000.000 de euro, sumă care a crescut cu 50 la sută, până la 60.000.000 de euro acum, anunță Gazzetta dello Sport.

Juventus a făcut o primă ofertă de 25.000.000 de euro și nu ar fi dispusă să dea mai mult de 30.000.000 de euro, astfel că, dacă Sassuolo nu va reduce pretențiile financiare, șansele ca transferul să se realizeze sunt mici. Pentru a-i convinge pe oficialii lui Sassuolo să scadă prețul, Juventus vrea să propună includerea în afacere a unui fotbalist, iar numele avansate de sursa citată anterior sunt Radu Drăgușin, Nicolo Rovella și Nicolo Fagioli. Juventus va purta din nou discuții pentru transferul lui Manuel Locatelli săptămâna următoare, când a fost programată o întâlnire între Federico Cherubini, directorul tehnic de la clubul piemontez, și Giovanni Carnevali, președintele lui Sassuolo.

Sassuolo a plătit 14.000.000 de euro pentru Manuel Locatelli

Manuel Locatelli, fotbalist care a început cariera la Atalanta și a continuat-o la AC Milan, grupare în tricoul căreia a și debutat în Serie A, joacă la Sassuolo din 2018.
Sassuolo l-a adus, inițial, sub formă de împrumut, dar, în vara lui 2019, transferul de la AC Milan a fost definitiv, în schimbul a 14 milioane de euro.

Adauga un comentariu