News Flash:

Preturi duble la apa pentru legumicultorii din Trifesti

7 Iunie 2005
969 Vizualizari | 0 Comentarii
•Legumicultorii din comuna Trifesti platesc dublu pentru ca au semnat un contract in alb cu Societatea Nationala de Imbunatatiri Funciare

Ca urmare a unui contract semnat in urma cu doua saptamani, intre legumicultorii independenti din Trifesti si Societatea Nationala a Imbunatatirilor Funciare (SNIF) Iasi s-a convenit aprobarea alimentarii cu apa a peste 3.000 hectare de cultura. Ion Neagu, directorul tehnic SNIF Iasi, a stabilit pe cale verbala ca legumicultorii sa plateasca 2,3 milioane lei pentru o mie de metri cubi de apa. Au fost astfel semnate contracte in alb cu aproximativ 24 de legumicultori, multi dintre acestia platind si o parte din bani in avans. "In aceste contracte nu era precizat pretul, nu scria mai nimic. Noi am mers pe cuvantul domnului director de la SNIF", a declarat Vasile Mititelu, unul dintre legumicultorii din Trifesti. La numai o saptamana de la semnarea acestor contracte, pretul metrului cub de apa a fost dublat, ajungand la 15 mii lei, adica 4,6 milioane lei pentru o mie de metri cubi de apa. Nemultumiti, oamenii au reactionat, iar in urma cu cateva zile s-au adunat in fata sediului Primariei Trifesti, unde au protestat si au cerut explicatii. Prezent la fata locului, acelasi Ion Neagu a explicat ca majorarea pretului era normala pentru ca este calculat si consumul de energie electrica, care poate fi mai mare sau mai mic. "Nu m-am ocupat personal de aceasta chestiune dar stiu ca era normal ca pretul sa varieze. Atunci, va dati seama ca domnul director Neagu nu avea de unde sa stie cu exactitate la cat se vor ridica costurile. Oamenii trebuiau sa se astepte la asa ceva. Situatia are insa logica. Asa a reiesit din calculele facute de noi", a declarat Constantin Bugeac, director economic la SNIF Iasi. Protestele oamenilor au ramas fara rezultat, acestia platind in acest moment un pret dublu, de 4,83 milioane lei pentru o mie de metri cubi de apa, in loc de 2,38 milioane lei, asa cum a fost stabilit anterior. "Bineinteles ca oamenii sunt nemultumiti. Este o reactie normala avand in vedere ca sunt nevoiti sa plateasca dublu fata de pretul stabilit initial", a declarat Grigore Marcu, Primarul comunei Trifesti.
Roxana NICHIFOR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1314 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013043 (s)