News Flash:

Preturi la carburanti cu zece procente mai mici

24 Mai 2008
1471 Vizualizari | 4 Comentarii
Varujan Vosganian ministrul Economiei si Finantelor
• "Preturile Petrom ar putea fi sensibil mai mici, ceea ce ar face ca Petrom sa nu mai aiba profituri record, la fel ca in trimestrul intai, si nu ar afecta compania", a spus Varujan Vosganian • Un document guvernamental arata ca pretul de vanzare al benzinei la statiile de distributie din tara este apropiat de nivelurile practicate in statele membre UE • Peste 300 de firme bulgare de transport rutier au protestat, ieri, fata de cresterea pretului la motorina, amenintand cu declansarea unei greve saptamana viitoare

Preturile carburantilor produsi de Petrom SA ar putea fi mai mici cu 5-10%, ceea ce nu ar afecta profitul societatii si ar determina si celelalte companii petroliere sa scada preturile combustibililor, a afirmat, ieri, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian. "Preturile Petrom ar putea fi sensibil mai mici, ceea ce ar face ca Petrom sa nu mai aiba profituri record, la fel ca in trimestrul intai, si nu ar afecta compania. Daca Petrom ar avea o strategie mai prudenta, si celelalte companii ar avea preturi mai mici", a spus Vosganian. Petrom SA a consemnat in primul trimestru venituri totale de 5,14 miliarde lei (1,39 miliarde Euro), in urcare cu 68,4% fata de aceeasi perioada din 2007, iar profitul net a crescut cu 156%, la 977 milioane lei (264,8 milioane Euro). Vosganian a spus ca in Romania, desi are rezerve proprii de petrol si gaze, preturile la energie si carburanti sunt foarte mari. Totodata, ministrul a afirmat ca, desi preturile petrolului au crescut la nivel international si nu se pot face estimari referitoare la momentul in care aceasta tendinta se va opri, cheltuielile de exploatare s-au majorat foarte putin. "Cheltuielile de exploatare au crescut putin, sunt la fel ca acum cativa ani, dar ele nu au crescut ca urmare a cresterii investitiilor ci ca urmare a cresterii costurilor. Analizele noastre arata ca pretul de extractie este relativ mic, plus ca avem si accize si redevente reduse fata de statele europene. E drept ca avem o piata a petrolului libera, dar daca am avea accize si redevente mai mari, ma intreb la ce pret ar vinde Petrom carburantii", a adaugat Vosganian. Potrivit acestuia, nu Guvernul, ci Consiliul Concurentei ar trebui sa analizeze preturile carburantilor. Un document guvernamental arata ca pretul de vanzare al benzinei la statiile de distributie din tara este apropiat de nivelurile practicate in statele membre UE, desi Romania beneficiaza inca de o derogare a Comisiei Europene si aplica un nivel redus de accize. De la inceputul acestui an, Petrom, companie controlata de grupul OMV, a scumpit de noua ori carburantii, cele mai importante modificari fiind operate in luna mai.

Protestele bulgarilor

Peste 300 de firme bulgare de transport rutier au protestat, ieri, fata de cresterea pretului la motorina, amenintand cu declansarea unei greve saptamana viitoare, relateaza AFP. Majoritatea autobuzelor stationate la autogara din Sofia purtau inscriptia "Sa protestam`", in timp ce firmele de transport rutier, care sustin ca peste 50 la suta din cheltuielile sunt destinate carburantilor, au amenintat ca vor declansa o greva intr-o saptamana daca Guvernul nu le satisface revendicarile, printre care returnarea de taxe. Pretul carburantilor a crescut cu 12 la suta in ultimul an in Bulgaria, fata de doar patru procente in Romania in aceeasi perioada, a declarat, vineri, presedintele Comisiei bugetare din Parlamentul de la Sofia, Rumen Ovcearov, care a explicat acest decalaj printr-o proasta gestiune din partea Guvernului. Pretul motorinei in Bulgaria, in prezent de 1,30 Euro pe litru, este mai ridicat decat in alte noua state comunitare, potrivit unui tabel comparativ publicat de presa bulgara. Firmele de transport rutier au cerut Guvernului sa le returneze taxele introduse dupa aderarea tarii la UE, desi o astfel de masura ar fi putut fi amanata pana in 2010. Transportul rutier cu autobuzul este cel mai dezvoltat in Bulgaria, revendicand 70 la suta dintre pasageri, atat in interiorul tarii, cat si spre Europa, datorita preturilor competitive. Luni, sute de camionagii au protestat deja in 15 orase bulgare, printre care si Sofia, fata de cresterea pretului la motorina.

protestele bulgarilor
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

eleron  | #35811
domnu poet varujan, ia mai lasa-ne cu prefacatoriile matale. Patriciu are interes sa fie preturi mai mari, nu mai mici.
Dinu Paturica  | #35812
Oare ce s-a intamplat cu ilustrul domn Patriciu ? Si-a amintit ca cea mai profitabila "investie" este totusi sustinerea campaniei electorale a PSD ? Nu fiti suparat, domnule ministru, omul nu a scapat de "dosarele lui Base" ca sa investeasca in "luzari", gen Orban si altii. Si daca nu credeti ca sunt chiar asa cum va spun, uitati-va la candidatii PNL de Iasi: balbaiti, repetenti, schizofrenici, megalomani, maniaco-depresivi, amatori de sex cu minore, amatoare de sex cu majori etc. Ori, despre Patriciu se poate spune orice, mai putin ca nu are fler... fler electoral, bineinteles.
Taxa  | #35813
Bagati-ai taxa auto in popou mai barbosule
costache  | #35814
De cate ori a scumpit combustibilul-stim !Dar de ieftinit-ati auzit ? Se stie ca e an electoral si partidul care a "privatizat" PETROM-ul-are nevoie de bani de campanie-respectiv PSD-ul si Adrian Nastase-"tatucul"acestei "mari realizari "!Banii care i-a luat drept spaga-la privatizare-s-au cheltuit,asa ca ramane de pus in practica-acele clauze secrete-de la privatizare(Sponsorizarea eterna a psd.)Mai mare dragul-sa-i votezi !Uniti-va soferi-de pretutindeni-caracatita-are inca multe brate de apucat si nu de dat !
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1441 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019989 (s)

loading...